luni, 11 iunie 2012

Autoportret ironic



Mã uit la mine în oglindã si nu-mi vine a crede în ce m-a trasformat tanti Lida. Sunt o bufonidae datã cu ruj care miroase a baltã. Tanti Lida a venit la mine si nustiu de unde pînã unde, a ajuns sã-mi spunã cã sunt palã si a zis: hai sã te machiez, dacã tot te duci la întîlnire cu bãiatul cela, ca asa stearsã cum esti, nu merge. În viziunea ei, eu eram ca un parchet lucios pe care alunecã multi, dar nimeni nu cade sã se odihneascã.  Tanti Lida, e o tipã aparte, pe care eu o consider o femeie care se îmbracã cu stil pentru varsta ei înaintatã, cred ca acesta a fost unul din motive de ce mi-am dat fata pe mana ei. I-am zis cã nu am trusã de machiaj.
-         Nu-i nici o problemã, a spus ea, si a inceput sã scotoceascã prin propria geantã.
Mai întâi, tanti Lida a sos arteleria grea, cu un creion verde mi-a tras vre-o douã vergele zdravene deasupra ochilor cã le-ar prinde si TV- Australia, de vizibile ce erau. Le-a îngrosat pînã la gene, cã îti pãrea cã mã pregãteam sã ies în seara de Halloween la speriat vrãjitoare. M-am uitat în oglindã si m-am mirat de calmul si tãcerea cu care rãbdam  efortul tantei Lida de a mã face frumoasã, o Printesã a noptii. De cumsecade ce eram, (sau încercam sã par) îi permiteam bietei femei care avea si asa o vedere slaba sã tragã linii suplimentare cu creionul rosu deasupra buzelor mele care dupã parerea ei erau prea subtiri pentru a atrage un sãrut de pominã.
-Am sã-ti fac o gurã de vedetã, comentã ea. Dupã ce mã rujase, mi-a dat sã mã uit  în oglindã. Îmi fãcuse deasupra buzelor mele, încã o pereche de buze desenate care erau numai bune de pus la expozitie pe strada Albisoara. Nustiu cine îsi bãtea mai tare joc de mine, ori eu care rãbdam ori tanti Lida care nu vedea bine, si facea ca toate pãrtile  fetei mele sã parã duble.
 Nu-mi puteam închipui, sã las urma rujului ãsta cu miros de baltã pe obrazul prietenului meu, si apoi cui iar placea sa sãrute o broascã. Deja, simteam cã miros a mîl, si cînd într-un final mã mai stropi cu parfumul ei de vechimea Titanicului, parfum cu miros de lãcrimioare care m-a dat peste cap si mã facea sã simt cum mi se ridicã dezgustul pentru propria mea persoanã direct din stomac. Abia atunci, tanti Lida a spus cã gata sí-a fãcut treaba. I-am multumit cu fata mea de printesã verde si am asteptat cuminte pînã tanti Lida a iesit pe usa, dupã care am alergat spre baie sã mã spãl. 

de Elena Chirica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu