tatăl meu uneori dormea în cimitir,
culcat lângă mormântul mamei
ziua în amiaza mare, vara,
pe covorul de iarbă verde
și soră-mea îmi spunea lasă nu-i tulbura somnul,
lasă să-și împlinească somnul
o să se trezească atunci când o
să-și refacă puterile
și noi discutam despre una, despre alta
în timp ce el dormea lângă noi
încolăcit sub copacul de lângă mormântul mamei
ca un prunc în burtă,
nu sforăia, nu vorbea în somn,
pur și simplu dormea,
și se trezea înainte să plecăm
și mergea acasă
și se apucă de făcut una sau alta, dormea,
pe locul unde
acuma
doarme sub pământ.