În cazul meu nu există dubiu. Cartea nu mi-a fost nominalizată la premiul Uniunii Scriitorilor pentru că nu a fost nominalizată, nu pentru că nu a ajuns sau altceva. Eu personal am depus-o. Când s-au afişat nominalizările, prima mea idee a fost că juriul a mers pe principiul zgârceniei. Ştiu că anul trecut, când s-a făcut la uniune un concurs cu numele cea mai frumoasă poezie de dragoste online, totodată au fost nominalizate şi cele mai bune cărţi de poezie de dragoste, iar Singurătatea de miercuri a Lilianei Armaşu nu a fost câştigătoare şi juriul a avut un comentariu în genul „după ce ţi-am dat atâtea premii, nu ţi-ar fi ruşine să-l mai iei şi pe acesta?”. M-am gândit la asta, ca la o variantă, la faptul că după ce am luat premii destul de mari în anul acesta, membrii juriului au considerat că ar prea mult pentru cartea mea, dacă m-ar nominaliza şi în lista din urmă.

 Altă versiune ar fi că tinerii nu trebuie încurajaţi prea tare când sunt la început, din perspectiva lor, pentru că se fac lenoşi şi nu mai scriu nimic sau nimic bun dacă li se dă scara rulantă deodată, ceea ce nu mi se pare tocmai corect.

Altă versiune e că în conformitate cu criteriile lor de apreciere, cartea mea este slabă şi nu merită să stea alături de alte cărţi care şi-au meritat locul.

Eu pefer să cred că membrii juriului nu mi-au oferit acest premiu pentru că îmi doresc binele şi au aşteptări mai mari de la mine, iar următoarea mea carte va fi cu siguranţă nominalizată. Vorbesc doar despre cazul meu.

Ecaterina Bargan