Literatura noastră cea mai geni(t)ală: dincolo de gaşca literară

                                                           Maria PILCHIN

Mă întrebam zilele acestea dacă există un criteriu de selecţie literară. Judecata de valoare şi dimensiunile estetice nu mai sunt demult suficiente (aşa cum axiologicul e într-o permanentă metamorfozare, iar esteticul demult derapase în asimetric, neşablonat, subcultural etc).  Primăvara aceasta absolveam o facultate economică şi în perioada examenelor de licenţă mă gândeam şi la ... literatură! Dacă o carte e un produs, care este criteriul evaluării acestuia?

Cei 12 ani de prezenţă în lumea literelor mi-au alimentat această întrebare cu o mulţime de lecturi, discuţii şi chiar situaţii existenţiale. Cea mai reprezentativă este bătălia dintre „vechi şi noi”, de fapt gaşca afirmaţilor şi a nouveniţilor (neaveniţilor). Apartenenţa unui scriitor, iată criteriul tacit care este aplicat de cele mai multe ori. Gaşca, iată punctul de reper, grupul de referinţă. A fi cu „cei vechi” (tradiţionaliştii) e automat o autoexcludere din „mai noii” (postmoderniştii, mizerabiliştii, fracturiştii, etc.) scriitori.

Aici intervin iarăşi preocupările mele economice, facilitante prin instrumentariul de rentabilitate, vandabilitate, şi utilitate totală / marginală. Dacă literatura e un produs, şi ea este, cu siguranţă, nu neapărat unul spre comercializare, atunci cartea e un bun într-un consum intelectual mai specific, dar care are costurile şi preţurile sale şi acestea sunt, în primul rând, sociale şi culturale, nu neapărat echivalente monetar. Or, simplu spus, orice carte „produsă” îşi are consumatorul, cererea pe piaţă şi utilitatea (socio-culturală).

Lecturile mele pestriţe îmi demonstrează cele spuse mai sus. După „π-zdeţ” de Alexandru Vaculovschi, „F*ck Tense” de Bogdan Lipcanu şi „Crede şi se va scula!” de Oleg Carp pot citi cea mai tradiţionalistă pagină literară, chiar am nevoie de acest tip de lectură! Dacă aceste segmente de piaţă literară convieţuiesc în mine, de ce nu ar face-o pe piaţa bunurilor literare? Mai nou, citesc o carte de poeme-psalmi, texte în care te întâlneşti din plin cu credinţa Celuilalt. De la nonconformist, pornografic la estetic, de la profan(ator) la sacru, iată paradigma lecturilor la zi. Complementarul, amestecatul etnic, etic şi estetic (homo miscelaneus în formula lui Dumitru Crudu) iată soluţia viabilă a literarurului.

Bolile şi jocurile copilăriei ţin de copilărie. Imunizarea, vaccinarea intelectuală ţine de iniţierile, frustrările şi fracturile depăşite într-o adolescenţă literară. Literatura hormonală, scatologică, injurioasă, nonconformistă ţine de „cartierul literar”, de acolo însă se iese pentru a intra în uniuni, se face carieră, se parvine profesional în redacţii, catedre, asociaţii, chiar în politic, etc. Or, nu poţi sări peste adolescenţă, chiar şi peste cea literară!

Găştile literare ţin de factorul uman, nici măcar de cel auctorial, căci o gaşcă nu se prea face pe literar. Separatismul literar nu e nici pe departe constructiv. Nemţii zic „dacă nu aveţi bătrâni, să vi-i cumpăraţi”. Unde sunteţi „bătrânii” literaturii basararabene? Tinerii (unii) vă caută dialogal, chiar dacă scriu în susul apei textuale.