Tata,
cînd intra el pe gheaţă, ca
pe scena unui mare teatru, amorţea aerul în juru-i de încordare şi
suspans… iar peştii veneau în bancuri să-l vadă, unii
chiar, din acei mai temerari, schimbau doiul stihiilor mutîndu-l din
faţă în spate, trecînd din H2O în O2, cum ai lăsa această dualitate în
urma ta, se lăsau vrăjiţi de cîrlig pentru a-l
contempla de aproape pe acest semizeu al undiţelor şi termosului cu
ceai fierbinte, convertiţi de umbra zîmbetului său smerit refractat pe
întreaga întindere a lacului… umbra zîmbetului său
smerit peste amintirile mele despre el,
Tata.
Vitalie VOVC
Poemul lui Vitalie VOVC a fost preluat de pe : http://vitalie.vovc.over-blog.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu