marți, 10 mai 2011

De pe blogul Ecaterinei Bargan

Ştiam că nu o să o fac


Am vrut să deschid geamul din balcon, dar nu am putut. Am vrut să deschid geamul nu ca să mă arunc, ci ca să respir aer proaspăt. Aveam pupilele umezite ca înainte de plâns şi nu am putut deschide geamul acela nenorocit. Era fixat jos cu un bastonaş de metal pe care nu am avut forţă să-l scot de acolo, aşa că am rămas locului cu tălpile goale pe podeaua de beton şi m-am uitat prin fereastră, intuind frigul de afară. Nu am plâns şi nici măcar nu mi-am încruntat fruntea, cum se întâmplă atunci când eşti la graniţă.


M-am întors la mine în odaie şi am deschis „Ucide abitrul!” de Fraţii Presniakov. Am citit un pic şi când am înţeles că nu mă calmează, mi-am aţintit privirea pe o bucăţică goală a paginii şi mi-am ascultat bătăile inimii.


Am decis să mă duc şi eu la Dendrarium. Am ieşit afară. Am coborât la şoseaua din dreptul staţiei de petrol. Am urcat în 129. Am urmărit drumurile care se mişcau în viteză. Am coborât la Casa Limbii Române şi am mers pe Sciusev până la parc. Am găsit spărtura din gard şi am intrat pe acolo. Era o privelişte minunată în stânga. Pe o distanţă de vreo 40 de metri am zărit un grup de copaci cu flori indigo. Cu toate că mă grăbeam, m-am oprit acolo să le fac o poză. Mi-am găsit colegii scriind într-o zonă liniştită a parcului, unde se auzeau păsări cântând în timp ce pârâiaşul curgea pe sub podul de piatră.


Eram 7 oameni. Doar mie nu îmi era frig şi mă tot lăudam cu lucrul acesta. Ne-am jucat volei şi basket cu o minge imaginară. Am fugit până la salcâm, eu un pic mai departe, fiindcă nu ştiam unde e salcâmul. D. a zis că efortul fizic alungă depresia. L-am întrebat, mi-a răspuns că atunci când starea asta apăsătoare loveşte în tine, e bine să fugi mult, să alergi până oboseşti. Mi-a plăcut ideea.


Când vorbeam despre sensibilitatea celui criticat în faţa unor obiecţii dure, D. mi-a povestit că pe vremuri regii aveau un dublu cu care stăteau în bancă, fiindcă în momentul în care regele nu ştia un răspuns şi trebuia să fie pedepsit, dublul suporta pedeapsa. Ziceam că sunt oameni care au nevoie de dublu, când le sunt criticate textele, oameni care sunt învăţaţi să absoarbă doar laude.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan