miercuri, 13 iunie 2012


Scriitorii basarabeni în vizorul presei literare din România

În numărul 72, revista bucureşteană Dilemateca, în numărul 72 inserează ancheta: Ce vă lipseşte din România în Republica Moldova?, la care răspund scriitorii români din Basarabia: Liliana ARMAŞU , Vladimir BEŞLEAGĂ, Aureliu BUSUIOC,  Grigore CHIPER,l Dumitru CRUDU, Maria-Paula ERIZANU, Emilian GALAICU-PĂUN , Diana IEPURE,l Eugen LUNGU,l Ana RAPCEA, Maria ŞLEAHTIŢCHI, Mihail VAKULOVSKI. Am selectat câteva răspunsuri, restul putând fi citite în această prestigioasă revistă.

Ana RAPCEA Ştiu că va suna stupid ce vă voi spune, dar în 34 de ani de viaţă ai mei n-am avut niciodată prilejul să merg în România.Nici măcar până la Iaşi. Prietenii, colegii mei se miră şi ei de atare „performanţă“. Ca să mă justific, într-un fel, am să invoc una dintre fobiile mele, nu ştiu cum s-o fi numind în termeni medicali – aceea de trecere peste graniţe. Idee n-am de la ce mi se trage, dar nici măcar în Transnistria, la Tighina, unde am rude apropiate, nu merg decât foarte rar şi exact din acelaşi motiv.Nici ca scriitor n-am primit vreodată vreo invitaţie de a trece Prutul, deşi mulţi dintre ai noştri s-au plimbat şi se plimbă într-o fericire – şi bravo lor! Vă voi spune, aşadar, că îmi lipseşte însăşi România, iar despre ce-mi lipseşte în Republica Moldova, credeţi-mă, câteva sute de semne nu sunt suficiente pentru a încropi o listă. Dacă ar fi să răspund laconic, aş zice: MULTE.

Eugen LUNGU Aici, în Basarabia, ne-a lipsit şi continuă să ne lipsească un mediu
lingvistic normal, chiar dacă Rî Moldova, cum îi spunem noi, se consideră un stat „liber, democratic şi suveran“. Suveranitatea lingvistică e doar pe hârtie, deoarece politica ţaristă de rusificare continuă şi azi, ca şi ieri, dar sub alte forme şi cu alte mijloace. Secolul al XIX-lea basarabean e ca şi inexistent pentru cultură, Chişinăul rămânând locul unde nu se întâmpla nimic. Cei cu har se afirmau fie peste Prut (printre aceştia, Alecu Russo, B.P. Hasdeu şi mai tîrziu Stere), fie în Sankt Petersburg sau Moscova. Dacă sub Brejnev cenzura sovietică eradica orice aluzie la realităţile istorice româneşti, victime căzând şi neologismele considerate cumva prea valahe, acum bântuie necruţător cenzura economică. La fel, favorabilă rusei. Cea mai influentă publicaţie (câteva zeci de pagini) de reclamă, Makler/Intermediar,apare în ruseşte. E un indiciu, cred, al dominantei pe piaţa economică moldavă, dar şi
un semn că rusa, deşi nu e declarată de jure a doua limbă de stat, de facto îndeplineşte
acest rol. În acest ziar, ca şi altădată în Republica Sud-Africană, sunt publicate oferte
de muncă ale unor firme selecte, cu următoarea precizare: „Rugăm moldovenii să nu
se deranjeze“. În taximetre, indicaţiile prin radio ale dispecerilor se fac exclusiv în ruseşte. Muzica din difuzoare la maxi-taxi, principalul mijloc de transport urban, e cu
precădere în ruseşte. În ruseşte rulează şi filmele în cinematografe. După cum tot în
ruseşte se transmit şi emisiunile canalelor TV internaţionale prin cablu: Euronews,
Discovery, Viasat History, National Geographic ş.a. Evident, şi limba străzii e la fel
– din 1989 până azi s-a născut o nouă generaţie care trebuia să-şi însuşească o română
perfectă. Realitatea demonstrează contrariul – limbajul e cel de totdeauna, cu argoul,
mai ales, preponderent rusesc. În acest bilingvism agresiv, rămânem aceeaşi ţară
bâlbofonă, care bâiguie ceva într-un pidgin ruso-moldav. Iar claritatea gândirii şi a
ideilor depind în cel mai înalt grad de felul cum vorbeşte omul. Emilian Galaicu-Păun
concentra în trei cuvinte esenţa relaţiilor moldo-ruse de la 1812 încoace. În noul său
roman, Ţesut viu. 10 x 10, un grănicer de la Vama Ungheni poruncea răstit cîinelui care îl însoţea: „Molda, k noge!“/Molda, la picior! Sunt două sute de ani de istorie esenţializaţi în trei cuvinte. Cei care ştiu să le descifreze rostul pricep în adâncime cum vine treaba cu „drujba“ moldo-rusă. Va mai dura oare?

Dumitru CRUDU Cu toate că foarte mulţi cetăţeni români au nenumărate prejudecăţi
faţă de basarabeni – că ar fi defazaţi, înapoiaţi cultural, ignari, inculţi, barbari, mancurţi, mafioţi, grobienţi, tâmpiţi, comunişti şi aşa mai departe –, îi admir foarte tare pe acei intelectuali români care pot vedea dincolo de aparenţele acestor idei preconcepute învechite. Căci nu toţi basarabenii sunt depăşiţi de evenimente, tot aşa cum nu toţi scriitorii basarabeni scriu doar în cheia lui Goga. Culmea e că nici măcar Lari, Vieru sau Dabija. Cu toate că aceştia au destule poezii sămănătoriste, totuşi, cele mai bune cărţi ale lor, cele scrise în tinereţe, sunt neomoderniste. Eticheta asta nu li se potriveşte nici măcar lor. Cu atît mai mult cu cât poeziile lor patriotice erau, de fapt, antisovietice, spre deosebire de poeziile patriotice din România care erau o formă de proletcultism şi de pact subtil cu regimul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu