duminică, 3 iunie 2012

Am terminat azi romanul Familia lui Pascual Duarte si nu pot sa inteleg de ce acest text e considerat unul foarte bun, cand e vorba despre povestea rasuflata a unui criminal. Nimic interesant. Culori ingrosate. Vocea constiintei exacerbate in raport cu realitatea faptelor. E un roman dostoievskian, care nu se poate compara cu ceea ce a facut mai tarziu Camilo Jose Cela. Chiar te intrebi  oare cum de a putut evolua atat de mult? Intr/un cuvant, e un roman dezamagitor. Un singur lucru mi-a placut uluiala lui Duarte ca muncitorii madrileni doar injura si nu se bat, pe cand oamenii din satul sau se bat si niciodata nu injura. In rest, nimic demn de atentie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu