marți, 4 octombrie 2011

Consiliul Judeţean Dâmboviţa,
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa,
Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană
“I. H. Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, Teatrul Municipal Târgovişte, Universitatea „Valahia”.


Regulament
Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”
Ediţia a XLIII-a, Târgovişte, 11-12 noiembrie 2011


În organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, Bibliotecii Judeţene “I. H. Rădulescu”, Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, Teatrului Municipal Târgovişte, Universităţii „Valahia”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se desfăşoară Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, cu patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt), ajuns anul acesta la ediţia a XLIII-a. El se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume de autor.
Concursul doreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii se vor prezenta la concurs cu un grupaj de 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze însumând maxim 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt, care vor aborda teme la alegere, şi 2 lucrări de circa 4-5 pagini la secţiunea eseu, cu tema „Şcoala prozatorilor târgovişteni. Mircea Horia Simionescu – cel mai original prozator român postbelic.”
Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 31 octombrie 2011, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care, lucrările vor fi trimise prin poşta electronică ( e-mail – office@cjcd.ro), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de datele personale solicitate mai sus, organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei.
Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.
Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs.
Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 31 octombrie 2011, data poştei.


N.B.
Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 11şi 12 noiembrie 2011, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLIII-a 2011.
Premiile, în număr de 18, în valoare de circa 7000 lei, vor fi acordate concurenţilor numai în prezenţa acestora în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de încheiere a concursului. De asemenea, lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu editura „Bibliotheca”.
Relaţii suplimentare:
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/613112; e-mail – office@cjcd.ro;

Notă finală:

Orice modificare a actualului regulament va fi notificată în procesul verbal de jurizare şi adusă la cunoştinţa publicului de către juriul naţional, alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii cultural-literare naţionale.


Organizatorii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan