Amprentele lui Rockmore

Articol de Ema Stere



Profesorul Daniel Rockmore, șeful catedrei de matematică de la Dartmouth College (Statele Unite), a anunțat, la jumătatea lunii mai, că a demonstrat prin metode științifice următoarea chestiune: scriitorii sunt influențați ...

... mai degrabă de colegii de generație decât de lecturile din clasici. În empirismul nostru, aveam niște bănuieli.Pe scurt, echipa condusă de Rockmore a analizat 7.733 de opere scrise de 537 de autori după anul 1550, existente sub formă digitală în biblioteca Proiectului Gutenberg. Din motive de copyright, studiul s-a referit doar la opere anterioare anului 1952. Analizând frecvența a 307 de „cuvinte fără conținut” (prepoziții, conjuncții), considerate un „lipici sintactic” al limbajului, Rockmore a pornit de la premisa că poate determina „amprenta stilistică a autorilor”. A descoperit, astfel, că dacă autorii din secolele XVIII și XIX încă mai scriau asemănător predecesorilor din secole anterioare, spre finalul intervalului studiat, această influență s-a limitat la literatura creată în deceniul respectiv.

Explicații ar fi mai multe: fracturarea tradiției literare de către moderniști, scăderea importanței canonului în literatură, dezvoltarea accelerată a limbii vorbite etc. Și faptul că avem la dispoziție tot mai multe cărți este un motiv important.De profesorul Rockmore vă mai amintiți, poate, din buletinele de știri de acum câțiva ani. Prin 2007, el a comunicat că a descoperit o metodă digitală de a analiza autenticitatea operelor de artă, determinând tot un soi de „amprentă artistică”. Studiase, de fapt, modelul mișcărilor sus-jos și stânga-dreapta pe care le face pensula unui pictor în diverse zone ale pânzei – mișcări care, conform acestei teorii, ar fi de neimitat.Specialiștii în istoria artei nu au fost foarte entuziasmați de metoda statistică a lui Rockmore și nu știu cum va fi primită cartografierea cuvintelor de legătură în lumea criticii literare.

Autorul acestor studii este, fără îndoială, un personaj sclipitor, foarte vizibil înăuntrul și în afara mediului academic, dornic să întindă punți între știință și arte. Vă mai amintiți de jocurile erudite ale conaționalului nostru, Solomon Marcus, de argumentațiile sale în care încăpeau și literatura, și teatrul, și, desigur, matematica? Rămâne de văzut însă câtă rezistență va mai opune minoritatea artistică a planetei în fața unor asemenea atacuri la baionetă. Mai romantic (deși nu neapărat mai comod) era parcă Freud, când asemăna creația cu visatul cu ochii deschiși și cu jocul copiilor și de aici...

Ori poate nu socotise bine.

Acest text ale Emei Stere a aparut pe  

http://www.bewhere.ro/