Mersi, Vasile Ernu

Cred că e un truism să spun că există foarte multă lume la Chişinău care se plânge că în oraşul nostru nu au loc evenimente culturale semnificative, comparabile cu cele din marile capitale europene. Şi un alt truism ar fi acela că sunt şi mai mulţi cei care acuză autorităţile culturale ale statului (ministerul Culturii, departamentul de cultură al municipiului sau uniunile de creaţie) că nu fac mai nimic în ceea ce priveşte organizarea unor festivaluri culturale importante sau că se investesc banii în nişte proiecte ratate din start. Adică, în Republica Moldova, încă mai sunt foarte mulţi concetăţeni care consideră că organizarea unor manifestări culturale de anvergură ţine exclusiv de responsabilitatea statului, iar dacă acestea nu se întâmplă, atunci de vină este statul.

Dacă nu există vreun spectacol bun de teatru, dacă nu există vreun cenaclu literar cât de cât atractiv, dacă nu au loc dezbateri culturale sau de idei, dacă, în definitiv, te plictiseşti şi viaţa ţi se pare searbădă, atunci, fireşte, de vină e statul. Dacă stai cu degetul în gură şi nu mai ştii cum să scapi de sila care te cuprinde şi de sictir, atunci, bineînţeles, de vină e tot statul. Statul ar trebui să ne distreze. Statul ar trebui să ne facă viaţa noastră privată mai interesantă. Statul ar trebui să ne ducă de mână în sălile de ping-pong sau de teatru. Statul ar trebui să ne pună romane captivante în mână şi tot statul ar trebui să le discute. Ei bine, sigur că unele dintre aceste lucruri ar trebui să le facă şi statul, dar nu pe toate. O mare parte de vină pentru faptul că nu trăim într-un oraş palpitant, ci în unul plictisitor ne aparţine şi nouă. Şi sunt unii concetăţeni de-ai noştri care au înţeles acest lucru şi s-au pus pe treabă. Au înţeles că, dacă ei nu vor iniţia anumite manifestări, atunci nimeni altcineva nu le va mai FACE. În acest sens, nu pot decât să-mi scot pălăria în faţa Nicoletei Esinencu care a organizat un teatru particular, numit Teatru-spălătorie, unde prezintă spectacole nonconformiste. Şi un alt exemplu extraordinar ni-l oferă în această privinţă Vasile Ernu care, de doi ani încoace, a lansat un mare festival de literatură la Chişinău, la care iau parte scriitori români importanţi care vin în Basarabia pentru a-şi lansa cărţile şi pentru a participa la discuţii pe marginea lor sau la dezbateri legate de fenomenul literar în general.

Ceea ce FACE Vasile Ernu este cu atât mai important, cu cât el de mai bine de două decenii locuieşte în România. Spre deosebire însă de alţi concetăţeni de-ai noştri plecaţi, Vasile nu a uitat şi de cei de acasă şi nu şi-a repudiat identitatea sa basarabeană. Dovadă e şi acest festival deosebit de literatură pe care-l organizează, în cadrul căruia a reuşit să construiască o platformă pe care se întâlnesc scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului. Dar el nu numai asta FACE. Multe dintre romanele scriitorilor basarabeni care au apărut la edituri prestigioase din România au văzut lumina tiparului doar datorită lui Ernu, inclusiv ale mele. Ernu e unul dintre ACEI basarabeni care nu a uitat de Basarabia, chiar şi dacă asta sună patetic. Este un om care a înţeles că nimeni nu o să vină (şi nici nu e dator să vină!) să ne facă viaţa interesantă, dacă noi o să stăm cu mâinile în sân. Iar dacă oraşul Chişinău, la mijlocul lui mai, e un oraş plin de farmec, un mare merit îl are şi Vasile Ernu care anume în această perioadă organizează Zilele Literaturii Române la Chişinău. Mersi, Vasile!

* Un articol publicat in TIMPUL DE DIMINEATA de: Dumitru Crudu