tatăl meu era singurul om din mahala care putea să curețe fântâni.

pe când avea douăzeci de ani a curățit cea mai adâncă fântână din flutura, cea de la răscrucea de la cașu
aia e cea mai adâncă fântână din sat.

să tot aibă vreo jumate de kilometru și nimeni
dar nimeni din sat nu avea curajul necesar de-a
coborî în măruntaiele ei
și de-a o curăți
mai bine zis a avut cineva,

vasile porojniuc,
a coborât s-o curețe, contra
 unei recompense babane,
a pariat că o va curăți
pe trei lăzi de votcă stolicinaia,
cu votca jos,
și cașu a venit cu votca,
iar porojniuc a coborât în fântână
de unde a fost scos peste o jumate de oră
mort.

cașu a bătu singur votca, dar l-a oprit din băut
tatăl meu care i-a spus, nu te grăbi s-o bei că
eu am să curăț fântăna și s-a apucat de lanțul căldării
și s-a aruncat în fântână,
cu un hârleț într-o mână
doar să ajungă până jos i-o luat 1o minute.

peste două ore a fost scos înapoi,
la lumină,
și a mai trăit șaizeci și unu de ani.