vineri, 10 aprilie 2015

tatăl meu e un om minunat chiar și acum când
e mort.
când intru în camera în care stă singur,
simt cum mă încurajează și mă susține. de parcă
te-ar strânge de mână
și ți-ar spune lasă că nu e ăsta
cel mai nasol lucru din viață, de parcă ți-ar spune
lasă că trece și asta.
azi vântul nu a mai bătut deloc.
azi soarele a ieșit pe cer.
azi am văzut trei vișini înfloriți.
azi am văzut o bătrână al cărei chip
nu se reflecta în oglindă
sau așa mi se părea mie,
cine știe.
tatăl meu a fost un om minunat.
chiar și la trei noaptea.
și e minunat și acum.
marilena, fetița Stelei de patru ani,
îi mângâia părul.
de parcă ar mai fi fost viu, dar
poate că pentru ea mai e
viu.
oamenii dragi nu devin niște sperietaore după
moarte.
ei ne iubesc și după ce mor.
la fel de tare,
dacă nu și mai tare.
tatăl meu își iubește consătenii și după moarte,
dacă nu și mai tare.
toți ies din camera sa mai senini.
de parcă le-ar fi spus ceva la ureche,
numai și numai lor.
nu v-am spus eu că tatăl meu a fost și este
un om minunat.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu