“16” de LIVIU ANTONESEI traduït del romanés al català per PERE BESSÓ. Liviu coneix tant el poema de Kavafis com el retruc de DH Lawrence, dedicats als bàrbars. I en fa el seu propi retort...

16.

“Esperant els bàrbars?”…
No, Konstantinos, jo espere la marxa dels bàrbars!
L’espera no ha estat de bades, el teu poema,
Fins i tot si altre és el lloc i tu no has estat cretenc
ni tan sols per adopció, pensa, pensa a congelar
les aigües salades del mar nostre…Els bàrbars han envait la costa nòrdica, han ocupat
les velles ciutats-fortaleses venecianes, han penetrat profundament en l’interior –
les seues paraules vulgars, la seua pell blanca i les carns penjants
desafien la memòria dels seus vells déus escarneixen
els recents i colpeixen rítmicament la nostra mirada agitada.
La primera boira de l’estació, com diu el sant oracle,
anuncia la marxa dels bàrbars a les seues bromes eternes –mancats de la suavitat del sur se n’aniran
a les seues terres. I tornaran. Tornaran.
Sempre tornaran – ni que els esperem hospitalaris,
ni que les nostres ànimes siguen envaides per la por.
Sempre tornaran.

16.
„Așteptîndu-i pe barbari?”…
Nu, Konstantinos, eu aștept plecarea barbarilor!
Așteptarea n-a fost zadarnică, poemul tău,
chiar dacă altul este locul iar tu n-ai fost cretan
nici măcar prin adopție, minte, minte de îngheață
apele sărate ale mării noastre…
Barbarii au invadat țărmul nordic, au ocupat
vechile cetăți venețiene, au pătruns adînc în interior –
vorbele lor spurcate, pielea lor albă și cărnurile atîrnate
sfidează memoria vechilor zei îi batjocorește
pe cei recenți și lovesc ritmic ochii noștri tulburați.
Prima ceață a sezonului, cum spune sfîntul oracol,
anunță plecarea barbarilor în cețurile lor veșnice –
lipsiți de blîndețea sudică se vor duce
în ținuturile lor. Și vor reveni. Vor reveni.
Mereu vor reveni – și dacă îi așteptăm ospitalieri,
și dacă sufletele ne sînt invadate de spaimă.
Mereu vor reveni.“16” de LIVIU ANTONESEI traduït del romanés al català per PERE BESSÓ. Liviu coneix tant el poema de Kavafis com el retruc de DH Lawrence, dedicats als bàrbars. I en fa el seu propi retort...

16.

“Esperant els bàrbars?”…
No, Konstantinos, jo espere la marxa dels bàrbars!
L’espera no ha estat de bades, el teu poema,
Fins i tot si altre és el lloc i tu no has estat cretenc
ni tan sols per adopció, pensa, pensa a congelar
les aigües salades del mar nostre…Els bàrbars han envait la costa nòrdica, han ocupat
les velles ciutats-fortaleses venecianes, han penetrat profundament en l’interior –
les seues paraules vulgars, la seua pell blanca i les carns penjants
desafien la memòria dels seus vells déus escarneixen
els recents i colpeixen rítmicament la nostra mirada agitada.
La primera boira de l’estació, com diu el sant oracle,
anuncia la marxa dels bàrbars a les seues bromes eternes –mancats de la suavitat del sur se n’aniran
a les seues terres. I tornaran. Tornaran.
Sempre tornaran – ni que els esperem hospitalaris,
ni que les nostres ànimes siguen envaides per la por.
Sempre tornaran.

16.
„Așteptîndu-i pe barbari?”…
Nu, Konstantinos, eu aștept plecarea barbarilor!
Așteptarea n-a fost zadarnică, poemul tău,
chiar dacă altul este locul iar tu n-ai fost cretan
nici măcar prin adopție, minte, minte de îngheață
apele sărate ale mării noastre…
Barbarii au invadat țărmul nordic, au ocupat
vechile cetăți venețiene, au pătruns adînc în interior –
vorbele lor spurcate, pielea lor albă și cărnurile atîrnate
sfidează memoria vechilor zei îi batjocorește
pe cei recenți și lovesc ritmic ochii noștri tulburați.
Prima ceață a sezonului, cum spune sfîntul oracol,
anunță plecarea barbarilor în cețurile lor veșnice –
lipsiți de blîndețea sudică se vor duce
în ținuturile lor. Și vor reveni. Vor reveni.
Mereu vor reveni – și dacă îi așteptăm ospitalieri,
și dacă sufletele ne sînt invadate de spaimă.
Mereu vor reveni.

Poem de Liviu ANTONESEI