sâmbătă, 9 iunie 2012

Emanuela SPRÂNCEANĂ


autoportret ironic

Cum vă permiteți, doamnă! Unde vă aflați? Sîntem într-o sală de lectură totuși! Nu speculați cu vîrsta. Vîrsta nu vă oferă în cazul dat nici un privilegiu, doamnă! Dar nici unul! Toate astea le repetam aproape isteric în dimineața de după incident privindu-mă în oglindă. Îmi adunam discursul în blocuri și îl rosteam cu voce tare și cu patos în fața oglinzii. Așa, faza cu reconstituirea veridică a faptelor, apoi, din rînd nou, o porție bună de am și eu dreptul la liniște. Aha, minunat! Curajul cel de pe urmă, cel din fața oglinzii.  Așa, uite-te la tine, proasto. Și repetă. Repetă. Învață poezia. Dacă n-o să-i reciți respectabilei doamne directoare, dintr-o turuială, toată povestea-explicație, n-o să te mai creadă nimeni în veciii vecilor. Cu tot cu sala aia plină de martori oculari! O să te complaci în suferința asta aproape pedagogică. În disperare, o să te lovești cu capul de pereți, aproape artistic, pentru ca să demonstrezi ce? Cui? Dac-ai vrut s-o faci pe educatoarea... Na! Mulțumește-te acum! Uite-te la tine, maică tereză a liniștii și păcii, promotoarea respectului reciproc, a înțelegerii și toleranței! Halal maică! Poate spui cu voce tare, sfîntă maică a obidiților, la ce te gîndești nopțile cînd nu reușești să adormi? Mai exact la cine, onorabil-o, și mai concret la... și mai în detalii la... Aoleu! Te mai și rogi? Desigur! Începi cu un Doamne-Doamne și îl abandonezi pe la jumătate, visînd la știi tu cine. Îți mai amintești frînturi din Tatăl nostru? Vai, dar e aproape înduioșător! Aseară în loc de pîinea noastră cea spre ființă, ai zis, tocmai la țanc, subconștientule (!), pîine noastră cea spre ispită. Aha, asta era! Și? Acum unde te-ai pornit, neînfricată Ioana dArc, în halul ăsta? Iar blugi și maiouri pentru liceene. Pune ceva mai acătării pe tine, ca să arăți ca o femeie (din Chișinău).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu