Cronica de Carolina Vozian despre sedinta de sambata a Atelierului Iovita

Atelierul de sâmbătă a început înintea apariţiei mele, iar când am ajuns, cenacliştii erau deja prinşi în plasa unui exerciţiu literar, sau, cum zice Dudu, a unei provocări.

Ideea acestei încercări a fost scrierea unor parodii, punctul de pornire fiind un poem de Adrian Popescu, Cuibul, publicat în România Literară. Reacţiile noastre (zâmbetele, râsul din plin) la lectura textelor scrise au venit ca o confirmare a faptului că sunt nişte parodii reuşite, chiar superioare poemului în sine.

Fiecare şi-a spus părerea vizavi de textele colegilor. Astfel, jetonul (originalitatea) din parodia Nataliei Graur este faptul că autoarea deviază de la textul propriu-zis şi descrie, sarcastic, prepararea unui burger după modelul cuibului lui Popescu; textul Elenei Chirică se remarcă prin forma-i concisă şi bine structurată, prin comparaţia cuibului cu cuşma lui Guguţă şi prin aluzia directă la prea multă flecăreală pentru nişte nimicuri; Moni Stănilă îşi lansează primul (după spusele ei) text erotic, totodată autoarea utilizează cel mai eficient multe expresii din poemul lui Popescu (le plasează reuşit în alte contexte); Elena Boguş ne-a citit un text care nu suna deloc a parodie ci mai mult a continuare a poemului, iar Mugur Grosu zice că acest fapt a fost cauzat de lipsa inspiraţiei şi autoarea ne confirmă că aşa este; textul Victoriei Balan este interesant prin ideea că n-are nici un rost să cauţi şi să descrii într-un ditamai poem din ce-i făcut un cuib, în timp ce realitatea e altundeva, e în chitanţele de la Union Fenosa şi în frigiderul gol; Mugur Grosu încurcă cuibul cu cuiul (câte de "cu"! sper să nu vă deranjeze, e în context), dar acest fapt nu aduce pagubă textului, ci dimpotrivă, originalitate, se aseamănă cu ideea Nataliei, de a descrie facerea altui obiect aidoma cuibului lui Popescu, la fel, Mugur Grosu remarcă lipsa piciorului ritmic în poem;Dumitru Crudu ne-a citit ultimul textul său(dar nu şi cel din urmă),în care caută ce reprezintă poezia în sine, în raport cu faptul că Adrian Popescu ştie, ştie ce e poezia, e c u i b.

După lecturarea textelor a mers fiecare din noi în camera ascunsă (aşa am botezat eu cabinetul pereţii plini plini plini de cărţi şi cu un computer în mijloc în care ne-a dus pe toţi pe rând Dudu) şi a publicat textul său pe blogul atelierului.Între timp, cei de la masă am discutat poemul lui Adrian Popescu şi am încercat totuşi să-l interpretăm cumva. Cum spunea Moni, dacă un poem nu te convinge din start, începi să-i cauţi sute de interpretări şi chestii de tip "oare la ce s-a gândit poetul când a scris?". Până la urmă am căzut cu toţi de acord că e un poem religios şi acest cuib ar reprezenta rezultatul facerii lumii, omului, poeziei şi a tot ce se putea de făcut. Interesant e faptul că poemul a început prin descrierea unor nimicuri, apoi s-a lansat în expresii despre suprem şi divinitate, fapt prin care şi-a pierdut orice fel de forţă.

Cel puţin, prin intermediul textelor noastre postate pe blogul atelierului, cred că mai multă lume i-a cunoscut eul poetic a lui Adrian Popescu, care este foarte tradiţionalist de felul său.

După ce am închis ziarul cu acest poem am trecut la altele, câteva de Daniel D. Marin şi unul al Ofeliei Prodan.Textul Ofeliei Prodan a fost discutat la atelierul precedent şi s-a ajuns la concluzia că are o structură, are substanţă, are în el o găselniţă - conturarea simetrică, în paralel, a personajelor şi este mai bine scris decât toate poemele lui D. Marin, cărora le lipseşte forţa, nu conving cititorul şi nu este înţeles scopul pe care şi l-a pus poetul când le-a scris. Cert este faptul că din poemele lui D. Marin se înţelege doar la ce etapă este relaţia domnului D. cu domnişoara O. fiindcă nu există o altă substanţă poetică.

Poetul venit din Bucureşti, Mugur Grosu, ne-a povestit şi o întâmplare amuzantă în legătură cu relaţia şi poezia lui D.Marin, în care era vorba despre doi interpreţi de protomanele ce cântau pe la nunţi şi când se certau îşi dădeau replici în piesele interpretate, adică, se certau pe banii altora la nunţile altora.
În final, toţi am căzut de acord că a fost un atelier interesant şi am mers la o bere/ceai la o terasă din parcul central. A fost fain, zic eu.



Carolina VOZIAN