DESPRE CEASTUŞTE CU STALIN, PUTIN ETC.
E DOAR AH! ŞI E DOAR VAI!
Traduc o
carte de teorie literară, semnată de Evgheni Stepanov. În ea este şi un capitol
dedicat ceastuştei, din care extrag unele pasaje.
Dicţionarul
literar enciclopedic dă următoarea definiţie: „Ceastuşka, gen al folclorului
muzical rus, cântecel concis (de obicei, din 4 rânduri) cu un ritm vioi de interpretare”.
În definiţia
pe care o include, dicţionarul Brokgauz-Efron subliniază, că ceastuşka are „un
conţinut luat din viaţa cotidiană”.
Ceastuştele
pot fi pentru copii, politice, lirice, nupţiale, săteşti, orăşeneşti, regionale
(de exemplu, din Voronej, Tambov, Breansk, Vologda…) ş.a.m.d.
Patria ceastuştei este satul. Şi acolo ea este
cea mai la locul ei, în special când sună armonica, când oamenii se întâlnesc,
se căsătoresc… În oraş, cu încetul, ceastuşka îşi încheie veacul. Aici ea nu e
atât de solicitată, societatea urbană fiind dispersată, astfel că e destul de
problematic să-ţi imaginezi oameni cu armonici în Moscova (pe strada Tverskaia
sau în cartierul-„dormitor” Julebin), unde mai pui că în acest mediu la nunţi
răsună altfel de cântece.
Unite de
refrene de legătură, ciclurile de ceastuşte se desfăşoară totdeauna pe un
singur motiv muzical. Nu de puţine ori,
în refrene aceeaşi temă este variată de pe diverse poziţii.
Spre exemplu,
arestarea ex-premierului Iulia Timoşenko în august 2011 a trezit o reacţie
turbulentă în societatea ucraineană, astfel că, în Krimeea, să zicem, deja în
septembrie răsuna astfel de strigături (ceastuşte):
Iulka
noastră cea bălaie
E băgată la
pârnaie.
Ianukovici,
eşti prost, s-o ştii, –
Pentru gaz
ţi-or scoate ochii.
* *
*
Ianukovici,
mahăr mare,
Băgă pe
Iulka-n închisoare.
Lui slănina
nu-i lipseşte –
Mănâncă şi
se hlizeşte.
În acelaşi
timp, răsunau şi alte ceastuşte, cu un conţinut diametral opus celor reproduse
mai sus:
Iulia
noastră-i la strâmtoare,
Deja să nu
se mai dea mare.
Bine-o fi
sau rău? E basta!
Nouă ni-i în
cot de asta?
Incontestabil,
unele din speciile de ceastuşte cele mai răspândite sunt cele politice şi
lirice, care se întâlnesc mai frecvent.
Au existat
(mai există) şi aşa-numitele ceastuşte contrafăcute, prin care puterea
suspuşilor încerca (mai încearcă) să introducă în conştiinţa oamenilor versuri
de doi bani, prin care este elogiată orânduirea socială existentă, debitând
elemente propagandistice lozincarde. Spere exemplu, iată o ceastuşkă de pe
timpurile „stagnării” brejneviste:
Toţi
colhoznicii din ţară
Repetă a mia
oară:
– Suntem
pentru pace noi,
Nu ne
trebuie război.
Astfel de
contrafaceri nu prindeau în societate.
De cele mai
multe ori, ceastuşka politică este personificată. Există multe
refrene-strigături, dedicate ţarului Nikolai al II-lea, lui Rasputin, Lenin,
Stalin, Hruşciov, Brejnev, Gorbaciov, Elţin, Putin, Medvedev, Timoşenko,
Ianukovici şi multor altor foşti sau actuali oameni de stat. De regulă, ceastuşka
politică înfăţişează un portret negativ al puterii opresive. Aşa a fost până la
revoluţie (chiar dacă s-au păstrat şi unele ceastuşte măgulitoare la adresa lui
Nikolai al II-lea), aşa a fost în timpul puterii sovietice, aşa se întâmplă şi
în prezent. Voi reproduce doar câteva exemple relevante:
* *
*
Chiar de mă
iau în armată,
Ţarul n-oi
sluji vreodată:
Cizme şi
manta le arunc
Într-un râu
cât mai adânc!
* * *
Lenin, Stalin, Voroşilov
Şi Kalinin, dulău puchios,
Au zătrit Rusia-ntreagă,
De cum au băgat-o-n colhoz.
* *
*
Stalin pe-o
vacă călare,
Vaca îşi
ascute cornul.
– Încotro,
tovarăş Stalin?
– Să
deschiaburesc norodul!
* *
*
Ah, voi
castraveţi verzui,
Roşii voi şi
vinete,
Stalin l-a
popit pe Kirov
Pentru
orişicare pete.
* *
*
Gorbaciov şi
Elţin, doi,
Ce-aţi
făcut, vă-ntreb, cu noi?
Voinicescul
rus popor
A ajuns un cerşetor.
* *
*
Putin,
Putin, eşti circar,
Abil
şi-ndemânatic.
La ce stare
ai adus
Ursul nostru
de nimic.
* *
*
Putin,
Putin, eşti bogat,
Ce de-a
bănărit mai ai!
Pe când
pensia mea toată
E doar – ah!
şi e doar – vai!
* *
*
Ho-pa,
ho-pa,
Cum ar juca
nebuna!
Puşkin este
tot ce-avem
Putin – e pe
totdeauna.
Una dintre problemele principale ale
folcloristicii şi originilor ei ţine de autenticitatea ceastuştelor. Care sunt
sonorităţile lor adevărate, unde, cine şi în ce situaţii au înregistrat o piesă
sau alta? Nu de puţine ori apar câteva variante ale aceluiaşi text.
Concomitent,
trebuie să recunoaştem că ceastuşte canonice nu există, ele modificându-se în
dependenţă de situaţii. În special, acest lucru apare evident în ceastuştele
lirice. Este memorabilă strigătura-refren:
Fetele se
dau la măritat
Cu Ivan
Kuzin. Ce om!
Pentru că
Ivan Cuzin
Are
ştiuletele enorm.
Există şi o variantă nu mai puţin populară, în
care primul vers sună cu totul altfel: „Duduilor, nu vă măritaţi”.
Adică, firul
semantic al ceastuştei poate fi diferenţiat.
Strigătura lirică nu evită şi lexicul obscen. Aceasta ar ţine de
coloritul ei naţional autentic. N. Dobroliubov remarca: „Poezia populară nu se
jena de legităţile retoricii şcolare şi de poetica verbelor alese, pentru ea
fiind potrivite toate cuvintele, cu condiţia ca ele să exprime exact şi clar obiectul”.
În acest sens, este reprezentativă ceastuşka
„deocheată” din colecţia poetului Nikolai Starşinov (1924–1998), un eminent popularizator al acestui gen folcloric:
Lăsă-mă să
te mângâi,
Şi vei fi
sătulă.
Însă mai
întâi mă lasă
Să-mi pun pâslarul
pe p…ă!
Pe de o
parte, aici este evidentă gluma de dragul glumei, pe de altă parte cuvântul
necenzurat atrage atenţia la strigătură, mai exact spus – la un întreg ciclu de
atare refrene.
De regulă,
în ceastuşkă lexicul nenormativ este îndreptăţit. De exemplu, la nuntă,
motivele erotice sunt frecvente în strigăturile rurale, când tinerii sunt
pregătiţi să-şi petreacă prima noapte de soţ şi soţie.
Tinerii merg
la culcare,
Să se roage
Domnului,
Să dea iute
din picioare
Sub lâna iorganului.
* *
*
Lui Miron,
aşa, spre seară,
Pe p…ă îi
stă o cioară.
Şi când
cântă cioara-boală,
P…a lui
Miron se scoală.Text preluat de pe blogul lui Leo BUTNARU: http://leo-butnaru.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu