Necredinciosului i se va lua Facebook
Se pare că întreaga umanitate s-a mutat pe Facebook. A dat buluc. Se înghesuie precum o făceau înainte românii în faţa celebrelor alimentare comuniste. De aceea întrebarea dacă exişti neavând cont pe Facebook poate începe să pară justificată. Facebook este un minunat instrument pentru ca fiecare om, indiferent de micul său destin planetar să lase o urmă a micii sale treceri pe acest pământ. Genialitatea lui constă în faptul că poate fi totul în acelaşi timp, atât o sursă de socializare cât şi una de cumpărături, una de regăsiri cât şi una de pierderi (mai greu), un mijloc prin care toată lumea devine prietenă cu toată lumea, într-o imensă concordie universală. Termenul de spaţiu virtual desemnează chiar asta, o altă lume care, din fericire (sau nefericire?) evoluează puţin paralel cu lumea adevărată, deviind într-un anumit moment pentru a se transforma într-o lume care are prea puţin de-a face cu lumea reală, de la care a plecat. Este de multe ori (nu vreau să absolutizez) doar o reflexie a ceea ce am dori să fie. Edificator în această privinţă este succesul planetar (peste 60 de milioane de utilizatori - împătimiţi) al jocului Farmville. Pe un site ajutător regăsim rezumatul acestui joc “de strategie”. “La început ai 6 parcele de teren, pe care dacă le foloseşti cu grijă poţi ajunge să ai sute de parcele, profituri uriaşe, poţi face cadouri altor fermieri-prieteni – poţi avea (virtual vorbind) ferma la care ai visat. La început e recomandat să te axezi doar pe cultivarea terenurilor, după care poţi să plantezi pomi fructiferi, să cumperi animale şi alte lucruri necesare unei ferme.” Imaginea pe care ne-o oferă Farmville este edificatoare: o parte din umanitate a devenit dependentă sau se amuză cu un joc care imită o realitate care era mai mult decât familială străbunicilor ei: viaţa la ţară care, pentru imensa majoritate a occidentalilor, pare la fel de îndepărtată precum invazia mongolă. Însă perdurează o nostalgie a vieţii la ţară şi, de ce nu am putea recupera această nelinişte boemă, stând frumos în fotoliu, cu o bere în faţă, cultivând virtual câmpurile fără să facem nici un alt efort decât acela de a da, din când în când un click? Aceasta ar fi cea mai eficientă metodă de a cultiva sutele de mii de hectare de teren agricol din România, aflate într-o pârloagă istorică.
O alta nedumerire. Oare cei de la Facebook, tocmai de acolo, din îndepărtată Californie ştiu că sunt bărbat deopotrivă ce în partea dreapta a ecranului îmi apar următoarele reclame: care sunt fanteziile erotice ale bărbaţilor (poză cu o grupare de majorete în fustiţe foarte scurte), reclamă la mocasinii de numai 98 de lei (încălţăminte care este la mare moda acum), la hainele casual (reduse cu 70%) şi la un magazin cu accesorii erotice? Oricum se leagă. Din când în când mai apare o reclama şi la maşini second-hand, îmi era prezentat un Logan la un preţ incredibil. Hai să fim serioşi, cucereşti pe cineva cu Loganu pentru a avea nevoie de jucării erotice, pentru a-ţi îndeplini fanteziile sexuale, pentru a te dezbrăca de hainele casual şi a-ţi da (sau nu) mocasinii jos? Forţa Facebook constă în capacitatea voyeuristă de a oferi un fel de Messenger universal, la care pot participa o multitudine de oameni. Nu trebuie să fim naivi să credem că se împărtăşesc gânduri ascunse, sentimente relevatoare ci mai ales fotografii, linkuri şi bârfe. Există o categorie a utilizatorilor de Facebook, foarte numeroasă, care foloseşte aplicaţia pentru a se oferi priviri celorlalţi şi, cum la emisiunile foarte numeroase, e drept, prea numeroase, dedicate vedetelor din cloaca naţională este destul de greu să apari, iată că pe Facebook orice fata cu mai puţine prejudecăţi poate posta fotografii incendiare care să-i aducă în câteva ore sute de admiratori înfocaţi. Iar de aici până la întâlniri fizice nu este decât un pas. Unul pe care însingurarea dar şi curiozitatea îl poate face. Posibilitatea de a comenta fotografiile este folosită pentru ca admiratorii să-şi prezinte omagiile “Mumoasa foc!” “Adorabilă!” “How nice!” sau simple “mmmmmmm” “ouaaau” care denotă pofta unor pentru intimitatea altora. Facebook este şi un peşte care face lipeli. O altă categorie este cea care foloseşte Facebook pentru a posta fotografii cu copii, cu fraţi, verişori, nepoţei, căţei, pisici, iepuraşi, poze foarte personale însă, se ştie, cu cât eşti mai personal cu atât stilul este mai profund. Prizate sunt şi petrecerile, mesele, în fond de ce nu ar trebui să ştie întregul univers ce am mâncat noi la masa de Crăciun sau Paşte?
Implicarea este importantă, definitorie, pentru omul modern iar Facebook nu avea cum să nu vină în întâmpinarea lui. Poţi adera la diverse grupuri de genul salvaţi Roşia Montană sau prepeliţa de munte şi, în acelaşi timp, poţi adera la alte cauze nobile căci întrebarea revelatoare este “Do you care about something?/Îmi pasă de ceva?” Adică Facebook îţi bate obrazul, te trage de urechi, te scoate din nepăsarea ta mioritică băi nesimţitule, nu vezi cât de egoist eşti, aderă şi tu la cauza luptei împotriva sărăciei din lumea a treia, împotriva încălzirii/ glaciaţiunii globale sau a proliferării nucleare! Din nefericire, Facebook nu are cum să lupte împotriva tarelor mioritice căci existenţa în această lume virtuala este la fel de pasiva precum uitatul la televizor şi mâncatul seminţelor, creând aceeaşi dependentă. De ce? De celălalt, de ce mai face/zice semenul nostru (de preferat unul sexy). Amuzantă este şi posibilitatea de a-ţi dovedi gusturile, preferinţele, de a da LIKE pentru tot felul de lucruri, de la vreun articol până la diverse mărci de maşini, băuturi răcoritoare cancerigene. În mod democratic, te poţi răzgândi şi retrage acel LIKE printr-un DISLIKE însă ce te faci când moare un om pe care-l apreciai, pe care-l citeai, cum îţi exprimi condoleanţele căci a oferi un LIKE pare o culme a nesimţirii fiindcă este interpretabil. Înseamnă că îţi place că a murit, nu? Apariţia posibilităţii de a urî prin HATE ar spori în mod sigur atractivitatea reţelei. De asemenea, o sugestie lui Mark Zuckerberg, nu ar strica dezvoltarea automată în dreptul fotografiilor postate, în mod special a celor de tinere domnişoare atrăgătoare, a icon-ului ce reprezintă un telefon cu mesajul “Can I have you number?” sau ceva de genul “Can we meet?” Unde? La cel mai select restaurant. Virtual.
Îmi este imposibil să înţeleg cum o persoană având cont pe Facebook dar şi două-trei mii de prieteni mai poate urmări postările acestora. Îmi imaginez o conversaţie între doi tineri Tu caţi friends ai bă? 469. Te-am luat, bă fraiere, panaramă ce eşti, eu am 1236! A avea prieteni, o pură ipocrizie, limba română este mult mai nuanţată, folosind şi termenul vag de cunoştinţă, devine asemeni întrecerii în muncă de dinainte de 1989 când socialismul victorios, nemaiavând cu cine să concureze, îşi propusese să se întreacă pe sine însuşi. Vestigiile capitaliste rămăseseră mult în spate ! O întrecere stahanovista în friends! Oare câţi friends ar fi avut Aleksei Stahanov? Dintr-o altă perspectivă, toţi tătucii popoarelor comuniste, începând cu Lenin şi Stalin i-ar fi avut drept friends, pe viaţă pe toţi supuşii. Avantajul Facebook constă şi în faptul că poţi deveni amic cu tot felul de celebrităţi (oameni politici, staruri rock, vedete TV, fotbalişti şi foste soţii de fotbalişti) care în mod normal nu ar da o ceapă degerată pe tine. Şi te poţi mândri, băi frate ştii că sunt friends cu Obama şi Madonna? Chiar azi i-am întrebat ce au mâncat la cină! Democraţia absolută! Încurajarea imensei paranoia naţionale! Este posibil ca necredinciosului să i se ia Facebook? Mi se poate imputa ipocrizia. Adică de ce mai ai cont pe Facebook dacă stai şi critici, faci pe Toma necredinciosul, mârâi şi ne enervezi cu remarcile tale ironice? Te-a obligat cineva să ai cont pe Facebook? Nu aş putea abandona frontul Facebook pentru că m-aş condamna la sinucidere deopotrivă ce întreaga umanitate sta pe Facebook. Ca orice invenţie a geniului uman, şi Facebook cunoaşte acea dualitate religioasa iar graniţa dintre ridicol şi sublim este de multe ori invizibila dar, cu toate acestea, merită studiată cu atenţie şi umor. Chiar, ce legătură mai este între Facebook şi book?
O alta nedumerire. Oare cei de la Facebook, tocmai de acolo, din îndepărtată Californie ştiu că sunt bărbat deopotrivă ce în partea dreapta a ecranului îmi apar următoarele reclame: care sunt fanteziile erotice ale bărbaţilor (poză cu o grupare de majorete în fustiţe foarte scurte), reclamă la mocasinii de numai 98 de lei (încălţăminte care este la mare moda acum), la hainele casual (reduse cu 70%) şi la un magazin cu accesorii erotice? Oricum se leagă. Din când în când mai apare o reclama şi la maşini second-hand, îmi era prezentat un Logan la un preţ incredibil. Hai să fim serioşi, cucereşti pe cineva cu Loganu pentru a avea nevoie de jucării erotice, pentru a-ţi îndeplini fanteziile sexuale, pentru a te dezbrăca de hainele casual şi a-ţi da (sau nu) mocasinii jos? Forţa Facebook constă în capacitatea voyeuristă de a oferi un fel de Messenger universal, la care pot participa o multitudine de oameni. Nu trebuie să fim naivi să credem că se împărtăşesc gânduri ascunse, sentimente relevatoare ci mai ales fotografii, linkuri şi bârfe. Există o categorie a utilizatorilor de Facebook, foarte numeroasă, care foloseşte aplicaţia pentru a se oferi priviri celorlalţi şi, cum la emisiunile foarte numeroase, e drept, prea numeroase, dedicate vedetelor din cloaca naţională este destul de greu să apari, iată că pe Facebook orice fata cu mai puţine prejudecăţi poate posta fotografii incendiare care să-i aducă în câteva ore sute de admiratori înfocaţi. Iar de aici până la întâlniri fizice nu este decât un pas. Unul pe care însingurarea dar şi curiozitatea îl poate face. Posibilitatea de a comenta fotografiile este folosită pentru ca admiratorii să-şi prezinte omagiile “Mumoasa foc!” “Adorabilă!” “How nice!” sau simple “mmmmmmm” “ouaaau” care denotă pofta unor pentru intimitatea altora. Facebook este şi un peşte care face lipeli. O altă categorie este cea care foloseşte Facebook pentru a posta fotografii cu copii, cu fraţi, verişori, nepoţei, căţei, pisici, iepuraşi, poze foarte personale însă, se ştie, cu cât eşti mai personal cu atât stilul este mai profund. Prizate sunt şi petrecerile, mesele, în fond de ce nu ar trebui să ştie întregul univers ce am mâncat noi la masa de Crăciun sau Paşte?
Implicarea este importantă, definitorie, pentru omul modern iar Facebook nu avea cum să nu vină în întâmpinarea lui. Poţi adera la diverse grupuri de genul salvaţi Roşia Montană sau prepeliţa de munte şi, în acelaşi timp, poţi adera la alte cauze nobile căci întrebarea revelatoare este “Do you care about something?/Îmi pasă de ceva?” Adică Facebook îţi bate obrazul, te trage de urechi, te scoate din nepăsarea ta mioritică băi nesimţitule, nu vezi cât de egoist eşti, aderă şi tu la cauza luptei împotriva sărăciei din lumea a treia, împotriva încălzirii/ glaciaţiunii globale sau a proliferării nucleare! Din nefericire, Facebook nu are cum să lupte împotriva tarelor mioritice căci existenţa în această lume virtuala este la fel de pasiva precum uitatul la televizor şi mâncatul seminţelor, creând aceeaşi dependentă. De ce? De celălalt, de ce mai face/zice semenul nostru (de preferat unul sexy). Amuzantă este şi posibilitatea de a-ţi dovedi gusturile, preferinţele, de a da LIKE pentru tot felul de lucruri, de la vreun articol până la diverse mărci de maşini, băuturi răcoritoare cancerigene. În mod democratic, te poţi răzgândi şi retrage acel LIKE printr-un DISLIKE însă ce te faci când moare un om pe care-l apreciai, pe care-l citeai, cum îţi exprimi condoleanţele căci a oferi un LIKE pare o culme a nesimţirii fiindcă este interpretabil. Înseamnă că îţi place că a murit, nu? Apariţia posibilităţii de a urî prin HATE ar spori în mod sigur atractivitatea reţelei. De asemenea, o sugestie lui Mark Zuckerberg, nu ar strica dezvoltarea automată în dreptul fotografiilor postate, în mod special a celor de tinere domnişoare atrăgătoare, a icon-ului ce reprezintă un telefon cu mesajul “Can I have you number?” sau ceva de genul “Can we meet?” Unde? La cel mai select restaurant. Virtual.
Îmi este imposibil să înţeleg cum o persoană având cont pe Facebook dar şi două-trei mii de prieteni mai poate urmări postările acestora. Îmi imaginez o conversaţie între doi tineri Tu caţi friends ai bă? 469. Te-am luat, bă fraiere, panaramă ce eşti, eu am 1236! A avea prieteni, o pură ipocrizie, limba română este mult mai nuanţată, folosind şi termenul vag de cunoştinţă, devine asemeni întrecerii în muncă de dinainte de 1989 când socialismul victorios, nemaiavând cu cine să concureze, îşi propusese să se întreacă pe sine însuşi. Vestigiile capitaliste rămăseseră mult în spate ! O întrecere stahanovista în friends! Oare câţi friends ar fi avut Aleksei Stahanov? Dintr-o altă perspectivă, toţi tătucii popoarelor comuniste, începând cu Lenin şi Stalin i-ar fi avut drept friends, pe viaţă pe toţi supuşii. Avantajul Facebook constă şi în faptul că poţi deveni amic cu tot felul de celebrităţi (oameni politici, staruri rock, vedete TV, fotbalişti şi foste soţii de fotbalişti) care în mod normal nu ar da o ceapă degerată pe tine. Şi te poţi mândri, băi frate ştii că sunt friends cu Obama şi Madonna? Chiar azi i-am întrebat ce au mâncat la cină! Democraţia absolută! Încurajarea imensei paranoia naţionale! Este posibil ca necredinciosului să i se ia Facebook? Mi se poate imputa ipocrizia. Adică de ce mai ai cont pe Facebook dacă stai şi critici, faci pe Toma necredinciosul, mârâi şi ne enervezi cu remarcile tale ironice? Te-a obligat cineva să ai cont pe Facebook? Nu aş putea abandona frontul Facebook pentru că m-aş condamna la sinucidere deopotrivă ce întreaga umanitate sta pe Facebook. Ca orice invenţie a geniului uman, şi Facebook cunoaşte acea dualitate religioasa iar graniţa dintre ridicol şi sublim este de multe ori invizibila dar, cu toate acestea, merită studiată cu atenţie şi umor. Chiar, ce legătură mai este între Facebook şi book?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu