Nedzelschi Felicia

Nedzelschi Felicia, 23 mai 1992. Absolventă a liceului teoretic „Minerva”, actuala studentă a anului 1 la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM. Domeniu de interes: jurnalism de investigaţie, cultural şi social; recenzii teatrale şi literare. Frecventez cenaclele literare „Iiulia Hasdeu” (aprilie 2010) şi „Vlad Ioviţă”. Publicaţii la revista „Clipa” din anul 2010.

Marţi – ziua X

M-am trezit pe la opt. Mama m-a anunţat franc că e marţi şi că am întârziat la prima pereche. Ce fain. I-am spus că mi-e foame şi ea mi-a reproşat că trebuie să dau din coate ca să iau bursă şi atunci voi merita dejunul. Merci, mamă, eşti adorabilă. Am pus pe mine nişte zdrenţe pe care le-am luat cu 10 lei de la second-hand, am ieşit afară şi am tras un fum pe nemâncate. Întârziam la ora lui Chefir. Aşa-i spuneam noi profului de filozofie pe care, ca atare, îl chema Ion Lapteacru. Era sărit de pe fix şi nu-l înghiţeam după ce m-a picat anul trecut. Tot timpul îmi spunea: „Eşti o muiere, Ciorescu, nu poţi riposta” când mă punea să dezbat vreo teorie de-a lui.
În fine, vânam microbusul 188 pe Cantemir. După ce-l prinsesem într-un final, am mai stat într-un ambuteiaj împuţit cam vreo 30 de minute. Când am ajuns la universitate, mi-am dat seama că cu Chefir avem 2 perechi în ziua aia. Am bătut şovăitor.
- Ai poposit şi tu, Ciorescu. Mulţumim domniei voastre că ne-aţi onorat.
Fundul meu a aterizat alături de cel al lui Mărgineanu. Era om de treabă. Chefir tocmai îndruga ceva despre tradiţionala lui „a fi sau a nu fi...”, când eu i-am şoptit lui Saşa Mărgineanu că tare-ar mai fi mişto să nu mai fie Chefir pe lume. Saşa a râs: „Vrei prea multe, frate! Nică nu-i degeaba pe lumea asta.”
Chefir ne-am măsurat cu privirea şi s-a aplecat deasupra catalogului să ne pună 2, precis. Bău un pic de apă din paharul de pe masă. Când a luat pixul în mână, se făcut alb şi se clătină. Vreo doi oameni săriseră să-l ţină să nu cadă. Tot atunci începu să-i curgă spumă din gură, se făcut tot verde, se apucă de stomac şi căzu. Şefa a ieşit să-l aducă pe medic. Baba Nina, sora medicală, a venit în 2 minute, îi pipăi pulsul şi se întoarse la noi terifiată cu nişte ochi cât farfuriile.
- Domnul Lapteacru e mort!
Uitasem să vă spun că eu rămăsesem pe scaun aşa cum stăteam până la incident, parcă m-a încleiat cineva. M-am dumerit după ghiontul lui Saşa.
- Băi Mişa, auzi?! Tu auzi, blea?! Chefir chiar o murit, băi! Tu ştiai! Băi, dacă tu ai făcut ceva aici, eu nu te ştiu.
Eu mă uitam ba la Chefir, ba la Saşa şi nu înţelegeam nici o brânză. În 5 minute, din Mihai Ciorescu eu am devenit baba Vanga şi criminal-telepat în acelaşi timp. Asta chiar era o porcărie mai mare decât creierul meu era în stare să o accepte..
Auditoriul l-au închis, l-au încleiat jur-împrejur cu panglică galbenă lipicioasă şi l-au dus pe chefir la autopsie. Eu m-am dus până la barul de peste drum şi am luat un cinzeac. Mă căcam pe mine de frică şi-mi tot spuneam că eu sunt de vină, după care am început să gândesc logic şi am ajuns la concluzia că dacă Vanga nu s-a reincarnat în minem atunci eu precis nu am nici o atribuţie la moartea lui Chefir. Din fericire, Saşa Mărgineanu a tăcut din gură şi n-a spus nimic nimănui.
Era marţi, 16 aprilie, ora 9.18.

Mă temeam să vin a doua zi la facultate. Dă-lă dracului. Dar m-a dus, pentru că mi-era frică să n-o omor pe mama u puterea gândului. M-am dus. Aveam istoria cu unu’ Plop. Era de treabă. Nu mi-era frică să merg la el la ore, ştiam că subconştiinţa mea îl respectă şi n-o să-l omor. OK, OK, aveam paranoie deja, dar ştiţi um e când mori de frică.
Plop scria ceva în catalog şi mânca un fel de şaorma din cine ştie ce mâţă din Coreea. M-am aşezat în primul rând ca să nu mai trezesc bănuieli nimănui. Mă salută şi tuşi de vreo două ori. Cică nu se simte prea bine. Mă făcusem rece brusc, parcă am înghiţit un cub de gheaţă. A mai luat ceva guri din şaorma lui şi dintr-o clipă, scenariul „Chefir” s-a repetat. Tuşea, se îneca cu spumă, se ţinea de burtă şi s-a asfixiat. Catalogul era lipicioas iar Plop stătea jos cu ochii deschişi, vânăt şi cu o bucată de şaormă pe sacou.
Totul se ţinea în secret, lecţiile s-au suspendat pe 3 zile, profii făceau panică. Eu făceam investigaţie acasă. Erau bărbaţi şi erau ambii profi. Chefir bău ceva din pahar înainte de a se îneca, iar Plop mânca şaormă. Erau otrăviţi!
Veneam la facultate ca un geniu nou-identificat. Voiam să merg la poliţie să le spun de presupunerea mea, când tocmai mă zărise la intrarea în bloc Marta Covrig, o fată tocilară care acuma ţinea în mână cartea unui anume Palahniuc. Mi-a spus în grabă că în torent s-au strecurat rezultatele autopsiei: cei doi erau otrăviţi cu insecticide! Poliţia veni pentru control chiar în ziua aia şi găsise un pachet de insecticide la gunoiul din spatele universităţii. În doză zile a fost arestată Zinaida, femeia de servicuu, care făcea curăţenie la etajul trei din blocul celor de la medicină.
Judecata se anunţase pe 2 mai. Eu şi cu Saşa Mărgineanu, din nou prieteni, ne-am apucat să ne ducem şi noi. Din mărturia Zinaidei Brânză am aflat următoarele:
- Eu sunt femeie săracă, o capică la casă nu strică niciodată şi eu eram deacord să prestez servicii sexuale contra plată domnului Ion Lapteacru. În ziua de 13 aprilie, sâmbătă, noi eram în auditoriul 241, când Liviu Plop ne-a prins la faţa locului. Atunci Ion a spus că dacă Plop a aflat, va afla şi administraţia. Astfel noi am pus la cale omorul lui, aşa încât să nu afle nici soţia lui Lapteacru, nici administraţia. Da’ eu nu-s proastă, eu tot nu vroiam probleme acasă, mai ales că barbatul meu îi om serios la noi în sat şi furios la ale lui. Şi pe lângă Plop, eu am decis să-l omor şi pe Lapteacru. Am auzit de la televizor că chimicatele astea contra taracanilor sunt foarte otrăvitoare şi pentru om, aşa că le-am folosit pe ele şi încă oleacă de otravă de şoareci. Le-am pus puţin în apă şi mâncare. Tot ce a urmat ştiţi deja.
Era marţi, 2 mai, ziua în care Zinaida Brânză a primit 35 de ani de detenţie. Eu mă tem de zilele de marţi.