luni, 30 mai 2011

Ecaterina Bargan

Atelierul “Vlad Ioviţă”

Miercuri, 25 mai, la orele 14, în cadrul atelierului de scriere creativă “Vlad Ioviţă” au fost invitaţi câţiva membri ai cenaclului “Contur” din Bălţi, cenaclu moderat de Anatol Moraru. Virgil Botnaru şi Victor Vasian au citit poezie, iar Marina Tichie a venit cu o nuvelă, care se numeşte “Coctail roz”.
După ce invitaţii şi-au citit textile, membrii atelierului “Vlad Ioviţă” şi-au exprimat opiniile critice. Primul lucru remarcat a fost diferenţa vizibilă dintre stilurile celor trei autori. Dacă Victor Vasian scrie o poezie metafizică şi solemnă, situată la graniţă cu poezia argheziană, stănesciană şi soresciană, mizând pe o structură bazată pe repetiţii şi pe imagini poetice preţioase, Virgil Botnaru scrie egal cu sinele contemporan, uşor citadin, cu elemente din cotidianul de pretutindeni, creându-şi imaginile într-un mod plastic şi convingător, cu toate că are şi el momente de preţiozitate inutilă, fără de care poezia lui ar avea numai de câştigat. Nuvela Marinei Tichie dă dovadă de coerenţă şi de capacitatea punerii în legătură a subiectului tratat cu mijloacele de transmitere a acestuia cititorului. Ceea ce ar fi un defect în proza ei este lipsa unui contur mai evident şi mai clar cititorului în jurul ideii centrale şi balastul de care ar putea scăpa dacă ar trece la un discurs mai comprimat. Din partea atelierului “Vlad Ioviţă” au participat Aurelia Borzin, Moni Stănilă, Ion Buzu, Carolina Vozian, Natalia Graur, Elena Boguş, Sandu Macrinici şi alţii.
Atelierul “Vlad Ioviţă” de regulă are loc în fiecare sâmbătă la orele 17 la sediul bibliotecii “Bogdan Petriceicu Haşdeu” şi este moderat de Dumitru Crudu.

Ecaterina Bargan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan