Radu Aldulescu a implinit 60 de ani!

• "Proorocii Ierusalimului este un roman de epic pur, senzația de „viață” e copleșitoare. Narațiunea, deloc lipsită de complexitate, are ceva din ampla respirație a prozei ruse și din caracterul cinematografic al prozei americane. Titlul romanului trebuie citit în antifraza, ca și cartea însăși, developare a subteranelor condiției umane."

Paul Cernat

• "Ca și celelalte volume ale prozatorului, "Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare", reeditat după aproape zece ani, dă o senzație puternică de viață, ilustrând la maximum posibilitățile și consistența iluziei realiste. Eroii, inclusiv cei cu ghilimele, sunt tridimensionali, acțiunile și limbajul lor, faptele și gesturile, ticurile caracterizante scoțându-i în evidență de parcă nimic nu i-ar fi mai ușor autorului. Radu Aldulescu a fost de la bun început un romancier de vocație, nu doar de aspirație; însă rămâne oarecum surprinzătoare această prospețime păstrată de la un roman la altul. Ce se mai poate scrie după o carte excepțională și de mari dimensiuni ca "Amantul Colivăresei" ? Prozatorul e capabil, iată, să creeze o altă lume ficțională, nu un duplicat al celei anterioare ori un sequel mai palid."

Daniel Cristea-Enache

• " El este prozatorul care îmi amintește cel mai mult de Marin Preda : aceeași mână "grea", același stil apăsat, aceeași viziune scenică te întâmpină pe fiecare pagină. De la primul volum până la Ana Maria și îngerii, în cărțile acestui romancier găsim numai reacție umană. Totul se petrece la vedere, iar adevărurile omenești și realitatea comportamentală a personajelor sunt esențiale . Scoase în față, ele sunt iluminate din toate unghiurile și etalate cu o senzualitate specifică. Rezultă o țesătură epică plină de consistență, care ne amintește de Faulkner, D. H. Lawrence și Thomas Mann. Narațiunea se colorează, se animă, se învolburează și se umple de viață, care curge la vale, ca un fluviu adânc, cu debit bogat și nenumărate vârtejuri și bulboane periculoase. Există un homerism specific lui Aldulescu : pagina se umple de trăiri, gânduri, presupuneri, posibilități, detalii revelatoare care animă narațiunea de o densitate copleșitoare. Arta de romancier a lui Radu Aldulescu stă în această capacitate unică de a privi prin ochii personajelor și de a urma mișcările lor afective și sociale. Perspectiva narativă este profund subiectivă și pare a aparține, ca și în cazul lui Slavici – cu care Alduldescu se aseamănă prin deplina concordanță dintre fluxul epic și „muzica” pe care sunt puse faptele personajelor -, unei „guri a satului” , naratorul având abilitatea de a simula o mentalitate și un nivel de înțelegere a lumii similar cu cel pe care îl posedă „ființele pe hârtie” pe care le plăsmuiește. Discursul narativ are la bază un autentic stil indirect liber, punctat, oportun, cu fragmente de monolog interior . Relatarea are un farmec inefabil, iar construcțiile incidente, interjecțiile, interogațiile, exclamațiile, vocativele, imperativele, formulele de adresare , cuvintele și expresiile populare conturează o oralitate puternică și coerentă, cu un relief artistic inconfundabil... Vocile narative se amestecă, se întretaie, monologul interior se continuă în dialog și invers, într-un discurs romanesc a cărui substanță epică și forță artistică sunt impresionante. Partitura stilistică aldulesciană are modulații care îi aparțin lui și numai lui. Alternanța complexă a modurilor și timpurilor verbale evidențiază mâna unui profesionist desăvârșit. Trecerea de la perfect simplu la imperfect și prezent, pendulările între perfectul condiționalului și conjunctiv explorează, ca o lanternă magică, interiorul sinuos al personajelor bine conturate care populează cărțile lui Aldulescu. Întâmplările se lățesc, se întind și se umflă asemenea unui aluat sățios, devorator de real. Sunt de acord cu Daniel Cristea-Enache care a remarcat că Aldulescu nu are la activ niciun eșec : toate romanele sale sunt reușite indiscutabile și a spune că este un mare scriitor a devenit deja un loc comun... Aș adăuga doar că realitatea socială și politică în care trăim începe să semene cu lumea romanelor lui Radu Aldulescu, romancierul cu cea mai pronunțată și mai personală amprentă literară, dintre toți cei care scriu azi în limba română.“

Șerban Tomșa

• „Radu Aldulescu e unul dintre puținii noștri prozatori născuți și nu făcuți. Scrie proza așa cum respiră, o proză bolovănoasă, gâfâită uneori, cinică și tulburătoare în același timp. Poate să nu-ți placă, dar e imposibil să nu-i admiri forța cu care descrie o lume de pe care Dumnezeu și-a luat mâna.“

Ștefan Agopian

• „E o carte cu teză și cu agendă, fiind, în același timp, una dintre cele mai frumoase din câte s-au scris în ultimii ani. Teza este locuirea apocalipsului, pe care agenda îl definește prin trăsăturile cele mai greu de ascuns: desprinderea din iluzia numită decembrie ’89, renunțarea la orice morală, de-radicalizarea generală. Concret vorbind: șomajul, mizeria, traficul de copii destinați prostituției, cerul închis deasupra noastră. Un roman zguduitor, vital ca toți monștrii, o statuie sângerânda a morții noastre comune.”

Tania Radu

• „Romanele lui Radu Aldulescu au irumpt în peisajul literar românesc cam așa cum a apărut Rasputin la curtea Țarului Nicolae, intrând cu opincile noroite în fițele parfumate și înzorzonate ale optzecismului, băgându-și palmele muncite pe sub fustele Țarinei proza scurtă și, în general, neținând cont de «progresele» tactice/teoretice ale prozei momentului.”

Bogdan-Alexandru Stănescu

• „…o lume literar celiniană n-a fost creată la noi până la Radu Aldulescu.“

Mihai Zamfir

În Ungaria, în Cehia, în Polonia sunt 30 – 40 de scriitori care trăiesc efectiv din scris. Trăiești din scris când o carte e publicată într-un tiraj de 6000, 7000, 20.000 de exemplare, atunci deja începi să produci, dar atunci când un roman apare în 1000 de exemplare n-ai cum. Paradoxul e că, înainte de ’89, meseria de scriitor nu exista în nomenclator, dar munca era retribuită. După ’90, când această meserie fost inclusă în nomenclator, scriitorul a încetat să mai câștige ceva.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/radu-aldulescu-la-60-de-ani-la-multi-ani/

Cred că cel dintâi lucru care dăunează scriitorului, la noi, este talentul şi deopotrivă convieţuirea cu marea literatură, scrisul şi cititul zilnic, toate acele calităţi înnăscute şi deopotrivă dobândite, care te îndepărtează de relaţiile şi jocurile de putere din lumea literară şi atrofiază abilităţile necesare practicării lor. RADU ALDULESCU
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/radu-aldulescu-la-60-de-ani-la-multi-ani/

poem de Paul Vinicius

Paul Vinicius

Iar acum, la 7.10 p.m., un text nou (de împăcare):
și atunci
-----------

și atunci
din gestul acela simplu
aparent inofensiv
lipsit de importanță
început sau sfârșit
câteva sunete
(aproape viori)
au început să plângă
iar oglinda
(dintre noi)
a amplificat totul
ca și cum o pădure
s-ar fi apucat să-mi cânte.
și atunci am pus cuțitul pe masă
și am amuțit.
fiindcă
nu-i deloc ușor
și cum altfel să-ți fie
când
într-un oraș uruitor și bezmetic
totul moare
muțește
dispare
de parcă nici nu ar fi existat?
numai fiindcă ea
și-a trecut
întâmplător
albul firav al degetelor
prin părul întunecat -
până și el:
o întreagă poveste

Ce carte tiparita sau ebook cititi acum

 din literatura straina sau  din literatura contemporana romana?

o replica de la Răzvan Ţupa

Critica imprecației pure

Să demontezi prin imprecații demersurile altora a devenit o normă de comunicare. Vezi politicieni care își aruncă vorbe grele, vedete create pe baza reproșurilor, activiști de toate felurile pierduți în logica usturătoare a pamfletului si asa mai departe. Sigur că nu lipsesc nici legitimările unei tradiții a genului, revendicările stilistice și tot ce e nevoie pentru acreditarea unui comportament. Dar, în final, rămânem cu clișeul.
Și atunci când imprecația devine normă, nici măcar dacă ai dreptate nu mai contează. Nici talentul, nici priceperea din punct de vedere stilistic, nici justețea aprecierilor nu mai ajung să diferențieze (altfel decât literar) un demers justificat de nefericitele exerciții de băgare în seamă.
Cum poți să fii talentat și discutabil în același timp
Oricine poate să își imagineze ce și cum ar trebui într-un moment sau altul. De curând, am citit o cronică la un volum de poezie publicat anul trecut. Textul se încheie cu inevitabila judecată privind valoarea cărții analizate: “De o valoare literară discutabilă, debutul lui Ion Buzu este, totuşi, dovada unui talent în plină fermentaţie creativă”. Dan Liviu Boeriu, cel care semnează cronica, pare să fi mutat pe spatele tânărului poet judecata esențială care cândva privea poezia lui Păunescu. Scriind despre un poet pe care el însuși îl consideră “Stăpân pe tehnicile cu care vrea să își seducă publicul”, cu rare stângăcii, criticul reușește să catalogheze stilul lui Buzu ca “pueril şi lipsit de o minimă şi prudentă gravitate”. Aici paralela cu receptarea talentului lui Păunescu s-ar cam bloca pentru că facil putea fi considerat acel poet, dar pueril, mai greu.
Și totuși cronica reușește să facă mai multe lucruri în același timp. Criticul recunoaște că ar fi foarte ușor să desființeze volumul scoțând din context citate. În același timp, chiar aceasta este metoda pe care o folosește dar nu neapărat pentru a defini reperele volumului pe care îl analizează, ci pentru a contura propria viziune asupra literaturii. Mecanismele imprecației automate ne-ar impune acum să spunem că așa ceva nu se face. Dar ne-am înșela din start, măcar pentru că autorul cronicii exact asta face.
Poate că este vremea pentru nivelul următor
Textele critice de acest fel pot să fie considerate enervante sau ridicole, la fel ca și invazia de imprecații și desconsiderări din discursul public, însă ele spun mult mai mult atunci când încercăm să înțelegem care este viziunea ce îl mână-n luptă pe certăreț. Desigur, nu putem să avem pretenția să redăm vreodată complexitatea proceselor afective care dau naștere acestor judecăți, dar este destul de ușor să înțelegem care sunt reperele după care se ghidează autorul.
Dacă sugestia necesității unei “minime si prudente gravități” atuni când e vorba despre poezie în secolul XXI poate să pară o influență vagă a rigorilor impuse de comentariile din ciclul gimnazial, altfel stau lucrurile atunci când avem de-a face cu sfaturile părintești oferite de critic. După ce, cu o generozitate deopotrivă civilizată dar și demnă de o cauză mai bună, criticul se arată dispus să treacă peste “derapajele & inadecvările sale stilistice”, vine și cheia de aur a relevanței literare din punctul de vedere al lui Dan Liviu Boeriu: “Dacă formei i se va adăuga şi fond, poate că lucrurile vor cunoaşte o evoluţie îmbucurătoare”. Brusc, orizontul se luminează și înțelegem sursa tristeții: este foarte greu să citești și să analizezi poezie atunci când conceptele tale sunt împrumutate fără niciun fel de discernământ de la Titu Maiorescu. Și este greu nu doar pentru că ar fi vorba de concepte vechi, ci, mai ales, pentru că raportul dintre formă și fond este o problemă rezolvată de multă vreme în literatură, chiar și în cea română, dacă vrem să ne amintim de definirea modernismului din perspectiva lui Lovinescu. Dar criticul ae dreptate: pentru sfârșitul secolului IX, poezia lui Ion Buzu s-ar putea să fie prea puțin literară. Când ne gândim care sunt problemele literaturii azi (și asta este o temă pentru acasă pe care orice elev de clasa a VII-a ar putea să o ducă la bun sfârșit cu o simplă căutare pe google) ne dăm seama, totuși, că elanul pedagogic al criticului care folosește instrumente inadecvate explică doar dialogul dintre surzii care se înjură pe toate planurile discursului public.

Răzvan ŢUPA

http://www.poetic.ro

cele mai citite postari

emigratia basarabeana in Franta: poetul Vitalie Vo...

29 iun. 2014

186

Ce carte tiparita sau ebook cititi acum

30 iun. 2014, 8 comentarii

28

Poeti basarabeni emgirati in FRANTA: Vitalie VOVC

29 iun. 2014

27

Tineri poeti basarabeni: Cristina DICUSAR

28 iun. 2014

15

Discutii despre poezia lui Ion BUZU si nu numai

25 iun. 2014, 1 comentariu

14

O carte pe care mi-a recomandat-o Ion Buzu si are perfecta dreptate

"Acum eşti în beci, locul tău clandestin, surpins de o pană de curent electric (n-o să-ţi spun că eşti cu desăvîrşire orb); îţi aminteşti că încă mai porţi la tine cutia de chibrituri - surioara ta a mîzgîlit ceva pe cutie cu pixu - e-n buzunarul de la piept al cămăşii în carouri - chibritul scapără şi mutra ta uimită e luminată din nou, însă băţul se stinge din cauza curentului de aer, un jar minuscul zace pe jos, nu durează mult şi lumina lui se stine pentru totdeauna; tu ai ajuns deja la uşă - eşti salvat. Prietene, textele care urmează nu sunt decît beţele de chibrit care au luminat, pentru o clipă, beciul tău secret."

v. leac "Unchiul este incintat"

avem cititori, iata:

Afişări de pagină ieri

461

O antologie a avangardei literare ucrainene

http://vasilegogea.wordpress.com/2014/06/30/leo-butnaru-indirect-despre-raboiul-autorilor-aflati-in-antologii/

eBook Macel in Georgia, Dumitru Crudu < Fictiune ...

www.evobook.ro/dumitru-crudu-macel-in-georgia.html

eBook Macel in Georgia, autor Dumitru Crudu, editura Polirom, distribuit de Evobook. „Am avut timp, eu si Dumitru Crudu, la Iasi, sa vorbim despre felul in care ...

VIAŢA UNUI CĂLUGĂR AMBULANT: protosinghel Savatie ...

staredeurgenta.wordpress.com/.../viata-unui-calugar-ambulant-protosing...

6 ian. 2009 - VIAŢA UNUI CĂLUGĂR AMBULANT: protosinghel Savatie / de Dumitru CRUDU. Savatie Bastovoi Prima dată cînd l-am vizitat pe monahul ...

Poeti basarabeni emgirati in FRANTA: Vitalie VOVC

 
Tata,

cînd intra el pe gheaţă, ca pe scena unui mare teatru, amorţea aerul în juru-i de încordare şi suspans… iar peştii veneau în bancuri să-l vadă, unii chiar, din acei mai temerari, schimbau doiul stihiilor mutîndu-l din faţă în spate, trecînd din H2O în O2, cum ai lăsa această dualitate în urma ta, se lăsau vrăjiţi de cîrlig pentru a-l contempla de aproape pe acest semizeu al undiţelor şi termosului cu ceai fierbinte, convertiţi de umbra zîmbetului său smerit refractat pe întreaga întindere a lacului… umbra zîmbetului său smerit peste amintirile mele despre el,

Tata.


Vitalie VOVC

 Poemul lui  Vitalie VOVC a fost preluat de pe : http://vitalie.vovc.over-blog.com

suntem cititi!!!

Afişări de pagină ieri

356

Istoricul general al afişărilor de pagină

159.394

Leo BUTNARU

DESPRE CEASTUŞTE CU STALIN, PUTIN ETC.

 E DOAR  AH! ŞI E DOAR  VAI!

Traduc o carte de teorie literară, semnată de Evgheni Stepanov. În ea este şi un capitol dedicat ceastuştei, din care extrag unele pasaje.

Dicţionarul literar enciclopedic dă următoarea definiţie: „Ceastuşka, gen al folclorului muzical rus, cântecel concis (de obicei, din 4 rânduri) cu un ritm vioi de interpretare”.

În definiţia pe care o include, dicţionarul Brokgauz-Efron subliniază, că ceastuşka are „un conţinut luat din viaţa cotidiană”.

Ceastuştele pot fi pentru copii, politice, lirice, nupţiale, săteşti, orăşeneşti, regionale (de exemplu, din Voronej, Tambov, Breansk, Vologda…) ş.a.m.d.

 Patria ceastuştei este satul. Şi acolo ea este cea mai la locul ei, în special când sună armonica, când oamenii se întâlnesc, se căsătoresc… În oraş, cu încetul, ceastuşka îşi încheie veacul. Aici ea nu e atât de solicitată, societatea urbană fiind dispersată, astfel că e destul de problematic să-ţi imaginezi oameni cu armonici în Moscova (pe strada Tverskaia sau în cartierul-„dormitor” Julebin), unde mai pui că în acest mediu la nunţi răsună altfel de cântece.

Unite de refrene de legătură, ciclurile de ceastuşte se desfăşoară totdeauna pe un singur  motiv muzical. Nu de puţine ori, în refrene aceeaşi temă este variată de pe diverse poziţii. 

Spre exemplu, arestarea ex-premierului Iulia Timoşenko în august 2011 a trezit o reacţie turbulentă în societatea ucraineană, astfel că, în Krimeea, să zicem, deja în septembrie răsuna astfel de strigături (ceastuşte):

Iulka noastră cea bălaie

E băgată la pârnaie.

Ianukovici, eşti prost, s-o ştii, –

Pentru gaz ţi-or scoate ochii.

*     *     *

Ianukovici, mahăr mare,

Băgă pe Iulka-n închisoare.

Lui slănina nu-i lipseşte –

Mănâncă şi se hlizeşte.

În acelaşi timp, răsunau şi alte ceastuşte, cu un conţinut diametral opus celor reproduse mai sus:

Iulia noastră-i la strâmtoare,

Deja să nu se mai dea mare.

Bine-o fi sau rău? E basta!

Nouă ni-i în cot de asta?

Incontestabil, unele din speciile de ceastuşte cele mai răspândite sunt cele politice şi lirice, care se întâlnesc mai frecvent.

Au existat (mai există) şi aşa-numitele ceastuşte contrafăcute, prin care puterea suspuşilor încerca (mai încearcă) să introducă în conştiinţa oamenilor versuri de doi bani, prin care este elogiată orânduirea socială existentă, debitând elemente propagandistice lozincarde. Spere exemplu, iată o ceastuşkă de pe timpurile „stagnării” brejneviste:

Toţi colhoznicii din ţară

Repetă a mia oară:

– Suntem pentru pace noi,

Nu ne trebuie război.

Astfel de contrafaceri nu prindeau în societate.

De cele mai multe ori, ceastuşka politică este personificată. Există multe refrene-strigături, dedicate ţarului Nikolai al II-lea, lui Rasputin, Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev, Gorbaciov, Elţin, Putin, Medvedev, Timoşenko, Ianukovici şi multor altor foşti sau actuali oameni de stat. De regulă, ceastuşka politică înfăţişează un portret negativ al puterii opresive. Aşa a fost până la revoluţie (chiar dacă s-au păstrat şi unele ceastuşte măgulitoare la adresa lui Nikolai al II-lea), aşa a fost în timpul puterii sovietice, aşa se întâmplă şi în prezent. Voi reproduce doar câteva exemple relevante:

*     *     *

Chiar de mă iau în armată,

Ţarul n-oi sluji vreodată:

Cizme şi manta le arunc

Într-un râu cât mai adânc!

*     *     *

Lenin, Stalin, Voroşilov

Şi Kalinin, dulău puchios,

Au zătrit Rusia-ntreagă,

De cum au băgat-o-n colhoz.

*     *     *

Stalin pe-o vacă călare,

Vaca îşi ascute cornul.

– Încotro, tovarăş Stalin?

– Să deschiaburesc norodul!

*     *     *

Ah, voi castraveţi verzui,

Roşii voi şi vinete,

Stalin l-a popit pe Kirov

Pentru orişicare pete.

*     *     *

Gorbaciov şi Elţin, doi,

Ce-aţi făcut, vă-ntreb, cu noi?

Voinicescul rus popor

A ajuns un cerşetor.

*      *     *

Putin, Putin, eşti circar,

Abil şi-ndemânatic.

La ce stare ai adus

Ursul nostru de nimic.

*     *     *

Putin, Putin, eşti bogat,

Ce de-a bănărit mai ai!

Pe când pensia mea toată

E doar – ah! şi e doar – vai!

*     *     *

Ho-pa, ho-pa,

Cum ar juca nebuna!

Puşkin este tot ce-avem

Putin – e pe totdeauna.

 Una dintre problemele principale ale folcloristicii şi originilor ei ţine de autenticitatea ceastuştelor. Care sunt sonorităţile lor adevărate, unde, cine şi în ce situaţii au înregistrat o piesă sau alta? Nu de puţine ori apar câteva variante ale aceluiaşi text.

Concomitent, trebuie să recunoaştem că ceastuşte canonice nu există, ele modificându-se în dependenţă de situaţii. În special, acest lucru apare evident în ceastuştele lirice. Este memorabilă strigătura-refren:

Fetele se dau la măritat

Cu Ivan Kuzin. Ce om!

Pentru că Ivan Cuzin

Are ştiuletele enorm.

 Există şi o variantă nu mai puţin populară, în care primul vers sună cu totul altfel: „Duduilor, nu vă măritaţi”.

Adică, firul semantic al ceastuştei poate fi diferenţiat.

Strigătura lirică nu evită şi lexicul obscen. Aceasta ar ţine de coloritul ei naţional autentic. N. Dobroliubov remarca: „Poezia populară nu se jena de legităţile retoricii şcolare şi de poetica verbelor alese, pentru ea fiind potrivite toate cuvintele, cu condiţia ca ele să exprime exact şi clar obiectul”.

 În acest sens, este reprezentativă ceastuşka „deocheată” din colecţia poetului Nikolai Starşinov (1924–1998), un eminent popularizator al acestui gen folcloric:

Lăsă-mă să te mângâi,

Şi vei fi sătulă.

Însă mai întâi mă lasă

Să-mi pun pâslarul pe p…ă!

Pe de o parte, aici este evidentă gluma de dragul glumei, pe de altă parte cuvântul necenzurat atrage atenţia la strigătură, mai exact spus – la un întreg ciclu de atare refrene.

De regulă, în ceastuşkă lexicul nenormativ este îndreptăţit. De exemplu, la nuntă, motivele erotice sunt frecvente în strigăturile rurale, când tinerii sunt pregătiţi să-şi petreacă prima noapte de soţ şi soţie.

Tinerii merg la culcare,

Să se roage Domnului,

Să dea iute din picioare

Sub lâna iorganului.

*     *     *

Lui Miron, aşa, spre seară,

Pe p…ă îi stă o cioară.

Şi când cântă cioara-boală,

P…a lui Miron se scoală.


Text preluat de pe blogul lui Leo BUTNARU: http://leo-butnaru.blogspot.com

emigratia basarabeana in Franta: poetul Vitalie Vovc

  Cum ar fi să fii pierdut într-o junglă...

Cum ar fi să fii pierdut într-o junglă neagră

Cu securea în mîină

Croindu-ţi drum prin flora luxuriantă,

Vagetaţie, care dacă te-ai opri,

Ţi-ar împlînta rizomul sau rădăcina în ţeastă

Pentru a-ţi suge sucurile

Fără discernămînt, reticenţe ori remuşcări futile.

Si nici barem ostilitate nu există în această scurgere potenţială în liane,

Ci o simplă lege fizică a creşterii universale

Precum acea învăţată la şcoală cu

Vasele comunicante.

Totul e să nu laşi să se vadă

Vre-o scurgere sîngerîndă pe undeva

Ca să nu atragi fiarele nopţii pe care le simţi pîndindu-te de după tufişuri

  Dar nu ! nu ! nu !,

Pe noi nu au cum să ne aibă !

Pe noi nimeni nu ne poate sfîşia!

Nu ne vor avea pe noi niciodată !

Privirile lor canceroase îţi studiează încordarea muşchilor

Şi îţi adulmecă febrilitatea transpiraţiei...

Şi atunci hăcui în dreapta şi în stînga

În viscerele acestui codru de nepătruns,

La fel: fără ură şi fără a număra numărul crengilor tăiate

Care prin această mişcare

Capătă alt destin, alt vector de putrezire şi de tranziţie în humus

Şi atunci hăcui :

Unu-doi, unu-doi, un-doi-trei !

Unu-doi, unu-doi, un-doi-trei !

Fără ură, dar cu o tenacitate neobosită

De a ajunge la lumina iluzorie a unei poiene de respiro imaginare,

Sau la capătul acestei păduri

Unde toate capetele se leagă cu toate începuturile.

Sau la capătul acestor rînduri

După care nu mai scrie nimic.

Tabula rasa !

Fă un scroll-up şi ceteşte încă o dată !

 

Textul a fost preluat de aici : http://vitalie.vovc.over-blog.com/article-cum-ar-fi-s-fii-pierdut-intr-o-jungl-124019769.html

http://unamericanlachisinau.blogspot.com/2014/06/httprevistacultura.html

Tineri poeti basarabeni: Cristina DICUSAR

***

Liceul „Miguel de Cervantes”

Profa de informatică ne predă Turbo Pascal TP7

Fug de la lecţii

Nu-mi place matematica, nici voleiul, nici şcoala.

Nu vreau să-mi fac temele, dar nu am altceva de făcut.

Am primit cadou casete cu Beatles şi Aznavour. Dansez.

Când vine Mihaela, facem teatru.

M-am îndrăgostit de Maxim Galkin.

Părinţii divorţează. Mi-a murit motanul.

Înainte să adorm, număr până la trei.

Nu-mi mai place să dansez. Nu mai fac teatru. Nu mă mai văd cu Mihaela.

Profa de informatica ne tot predă Pascal. Eu nu mai fug de la lecţii.

Mi-e dor de tata şi de fratele meu.

Sunt îndrăgostită de Tzara, Kafka şi Camus.

Înainte să adorm număr până la trei.

Am fost în rochia mea verde şi apoi m-am întors…

(raspuns la o intrebare data de Simona Popescu)

- Mergeam.

     Drumul era o linie dreaptă,

                  O funie foarte subţire.

Am văzut o fetiţă.

Ea avea o minge uriaşă,

      O minge multicoloră,

            O minge frumoasă şi mare

                  Şi o arunca în aer

                           Sus-sus,

                        Şi încă o dată,

                              Şi încă o dată…

Mă temeam să-i spun,

      Îmi venea să-i spun

            Că are o minge frumoasă,

                  Că o aruncă în aer…,

                        Că aş vrea şi eu  să o arunc departe,

                              Să văd cât de departe ajunge

                                    Mingea aceasta

     Multicoloră.

Fetiţa mă privea,

      Şi mingea, şi culorile mă priveau.

     Dar eram atât de fricoasă,

                  Atât de fricoasă…

                        Şi-am mers mai departe

                              Pe drumul acela,

                                    Pe funia aia subţire…

Un arici mort.

Drumul - o linie dreaptă cu un arici mort.

O fetiţă…

                                  O minge multicoloră,

                                                               O minge frumoasă şi mare

Si un arici mort.

***

Polițiștii s-au speriat și-au început să se bată. Actorii s-au speriat și-au început să înjure. Poeții au început să plângă. Toți trecătorii s-au speriat și-au început să fugă care încotro. Jurnaliștii și-au ascuns camerele de filmat. Pompierii și-au îmbrăcat costumele. Biroul de notariat s-a închis la pauză. Bibliotecarele s-au lipit unele de altele. Tot parlamentul a început să tușească în convulsii.

Poezii de Cristina DICUSAR

In curand, la o editura din Roma, in limba italiana, o sa apara o antologie de teatru basarabean!

iuliana a crescut mare

iuliana a crescut mare

eu si iuliana

Interviu // Două state – o singură literatură

Social21.06.201413:46Autor: Aurelia Borzin

Festival // „Un eveniment literar important, de rezonanță panromânească”

În premieră pentru Chișinău, în perioada 20-21 iunie, va avea loc Festivalul de Literatură „București – Chișinău – Orheiul Vechi, 2014”. Pentru a afla mai multe despre acest eveniment, am dialogat cu scriitorul Leo Butnaru, președintele Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România.

Stimate domnule Leo Butnaru, cum s-a născut acest festival de literatură? Când a apărut ideea și cum a început să prindă contur?

Ideea vine de mai demult, însă posibila realizare a ei s-a întrevăzut după alegerile, relativ recente, de la Uniunea Scriitorilor din Moldova și cele de la Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. În discuțiile cu Arcadie Suceveanu, cu alți colegi, a apărut intenția, apoi proiectul care, inițial, mergea pe linia USM, însă criza de tot felul, inclusiv cea care afectează dur cultura, literatura, a impus să căutăm o ieșire din impas, astfel că, precum e anunțat, festivalul unește forțele mai multor instituții de pe ambele maluri ale Prutului – Uniunea Scriitorilor din România, Institutul Cultural Român, Filiala Chișinău a USR, Uniunea Scriitorilor din Moldova. Să amintim că toți cei circa o sută de membri ai Filialei USR de la noi sunt și membri ai USM.

Care este conceptul și care sunt intențiile acestui festival?

Firul director, conceptual al festivalului îl conține chiar tema colocviului „Două state – o singură literatură”. Este dovada unității spirituale, interdependenței întru unitate a conștiințelor, inclusiv a manifestărilor lor artistice; dovada interdependenței și intercomunicării transfrontaliere, sub aspect politic (e vorba de două state, totuși), însă a comuniunii indubitabile a literaturii române, care e una singură, unitară, și care (deja!) nu poate fi oprită, ba mai mult – înstrăinată prin vămi.

Ce aduce nou festivalul în viața culturală a Chișinăului?

Pulsul și suflul de ultimă oră al literaturii române dintre Dunăre, Tisa și Nistru prin prezența celor mai valoroși ctitori ai contemporaneității ei. Nou e și prezența literaturii în spațiul libertăților cosmice, acolo, pe stânci, la Butuceni și Trebujeni. În premieră e și întâlnirea studenților și profesorilor de la două importante universități din Chișinău cu grupuri cu adevărat valoroase de oameni ai scrisului – poeți, prozatori, dramaturgi, critici literari.

Mă gândesc că o astfel de întrunire le va fi utilă și tinerilor scriitori, care își vor putea elucida mai multe chestiuni ce țin de un destin și o vocație în formare.

Ne puteți dezvălui câteva detalii din programul de evenimente?

Tema colocviului am anunțat-o deja, manifestările presupunând discuții, lansări de carte, recitaluri de poezie, unul dintre acestea intitulându-se „Pe stânci” și derulat în aer liber, pe culmile cu schitul călugăresc și Biserica „Sfânta Maria” de la Butuceni. Este inedit și faptul că cel care va fi declarat laureatul recitalului atipic, să zic, odată cu diploma-blazon, va primi și o operă a unuia dintre maeștrii penelului de la noi, căruia îi pot dezvălui și numele, Anatol Danilișin, care va înmâna personal rodul inspirației sale. Tot pe culmi, pe stânci vor fi decernate și două premii ale Filialei Chișinău a USR. Precum vedeți, vom fi, dimpreună, creatorii și, concomitent, participanții la evenimente de gală în spațiul binecuvântat al Orheiului Vechi, nume ce spune atât de multe inimii și cugetului nostru. Apoi, scriitorilor li se alătură cunoscutul actor al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu Constantin Chiriac, care va prezenta recitaluri din poezia marilor noștri poeți, inclusiv Eminescu și Blaga. Unul dintre ele va avea loc în Sala Mică a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, altele două – la universitățile sus-amintite.

La ce public vă așteptați? Aveți în minte un mic portret al participantului la festival?

Grație contribuției de coorganizatori a colegilor noștri Maria Șleahtițchi și Alexandru Burlacu, scriitori și profesori universitari, publicul va fi unul ales – studenți și cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova și de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Ne gândim că și acolo, pe stânci la Orheiul Vechi, ni se vor alătura mai mulți dintre vizitatori, turiști. Iar la manifestările de la USM (programul a fost mediatizat și prin rețelele electronice, și prin presa scrisă) sunt invitați toți cei interesați de literatură. Cum s-ar spune, nu ne încearcă teama singurătății scriitoricești.

Aveți o listă impresionantă de nume mari de scriitori din România. De ce ați preferat să-i aduceți într-un număr atât de mare la un festival de doar două zile? Va reuși fiecare să se manifeste în asemenea condiții?

A fost, în mare, o decizie a conducerii USR, a dlui președinte Nicolae Manolescu și a vicepreședintelui Gabriel Chifu. Sunt colegi din multe centre cultural-literare din România – București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu, Pitești, Oradea, Brașov etc., nu doar scriitori valoroși, ci, unii dintre ei, directori, redactori-șefi de reviste literare, edituri. Vă dați seama că dialogul colegilor din stânga cu cei din dreapta Prutului va fi și unul al colaborărilor de perspectivă, cu publicații, editări, organizări de manifestări în comun. În ce privește doar cele două zile, și acest fapt vorbește, implicit, despre consecințele crizei în care se află economia lumii, dar, sper, nu și literatura ei.

Invitaților care nu cunosc Chișinăul cum le-ați descris festivalul?

Sunt puțini colegii care încă nu au fost niciodată la Chișinău, alții vin a multipla oară, dovadă că le place orașul nostru, că au deja prieteni aici, cu care colaborează întru binele literaturii și cititorului român de pretutindeni. Argumentul e susținut și de faptul că, acum o lună, unii dintre prietenii noștri au participat și la Festivalul „Primăvara Europeană a Poeților”, însă nu au declinat o nouă posibilitate de a revedea Chișinăul, de a participa la acest eveniment literar important de rezonanță panromânească. Iar în eventuala descriere a Chișinăului pe oricine dintre noi îl ajută internetul și prin text, și prin imagini. Însă, înainte de toate, contează fondul său spiritual, cultural, iar scriitorii români de aici, în bună parte, sunt deja cunoscuți cititorilor români de pretutindeni.

Care au fost autorii cel mai ușor de convins să vină la festival și care au fost autorii cel mai greu de convins?

Din câte știu, majoritatea colegilor din dreapta Prutului au răspuns prompt și cu bucurie invitației de a participa la festival. Ba ne-au parvenit și alte solicitări de participare, însă, din păcate, de data aceasta nu le-am putut da curs la toate. Din motive știute: diverse limitări, restricții financiare în timpuri de criză. În viitor, sperăm să fim pe picior mai larg.

Veți mai organiza festivalul și în alți ani? Cu ce periodicitate?

Am dori ca festivalul să devină unul tradițional. După prima sa ediție vom cumpăni, reieșind din experiența și rezultatele manifestărilor, vom analiza posibilitățile de perspectivă, vom stabili, eventual, și periodicitatea.

Vă mulțumesc.

Preluat din NATIONAL

amintiri de altadata

Lansarea antologiei de proză scurtă „Covoare moldoveneşti ...

► 6:23► 6:23

www.youtube.com/watch?v=7S4q9jFtl5A

19 mar. 2012 - Încărcat de Biblioteca de Arte Chisinau

Antologatorul cărţii Dumitru Crudu ...