joi, 14 iunie 2012

Poezia din lumea întreagă este sărbătorită anual în Belgia prin două prestigioase festivaluri internaţionale care au loc la Anvers şi Namur. Scriitorul Emilian Galaicu-Păun din Republica Moldova a fost selecţionat de organizatorii cele două importante manifestări pentru a reprezenta poezia de expresie română, participarea sa fiind posibilă datorită sprijinului acordat de ICR Bruxelles. Născut în 1964, Galaicu-Păun este autorul a zece volume de poezie şi proză. Romanul său Ţesut viu (2011) a fost nominalizat în luna mai 2012 la premiile Uniunii Scriitorilor din România.
 
Felix Poetry Festival are loc la Anvers în zilele de 14 şi 15 iunie. Poeţi din Belgia, Olanda, Marea Brtitanie, Franţa, Estonia îşi vor citi creaţiile în original şi în versiune neerlandeză şi vor participa la dezbateri cu cititorii. Emilian Galaicu-Păun, ale cărui poezii sînt traduse în neerlandeză de Jan Mysjkin, se va afla alături de belgienii Jan Lauwereyns, Luc Fierens şi de Will Stone, din Marea Britanie.
 
Festivalul de poezie de la Namur se desfăşoară între 21 şi 24 iunie. Anul acesta el este conceput ca o croazieră poetică de-a lungul fluviului Meuse. Scriitori, editori, muzicieni se reunesc timp de patru zile pentru dezbateri profesionale, dar şi pentru discuţii cu cititorii prilejuite de cîteva întâlniri-lectură, croaziere-spectacol, dar mai ales de „tîrgul de poezie” din 23 şi 24 iunie. Emilian Galaicu-Păun se va întîlni cu poeţi din Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, Spania, Catalonia, Bosnia, precum şi cu poeţi belgieni de expresie franceză.
 
Sîmbătă, 16 iunie, Emilian Galaicu-Păun va participa la un atelier de traducere organizat de ICR Bruxelles. Ultimul său volum de versuri, Arme Grăitoare (2009), va constitui baza discuţiilor.
 
Comunicat de presă ICR Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan