marți, 19 iunie 2012

Doina Ruşti: „N-aş putea să nu-mi citesc cronicile”

Interviu de Ema Stere

Prozatoare de succes, Doina Ruşti are în spate şi o solidă cultură clasică, şi o pregătire universitară pe măsură. În plus, a semnat volume teoretice şi a lucrat în mediul editorial...

Am invitat-o să ne vorbească despre critica literară şi raţiunea ei în societate. 

Ce aşteptări ai de la critica literară?
Aşteptările mele sunt destul de mici în momentul de faţă, având în vedere că astăzi critica literară este aproape sufocată de promovarea literară. Aceste două fenome­ne sunt la concurenţă. Din cauza asta, am mari reţineri să-mi dau cu părerea despre ce aş aştepta eu de la critica literară. Nu sunt chiar de părere că a dispărut cu totul, pentru că se discută mult în cercurile noastre literare despre fenomenul acesta al dispariţiei unei critici formative, în linia tradiţională sau bazată pe principii estetice exclusiv. Nu sunt de acord, pentru că există încă destui critici literari care fac ca feno­menul acesta să fie întreţinut. 

Crezi că un critic sau un jurnalist literar trebuie să se ferească de prietenii, de relaţii personale cu scriitorii? 
Este adevărat că aceasta ar fi linia normală, dar ştim că nu se întâmplă aşa. Și criticii literari, şi scriitorii sunt oameni şi există prietenii frumoase şi mi se pare normal să existe astfel de prietenii, de preţuire spirituală în primul rând, între critici, între jurnalişti şi scriitori. Dar, pe de altă parte, altceva e să faci parte dintr-un grup organizat, închis, care deja propulsează doar scriitorii din grupul respectiv. Asta e foarte primejdios pentru devenirea ulterioară a unui scriitor. De asta n-aş vrea să fac parte dintr-un grup.
S-a mai întâmplat ceva: ziarele, multe reviste fie nu mai au pagini culturale, fie nu mai există deloc, în unele cazuri, aşa că drumul ăsta e destul de închis.
E adevărat, dar lucrurile se mută la radio, la televiziune, iar cercurile se restrâng. Nu dispare critica, nu dispare fenomenul ca atare, ci se strâng grupurile. Într-o lume de scriitori, foarte mică, apar în continuare cărţi de critică literară, care au importanţă doar pentru scriitorii unei tendinţe sau unui grup. Mi se pare foarte normal. Câtă lume a citit Timpuri noi de Daniel Cristea-Enache? Probabil că foarte puţini, dar sunt convinsă că lumea ştie de el fiindcă are o emisiune TV.

Într-o revistă de cultură urbană, o revistă colorată, nu există spaţiul mare pe care îl are o recenzie de carte în Observator cultural sau în Dilemateca. E loc pentru trei sute şi ceva de cuvinte, până în cinci sute, nu-ţi poţi permite citate multe şi argumentative... De la genul ăsta de recenzii ce aştepţi?
Recenziile de acest gen sunt pentru publicul larg, sunt extrem de importante pentru că promovează un scriitor. Unele dintre ele sunt făcute de profesionişti şi impun idei, au forţa de a crea minima ierarhie, minima receptare şi, totodată, de a crea premisele instalării unui scriitor în cultură.

Cunosc mulţi scriitori care spun că nu-şi citesc cronicile la cărţi sau că le sunt indiferente sau că odată ce au ajuns să ştie cine sunt şi unde se află nu îi mai poate nici întoarce, nici influenţa vreo critică la una dintre cărţile lor. E valabil şi pentru tine?
Nu, îţi dai seama că mor de curiozitate să aflu ce spune cineva, oricine, mai ales un critic literar, deci un cititor avizat, despre opera mea. N-aş putea să nu-mi citesc cronicile... Am în momentul de faţă peste optzeci de cronici literare despre scrierile mele, dintre care trei sunt negative. Ele nu sunt mai prejos de celelalte, şi ele îşi au aceeaşi valoare pentru mine, pentru că o cronică negativă, chiar când este înveninată şi în mod expres rău intenţionată, îşi are rolul său. Eu sunt o fiinţă foarte lucidă şi neimpre­sionabilă. Absolut tot ce mi se întâmplă, tot ce se scrie despre mine este folosit. Folosesc absolut orice informaţie. Am un control al sentimentelor, al emoţiilor atât de accentuat – sunt şi prozator –, încât nu numai că nu mă afectează o cronică negativă, dar imediat încerc să văd unde o pot plasa şi cum o pot folosi. E primul meu gând.

Să o foloseşti la ce?
O informaţie este mină de aur, în orice zonă a vieţii, dar în literatură! Iar eu sunt prozator. Orice informaţie despre mine, despre scrisul meu, despre modul în care sunt percepută îmi va fi de folos pentru o nouă construcţie, pentru povestirea următoare. De fapt, absolut orice s-a scris despre mine se află valorificat în operele de după acea cronică.

Acest interviu  al Emei Stere a aparut pe 
http://www.bewhere.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu