https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/04/28/dumitru-crudu-un-bibliotecar-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/…/dumitru-crudu-un-…/

Dumitru Crudu, un bibliotecar la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi

Există cărţi pe care le citeşti cu aviditate încât uiţi şi de mâncare şi de somn. Există cărţi care nu se evidenţiază prin nimic, fiind plictisitoare şi previzibile, fie...

fileviatasicarti.wordpress.com

azi sunt disperat.
dimineata am dus baiatul oxanei in brate de la spital
la autogra de nord.
el nu stie ca va sta trei luni imobilizat in pat.
statea cu mainile dupa cap
in bratele mele
si se uita pe geamul minibuzului.
vroia banane.
i-am cumparat banane.
el nu stie
ca va sta trei luni imobilizat la pat.
au urcat in cursa de ungheni si au plecat spre
Flutura
in care ultima oara am fost
cand l-am inmormantat pe tata.

îngerii cântau in troleibuzul opt,
as fi putut face mai mult pentru tine, tată,
cu voci aurite, cu dulceață în glas
 înfruntând frigul distanta gripa pozele
as fi putut face mai mult pentru tine
 din toate colțurile salonului
 învingându-mi psihozele
și am sărit jos ca ars

as fi putut face mai mult pentru tine tată
dar eu te credeam un om puternic și curjos

îngerii cântau în troleibuzul opt
acum îmi dau seama cât de mare nevoie aveai
de a-ți fi cineva alături.
am coborât dar îngerii nu m-au urmat
am coborât într-o ploaie rece
 și am lipăit prin noroi.
 altădată, te-aș fi întâlnit pe tine în stație,
dar acum era pustie.
un boschetar s-a apropiat și mi-a cerut niște bani
i-am întins portmoneul și i-am spus
ia cât îți trebuie
și el și-a luat doar trei lei.
Dumnezeu să-l odihnească pe tatăl tău în pace, mi-a spus
și s-a întors și a urcat în troleul opt
care pleca din stație.

cu zece ouă crude m-am pornit
la tine, tată.
la revedere, tată.
pe o ploaie rece și sâcâitoare
am coborât
la tine, tată.
am deschis ușa
și ochii ni s-au
întâlnit, tată.
la revedere, tată.
m-am apropiat de tine
și tu te-ai chircit
sub plapumă.
la revedere, tată.
nu ți-am adus nimic decât zece ouă crude.
nimic altceva, tată.
și unul dintre ele l-am spart
și ți l-am dat să-l bei.
și altul eram gata să-l sparg.
la revedere, tată.
nu mai vrei să bei nimic altceva
decât ouă crude.
le bei și le verși.
afară, de unde venisem, plouă mărunt și des.
le bei și le verși.
Zece ouă crude.
Două deja sunt sparte.
la revedere, tată.
Deja două le-ai băut.
La revedere, tată.

stăteai cu ochii închiși și mă
priveai intens
înclinat pe o parte.
la revedere, tată.
trei ore m-ai privit intens,
cu ochii închiși.
la revedere, tată.
ți-am luat palma în mână.
acum palma ta e mai mare decât trupul tău.
la revedere, tată.
tată, știu că mă auzi.
tată, știu că mă vezi.
tată, știu că-mi răspunzi.
la revedere, tată.
afară plouă des și sâcâitor.
m-am culcat pe pat
lângă tine,
așa cum altădată
mă culcam lângă tine
în iarba de pe deal
și ne uitam împreună
după norii
care fugeau pe cer.
știai totul despre nori.
știi și acum.
acum norii de pe cer
seamănă cu ouăle astea crude
pe care ți le-am adus, tată.
din tavan picură și o
femeie în halat
vine cu un lighean.
picură și pe patul tău.
te-au mutat în altă parte,
tată.
dar și acolo picură, tată.
la fel de mărunt ca și în urmă cu patruzeci de ani.
doar că atunci ploaia
ne prinse când
urcam dealul
și ne-am dat la dos
la cineva sub cerdac,
la cineva care revenise din Tbilisi
ca să moară acasă.
acum unde să ne mai dăm la dos, tată?
acum când plouă și afară,
dar și înăuntru.
unde, tată?
plouă ca și atunci
când ne rătăcisem
în pădurea de la kantea
și pe mine mă cuprinse panica
de la vântul ăla rece care
ne azvârlea ploaia în față,
ca după nunta stelei
când tu cântai cu toată vocea.
în valea seacă, tată.
palmele tale acum sunt reci-reci,
tată.
sunt ca două umbrele cu găuri.
plouă și pe coridor.
e o ploaie sâcâitoare.
de ploaia asta sâcâitoare nu mai ai
cum să scapi.
stai cu ochii închiși și mă privești intens.
stai cu urechile astupate și îmi sorbi fiecare cuvânt.
stai cu nasul astupat și mă miroși atent.
mă dau și eu mai aproape
de tine și
te privesc cu mâinile la ochi
așa cum ai privi
un
proiector care te orbește.
tot ce aș vrea să-ți spun
tu mi-ai spus înainte , tată.
la revedere, tată.
stau cu ochii închiși și te privesc
îndelung, tată.
închid ușa,
așa cum aș închide gura,
tată.
ies în curte.
la revedere, tată.
afară ploaia cade pe mine
ca niște ouă crude, tată.
la revedere, tată.

afară e soare și lumina îmi cade pe degete
 o nouă dimineață fără tata.

 tristețea e mai puternică decât nevroza.
flutura e departe, iată

că trecutul mă ajunge din urmă

o fotografie de-a tatei
în mijlocul  ierbii din câmp
tristețea e mai puternică decât ideile fixe

să plângi să suferi să-ți amintești
încă mai pot
încă nu sunt cu totul pierdut

merg pe drum și îmi feresc privirile
pe drum cu o lumânare aprinsă în mână
o protejez cu palmele din toate părțile
ca să nu mi-o stingă vântul
ca nimeni să nu mi-o stingă

în fiecare zi ies din casă co lumânare aprinsă
tristețea e maiputernică decât obsesiile
și decât groaza
cât pot să mă gândesc la tine
nu sunt pierdut, tată!



 

ceva îmi lipsește
în fiecare seară înainte de somn
tatăl meu își spunea rugăciunea
zumzetul vocii sale se auzea în toată casa
rumoarea glasului său
se răspândea peste tot
agale otova

vocea sa
în același ungher

la aceeași oră

cu ușa deschisă

 înainte să stingă lumina

acum din colțul ăla se răspândește doar tăcere

acum
nimeni nu mai bolborosește cuvintele
din rugăciune

acum o
liniște stranie
îmi țiuie apăsat
în urechi

ceva nu-mi ajunge
trec dintr-o cameră în alta
ceva îmi lipsește
și dintr-o dată
cad în genunchi
și încep să spun rugăciunea aia
pe care seară de seară
o rostise tatăl meu
vreme de
optzeci și unu de ani.

după ce pe tatăl meu a fost scos din casă
am văzut cum rândunicile au țâșnit
de sub acoperișul casei tatei
unde locuiau de câțiva ani buni
și s-au rotit
deasupra coșciugului său

atingându-i  pieptul 
și urcând
în sus
tot mai sus
și câteva
picături de apă
au căzut
pe drumul spre cimitir


în cimitir însă
a început să plouă de-a adevăratelea
ploua cu găleata


după ce tatăl meu a fost înmormântat
a ieșit soarele, brusc.

rândunicile alea nu s-au mai întors niciodată
în cuiburile lor de sub acoperișul casei tatălui meu,
de parcă ar fi făcut-o în cunoștință de cauză.

cei care l-au cunoscut pe tatal meu
au cunoscut un om foarte puternic si un om curajos
nu-i seaman defel.
imi dau seama de asta cu cat trec zilele de dupa moartea sa.
azi l-am vazut pe cel care venise acasa sa ma bata
si tata iesise in locul meu la poarta
si-i arse o palma.
si de atunci nu l-am vazut vreo doua decenii,
dar azi l-am vazut
la cimitir, langa mormantul tatalui lui
nu indrazni sa se apropie
pentru ca in spatele meu era mormantul
tatalui meu.

spre flutura merg in fiecare dimineata autobuze
si pleaca in fiecare seara
pline pline cu oameni care iubesc viata
pline pline cu oameni instetati sa traiasca
pline pline cu oameni care nu-si pun
prea multe intrebari
pline cu fel de fel de lume
care abia asteapta sa-si vad copiii
si sa le aduca daruri.
darurile lor sunt norii luminosi de pe cer.

cu acestea autobuze se întorcea acasa si tatal meu

ori de cate ori iau loc in cursa de flutura
am impresia ca intr-o buna zi in una din ele
il voi intalni si pe
 tatal meu.

de cateva zile incoace, langa mine se aseaza un om batran,
se aseaza si tace,
tace cat tace,
se scoala si pleaca
si in locul lui se aseaza un alt batran
si toti seamana cu tatal meu
care a murit
tatal meu care a murit
intr-o miercuri
si a fost inmormantat de Paste,
seamana cu
 batranii aia care se aseaza langa mine
si tac
care stau cat stau
si pleaca.
unde se duc oare acei batrani
si cine oare sunt?
si cand oare o sa-i mai revad
din nou?
si oare o sa-i mai revad vreiodata?
unde merg sa doarma peste
noapte
si oare ce manca seara?
a doua zi
m-am asezat pe aceeasi banca
si langa mine s-a asezat din nou un om batran
care tacea,
dar semana izbitor de tare cu tatal meu.
cu tatal meu seamana toti oamenii care tac.
cand va incepe sa ploua,
voi intelege oare semnele care mi le transmite
tatal meu?
stiu ca a avut o grija foarte mare
de mine
si dupa ce a murit.
spunandu-mi vestea
in asa fel ca sa nu ma apuce
groaza.
tatal meu a fost un om foarte curajos.
batranul ala care s-a asezat langa mine
parca a vrut
sa-mi spuna ceva
dar in ultimul moment a renuntat.
tata, oare cand voi intelege semnele
care mi le trimiti?
Tata!!!

 

tatal meu ii chema in casa pe toti care treceau pe drum.
cu cateva luni inainte sa moara.
seara nu mai incuia poarta
si imi spunea
cand zacea pe patul de spital
ca vrea sa se barbiereasca
vroia sa traiasca
vroia foarte mult
sa se dea jos din pat si
sa iasa afara
vroia sa traiasca
si
stia ca o sa moara
ultimele ore le-a petrecut
cu petre
cand inca afara era un timp foartr urat
cand a murit
eu eram la o 100 de kilometri distanta
si mi-a inghetat tot trupul
mi-am revenit
dupa ce murise

tatăl meu uneori dormea în cimitir,
culcat lângă mormântul mamei
ziua în amiaza mare, vara,
pe covorul de iarbă verde
și soră-mea îmi spunea lasă nu-i tulbura somnul,
lasă să-și împlinească somnul
o să se trezească atunci când o
să-și refacă puterile
și noi discutam despre una, despre alta
în timp ce el dormea lângă noi
încolăcit sub copacul de lângă mormântul mamei
ca un prunc în burtă,
nu sforăia, nu vorbea în somn,
pur și simplu dormea,
și se trezea înainte să plecăm
și mergea acasă
și se apucă de făcut una sau alta, dormea,
pe locul unde
acuma
doarme sub pământ.

tată, am nevoie de ajutorul tău, tată.
tată, tată, tată,
aș putea să-ți rostesc numele și de un milion de ori.
mi-a scris prima mea iubită, care te-a cunoscut când
am adus-o la noi acasă, într-o iarnă friguroasă
când mama era la spital și în casa noastră era un frig de
crăpau pietrele.
te ține minte.
ține minte tot ce i-ai spus.
tot.
ea are o fată de 25 de ani
și
este o fire mistică.

tată,
la ora asta ai fi ieșit în câmp cu sapa  în mână
și nu te-ai fi întors acasă
decât când s-ar fi lăsat întunericul
ca o mână pe umăr.
tată,
am nevoie de ajutorul tău, tată!

am văzut mărul din flutura sub care mă rugam ca tata, mama și bunica anica să
nu moară niciodată.
l-am văzut ieri.
atunci când mă rugam ca tata, mama și bunica anica
să nu moară niciodată
era înflorit și învoalt
cu crengile țâșnind în toate părțile
ca niște mâini durdulii și nesătule.
pe atunci
era doldora de petale,
că te mirai cum de le poate ține pe toate,
avea așa de multe fori
că părea o torță aprinsă în plină zi.
l-am revăzut ieri,
după ce l-am înmormântat pe tata.
acum
pe jumătate era uscat.
acum
dacă se mai ițeau de pe el vreo două trei flori.
acum
era chircit
și crengile îi spânzurau în jos
ca niște mâini rupte.

sub mărul ăsta însă, acum pe jumătate uscat,
mă rugasem ca mama, bunica anica și tata
să nu moară niciodată.

sub mărul ăsta.

un curcubeu deasupra mormântului tatălui meu
după ploaia de azi
care a căzut pe neprins de veste
cel puțin, eu nu mă așteptam la asta,
era cer senin,
soarele a strălucit toată ziua
și, deodată, s-a înnorat
și a căzut ploaia aia repede
și deasă
m-a prins în autogară
în timp ce autobuzul se încărca cu oameni
stăteam la geam și mă uitam la ploaie
și, pe nepusă masă,
am văzut curcubeul
și pe câțiva tineri uitându-se pe cer,
ei nu știau
ceea ce știam eu
că acel curcubeu care se arcuia pe cer
se arcuia deasupra mormântului tatălui meu.
că uitându-se la acel curcubeu
ei se uitau și spre mormântul tatălui meu.

apoi autobuzul a plecat
și n-am mai văzut curcubeul.
a fost primul curcubeu din această primăvară
venită peste noapte.

la ora șapte am urcat într-un autobuz care mergea spre  iași și care
m-a lăsat în ungheni și cu care
în urmă cu șapte luni
am călătorit și cu tata și când am coborât
am realizat că-i uitasem actele  în acel autobuz,
în acesta,
și acel autobuz deja plecase la sculeni.

atunci
era începutul lui octombrie,
a rămas să mă aștepte în autogară
și eu am plecat să ajung autobuzul în vamă
cu un alt autobuz
și l-am ajuns din urmă
chiar în ultimul moment și după două ore
am revenit în autogară cu borseta cu actele tatălui meu.

l-am regăsit
în autogară.
stătea pe o bancă, adâncit în ea,
ca într-o palmă.

de foarte multe ori, atunci când mă întorceam la flutura
îi găseam
pe el sau pe mama
în sala de așteptare.

acum am coborât din cursa de iași
și am intrat în autogara pustie.
nici zare de om.
întâmplător, în buzunarul din spate
am buletinul tatei.
nu știu de ce, nu am putut să mă despart de el
după moartea sa.

îl scot uneori și mă uit la fotografia sa.
după acest buletin am mers atunci în vamă.
în curând, va trebui să-l predau statului
și ei îl vor distruge.

cursa de iași a plecat.
iar eu am luat-o pe jos spre flutura.
la parastasul tatei.
ploaia m-a prins pe drum
și am văzut un curcubeu înălțându-se
deasupra mormântului său.

acum după ce a murit tatăl meu

înțeleg cât de singur a fost  tatăl meu.
înțeleg cât de singură a fost și mama mea
care a murit cu nouă ani înaintea lui taică-meu,
înțeleg cât singură a fost și bunică-mea ana,
care a murit cu 22 de ani înainte de mama mea.

au fost cu toții atât de singuri.

ce singur a fost tatăl meu.
acum îl înțeleg când mi se plângea
că nu are cui să i se plângă
acum îl înțeleg
dar atunci eram tare uimit
cum să nu aibă cu cine să vorbească
el care
era atât de sociabil și
avea sute de prieteni.

moșul meu leonid
a venit să-l vadă
atunci când tatăl meu
nu-l mai vedea.

e o minciună
că oameni de neînlocuit nu sunt.
e o minciună
comunistă sau capitalistă
tot un drac.
cine l-ar putea înlocui pe tatăl meu?

pe tatăl meu nu o să-l poată înlocui  nimeni.
știu asta
cu capul de pereți.

tată,
acumam înțeles cât de singur ai fost.

tatăl meu era singurul om din mahala care putea să curețe fântâni.

pe când avea douăzeci de ani a curățit cea mai adâncă fântână din flutura, cea de la răscrucea de la cașu
aia e cea mai adâncă fântână din sat.

să tot aibă vreo jumate de kilometru și nimeni
dar nimeni din sat nu avea curajul necesar de-a
coborî în măruntaiele ei
și de-a o curăți
mai bine zis a avut cineva,

vasile porojniuc,
a coborât s-o curețe, contra
 unei recompense babane,
a pariat că o va curăți
pe trei lăzi de votcă stolicinaia,
cu votca jos,
și cașu a venit cu votca,
iar porojniuc a coborât în fântână
de unde a fost scos peste o jumate de oră
mort.

cașu a bătu singur votca, dar l-a oprit din băut
tatăl meu care i-a spus, nu te grăbi s-o bei că
eu am să curăț fântăna și s-a apucat de lanțul căldării
și s-a aruncat în fântână,
cu un hârleț într-o mână
doar să ajungă până jos i-o luat 1o minute.

peste două ore a fost scos înapoi,
la lumină,
și a mai trăit șaizeci și unu de ani.

mi-am amintit:
tata
pe malul lacului din
grădina dendrologică.

mi-am amintit:
de iarna aia cumplită, când nu puteam pleca din flutura,
din cauza viscolului, când toate drumurile erau troienite
și nu circula nicio mașină.

mi-am amintit:
tatălui meu îi plăcea foarte tare să traverseze pădurea
seara
sau noaptea.

mi-am amintit:
fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare
clipire din ochi.

mi-am amintit:
îi plăcea să se bărbierească înainte de crăpatul de ziuă.
ochii săi  închiși
semănau cu niște tăciuni
pe cale să se aprindă.

mi-am amintit:
o lacrimă în ochii săi înainte
să fie înmormântat.

mi-am amintit:
a adormit în casa sa din flutura,
dar se va trezi într-o altă lume.

mi-am amintit:
în iarna aia când viscolul troienise toate drumurile
m-a scos din flutura luând o lopată cu el
rânea troienele de pe drum din fața noastră și mergeam mai departe
și tot așa vreme de zece kilometri.
până în ungheni.

mi-am amintit:
 un bărbat se încolăcise cuprins de dureri la pământ
sub un copac din grădina dendrologică.
sub același copac, în urmă cu o jumate de an,
se scurse la pământ și tatăl meu.

mi-am amintit:
de copacul acela.

mi-am amintit
de tatăl meu.

pe drumurile din flutura cocori
foarte multi cocori
timpurile alea urate s-au dus
si pe cer nici urma de nori

paseam alaturi de sicriul in care era dus
 tatal meu spre tintirim
timpurile alea urate s-au dus
soarele stralucea din plin


patru ciocli urcau dealul incet
tot timpul capul spre mine il intorcea
de parcă ar fi vrut sa-mi spuna ceva
sau chiar imi spunea

l-am atins cu mana pe frunte
pe tatăl meu pentru ultima dată

timpurile alea urâte s-au dus
azi a fost prima zi cu soare, tată.

tatăl meu e un om minunat chiar și acum când
e mort.
când intru în camera în care stă singur,
simt cum mă încurajează și mă susține. de parcă
te-ar strânge de mână
și ți-ar spune lasă că nu e ăsta
cel mai nasol lucru din viață, de parcă ți-ar spune
lasă că trece și asta.
azi vântul nu a mai bătut deloc.
azi soarele a ieșit pe cer.
azi am văzut trei vișini înfloriți.
azi am văzut o bătrână al cărei chip
nu se reflecta în oglindă
sau așa mi se părea mie,
cine știe.
tatăl meu a fost un om minunat.
chiar și la trei noaptea.
și e minunat și acum.
marilena, fetița Stelei de patru ani,
îi mângâia părul.
de parcă ar mai fi fost viu, dar
poate că pentru ea mai e
viu.
oamenii dragi nu devin niște sperietaore după
moarte.
ei ne iubesc și după ce mor.
la fel de tare,
dacă nu și mai tare.
tatăl meu își iubește consătenii și după moarte,
dacă nu și mai tare.
toți ies din camera sa mai senini.
de parcă le-ar fi spus ceva la ureche,
numai și numai lor.
nu v-am spus eu că tatăl meu a fost și este
un om minunat.
 

m-am așezat în genunchi lângă tine
și m-am pus pe ascultat.
ție îți plăcea foarte tare să povestești
chiar și atunci când nu te mai mișcai din pat.

îți plăcea să reînvii trecutul mut
să povestești era marea ta slăbiciune.
ai fi putut să-ți razi barba
pentru o poveste izbucnind din tăciune.

cei care erau de acord să te asculte
erau cei mai mari prieteni ai tăi.
le puteai da și cămașa de pe tine
dacă te urmau  pe dealuri și văi.

și acum m-am pus pe ascultat
pentru că nu cred că la povestit ai renunțat.

ieri după-amiază tatăl meu inca mai era in viata .
pe la ora trei a discutat cu petre.
pe la ora cinci a strigat-o pe stela.

dar eu abia azi am ajuns la flutura
când el deja murise.

am îngenunchiat în fața trupului său adormit
și am simțit că-mi vorbește
fără să-mi spună nimic
că-mi vorbește
fără să-și deschidă gura,
cuvintele sale învăluindu-mă
din toate părțile
fără să se audă,
intrându-mi direct în creier.

să nu-mi spuneți că acesta-i sfârșitul.
am închis ușa și am ieșit din flutura
și tot timpul am avut impresia că taică-meu
stătea pe locul gol de lângă mine.

iată de ce nimeni nu se așeza alături de mine.

după ce am ajuns cu bine
a revenit și el în flutura.

un tată grijuliu are grijă de copiii lui și după
ce moare.
cei care te-au iubit continuă să te iubească și după ce mor

tatăl meu m-a iubit.

vișinii din jurul casei lui din Flutura brusc au dat în floare.

ultima oară când l-am văzut stătea cu fața la perete
și lacrimile îi curgeau pe obraji.
peretele ăla încă și acum mai e ud.

tatăl meu a murit azi seara,
pe 8 aprilie,
când s-a terminat ploaia și
a încetat să bată vântul
ăla năpraznic.

la flutura.

la flutura a incetat să bată vântul
la flutura a încetat ploaia aia măruntă
la flutura s-a înseninat cerul.

dar nu și aici, la chișinău,
unde m-a sunat soră-mea de vreo opt ori,
și mi-a spus că tata e mort
aici încă mai bate  vântul ăla foarte friguros.
de-ți amorțesc picioarele
și încă mai cade ploaia aia rece și
sâcâitoare
de nu ai unde să te ascunzi de
ea.

la revedere, tată

cu zece ouă crude am mers la ungheni.
la revedere, tată.
pe o ploaie rece și sâcâitoare am coborât din autobuz
și am deschis ușa.
la revedere, tată.
am intrat și te-am văzut
stând chircit pe un pat.
la revedere, tată.
nu ți-am adus nimic decât niște ouă crude.
nimic altceva.
și unul dintre ele l-am spart
și ți l-am dat să-l bei.
la revedere, tată.
numai poți bea nimic altceva decât ouă crude.
le bei și le verși.
afară, de unde venisem ploua mărunt și des.
la revedere, tată.

stăteai cu ochii închiși și mă priveai
înclinat pe o parte.
la revedere, tată.
trei ore nu mi-ai spus o vorbă.
la revedere, tată.

ți-am luat palma în mână.
acum palma ta era mai mare decât trupul tău.
la revedere, tată.

tată, știu că nu mă auzeai.
afară ploua des și sâcâitor.
stăteam pe pat întins lângă tine, așa cum altădată
stăteam lângă tine întins în iarba de pe deal
și mă uitam împreună cu tine după norii
care alunecau pe cer.
știai totul despre nori.

din tavan începu să picure și o femeie în alb
aduse un lighean.
picura și pe patul tău.
l-am mutat într-o altă parte a camerei.
ploua la fel de mărunt și de tare ca și în rădenii vechi.
atunci ploaia ne prins când începusem să urcăm dealul
și ne-am adăpostit
la o bătrână sub cerdac,
la o bătrână care abia revenise din Tbilisi.
și tu, tată, acum, ești la fel de bătrân
și la fel de tare plouă și acum afară.

ca și atunci
când ne rătăcisem în doi în pădurea de la kantea
și pe mine mă cuprinse panica.
și vântul ăla care ne bătea în față,
ca după nunta stelei când tu cântai cu toată vocea.
prin valea seacă, tată.

palma ta acum e mai mare decât trupul tău.
stai cu ochii închiși și mă privești intens.
stai cu urechile astupate și îmi sorbi fiecare cuvânt.
mă dau mai aproape de tine și
te privesc ca pe o lumânare care arde.

tot ce aș vrea să-ți spun
tu mi-ai spus înaintea mea.
la revedere, tată.
stai în pat și nu vorbești,
doar o lacrimă îți curge pe obraji în palmele mele.

închid ușa.

afară ploaia mă așteaptă în curte
și eu merg la tine, tată.