„Nu
bateţi”
Dumitru CRUDU
În unele dintre poeziile Liliei Gazizova, despre care am mai scris şi cu o
altă ocazie, un anumit lucru/obiect/fenomen este adus în discuţie, este scos la
suprafaţă, este descris, fără a-i spune pe nume şi fără a-i trece în revistă
nicio trăsătură, şi asta, fără a se folosi figuri de stil, metafore sau
comparaţii sofisticate, exceptând, poate, enumerarea. Reluând la nesfârşit acelaşi lucru, aşa cum
se întâmplă şi în poezia Nu bateţi,
tradusă foarte reuşit de admirabilul poet Leo Butnaru, tensiunea devine maximă,
insuportabilă, dusă până în pânzile albe. E ca şi cum ai arunca o grenadă şi ai
aştepta să se producă explozia. Ziceam
însă că Lilia Gazizova este o maestră de-a vorbi despre una, dar de-a se
înţelege cu totul altceva. Revin la poezia Nu bateţi, care e o poezie extrem de
frumoasă, e o poezie atât de frumoasă că, dacă aş alcătui o antologie a celor
mai frumoase poeziii din Europa de azi, aş include-o neapărat, în aceasta
poezie ni se vorbeşte despre manipulare şi despre oameni venali, despre
profitori, despre oameni gata să se folosească de alţi oameni, în scopurile lor
josnice, despre oameni cruzi, răi, haini, ticăloşiţi, perfizi, făţarnici, care
ştiu foarte bine cum să se bage sub pielea altor oameni, cum să se înfrăţească
cu ei până trec puntea, după care îi pot îmbrânci în râu. Ei bine, despre asta
e vorba în această poezie a Liliei Gazizova, acesta e obiectul tratat, despre
care însă, la modul direct, pe faţă, nu ni se spune nimic. Chiar şi dacă însă
nu ni se spune nimic despre toate aceste lucruri, aceasta e tema poeziei ei. În
poezie însă ni se vorbeşte despre oamenii creduli. Ni se spune că oamenii
creduli ar trebui bătuţi: „ Cei creduli trebuie bătuţi!/ Să te încordezi
voiniceşte/ Şi să dai în burta cuiva cu putere/ E adevărat, eu nu am bătut
oameni/ şi nici nu-i voi lovi/ Nu mi s-a ridicat mâna/ Nici nu mi se va ridica./
Dar ştiu cu siguranţă/ Cei creduli trebuie bătuţi”. Trebuie bătuţi, dar de ce?
Probabil, pentru că sunt foarte mulţi oameni răi care profită de naivitatea
lor.
Totodată, poemul, mai poate fi citit
şi ca o confesiune: unul dintre acei oameni creduli e chiar eul liric, prin
extensiune, am putea spune chiar poeta, care a luat-o în barbă de foarte multe ori,
care a plătit foarte scump pentru încrederea sa în oameni, pentru sinceritatea
şi naivitatea ei. Toate astea doar le deducem, fiindcă despe altceva e poezia.
E un admirabil poem în care nu despre lucrurile despre care ni se vorbeşte
e poemul. Ci despre cu totul şi cu totul altceva. E un mare poem scris de o
mare poetă contemporană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu