Autoportret ironic

Măi tot, nu înţeleg, de ce tot te plângi de viaţa pe care o duci. Nu vezi că nu îţi stă bine .Mi greaţă de tine,când te văd că verşi lacrimi, după Borea, Tolea şi Gicu. Ei nici nu se uită la tine. Vede cine eşti, o fraieră, că nici nu te bagă în seamă. Şi-au dat seama, cine esti, o bârfitoare, o fraieră şi o proastă.

Îţi place să te lauzi la dreapta şi la stângă că ai haine de fiţe şi o maşină de lux. Porţi ochelarii de la Gucci, ca să nu îţi vadă lăcomia şi lengoşitoria după banii şi după lucruri de lux.

Transmiţi o silă de nedescris, când mergi pe strada mâţelor şi cânilor, numai când te vad o iau la fugă, numai când te zaresc de la departare.

Pentru ce citeştii atâtea cartii, cui îi trebuie asta, nimănui, vrei să pari deşteaptă, dar nu eşti. Ai fost tută şi ai rămas la fel, nu te-ai schimbat deloc.

Mii ruşine de tine, că debetezii despre filozofie, dar care nici nu le percepi. Dai sfaturi la dreapta şi la stânga, dar cui  îi trebuie  asta, că nici nu le asculţi pe a altora.

Nu-ţi pasă de familie de cei dragi, îi înjuri, îi trimiţi la dracu, doar pe tine te iubeşti că te ridici în slavă, parcă ai fi Dumnezeu, doar nu eşti. Dar pe tine te-ai trimis la dracu vreodată?

Şi coboară Fă cu picioarele pe pământ , că nu se învărteşte lumea în jurul Tău. Eşti un nimeni care fute capul. Doar nu te comapri cu Emilian Galaicu-Păun. Nu  ţii silă când te uiţi în fiecare dimineaţa, în oglindă, nepensată, nemachiată şi nepeptănată.

Faţă e plină de coşuri şi puncte negre, ca mâncarea stricată, după o lună care stă în frigider.

Nu te uiţi la tine cum mănânci seminţe şi le scuipi ca o ţărancă degradată de la ţară. Strigi ca o mahalagioaică şi înjuri ca o cizmăriţă, care repară cizmele.

Elena Boguş