duminică, 10 iunie 2012

Proza erotică a lui Eminescu


„Dar ea urma iară să plece la ţară, şi el se topea din picioare, căci bogăţiile ei trupeşti erau într-adevăr admirabile. Având cunoştinţa acestor bogăţii, ea purta o rochie neagră de tul subţire, care lăsa să se întrevadă nişte sâni de albeaţa marmurei, plini şi rotunzi, şi braţele rotunde şi pline se vedeau până la subsuori. În sfârşit într-o zi, înainte de-a pleca, el o zăvorî într-o odăiţă, o ridică în braţe, o aşeză pe o măsuţă înaltă de noapte îi desfăcu cu putere picioarele unul de altul şi se-ntâmplă păcatul de două ori.”
Acest fragment este străbătut de un erotism strălucitor şi tumultuos. În această porţiune de text este redată cu vârf şi îndesat naşterea şi împlinirea dorinţei. Dorinţa este descrisă în nişte imagini luxuriante şi voluptuoase, într-un mod mai mult decât direct. Aici nu e nimic echivoc sau ambiguu. Nu încape îndoială că e reprodusă o desfătare trupească şi nu cine ştie ce desfătare intelectuală sau metafizică. Şi e clar că nici vorbă nu poate fi aici de te miri ce amor romantic celest, dar imposibil, ci de o pasiune pământească nesăţioasă şi împlinită prezentată într-o prismă modernă. Dar nu e nimic ruşinos sau dezagreabil aici. E un erotism subţire şi distins. E un erotism haute couture. Pasajul face parte dintr-o proză scurtă care se cheamă Amalia şi-i aparţine lui Eminescu. Din aceste rânduri se poate vedea foarte limpede că ceea ce preţuieşte personajul principal al textului la femei nu sunt doar bogăţiile lor spirituale, ci şi „bogăţiile lor
trupeşti”, după care pur şi simplu e înnebunit.

Una peste alta, această proză scurtă este una dintre bijuteriile prozei româneşti. În ea, Eminescu zugrăveşte foarte deschis şi foarte plastic plăcerile erotice. În acest text, scriitorul arată că şi plăcerile erotice pot avea poezia şi farmecul lor ieşit din comun.

„Noaptea fetiţa dormea la pământ atunci ea intra numa-n cămaşă în odaia lui şi sau pe jos, sau de-a-n picioarele el se-mbăta de frumuseţile ei. A-i cuprinde şalele, a ţine mâna la acele rotunzimi perfecte şi pline era deja o fericire nemaipomenită, nouă încă, apoi ea mai era şi ruşinoasă, încât actul amorului o făcea să tremure, să ţipe, să leşine, ceea ce-i adăuga şi mai mult fericirea.”

Iată încă vreo câteva imagini erotice pe care le-am desprins din alte câteva proze scurte de-ale lui Eminescu:

„Abia acum băgă de seamă că ea era goală...o cuprinse tare, o lipi de corpul lui...îşi închise ochii şi-i sfărmă parcă buzele în sărutări. Se-năduşea sărutând-o, simţirele-i piereau, parcă nu mai gândi nimic...”. (Moartea Cezarei)

„Îşi despletise părul pe umerii rotunzi şi pe sânii crescuţi în sete de amor, până rămase goală şi frumoasă ca o statuie antică, având înaintea acestei din urmă avantajul vieţii, acea pieliţă caldă, dulce, netedă, care lăsa urme dac-o atingeai...”. (Cezara)

„Apoi urmau trunchii rotunzi ai picioarelor, tari şi copţi numai buni de-a sugruma şalele unui amant între ele...”. (Ea era albă ca zahărul)

Nu sunt eu primul care conchide că erotismul este prezent în literatura lui Eminescu - cu mult înaintea mea a mai observat acest lucru criticul literar Alex. Ştefănescu, dar şi alţi critici şi istorici literari români - şi nici nu cred că voi face o gaură în apă dacă voi mai spune că nu numai ideile înalte reprezintă un motor şi un mister al multor poezii sau proze eminesciene, ci şi erotismul. Dar e un erotism spiritualizat, cum se mai întâlneşte doar la marii scriitori!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu