miercuri, 13 iunie 2012



Editorial

Nu trageţi în “toboşar”!

Trebuie să mărturisesc de la început că nu scriu aceste rânduri cu plăcere.
Dacă le scriu totuşi, şi le dau şi publicităţii, e pentru că în aceste săptămâni s-au consumat prea multe energii pe o temă care priveşte memoria noastră cea bună şi prea mult timp ocultată.
S-ar putea, într-un anumit fel, să aibă chiar o legătură subtilă cu alegerile. Pentru că uneori, nu ştiu cât de des, alegem nu numai din perspectiva a ceea ce visăm, dar şi din aceea a ce ţinem minte. Pe scurt, este vorba despre "cazul Tismăneanu".
Am fost primul editor în România, după revoluţia din decembrie 1989, al lui Vladimir Tismăneanu (nu fără "peripeţii"). În prefaţa la "Condamnaţi la fericire. Experimentul comunist în România" (ASTRA & EXO, Braşov-Sibiu, 1991) scriam: "Profesorul Vladimir Tismăneanu a epuizat - am putea spune - toate formele de «despărţire de comunism»: biografic, bibliografic şi, nu în ultimul rând, geografic. Această experienţă personală îl aşază într-un loc unic, de unde poate contempla - fără iluzii şi fără nostalgii - «privitor ca teatru», cum ar spune marele nostru Eminescu, desfăşurarea tragicului spectacol «post-comunist»". Aveam atunci în gând statutul de "spectator angajat", aşa cum era el definit de un filosof al istoriei şi critic al comunismului, care constituia o referinţă comună în discuţiile noaste: Raymond Aron.
Cu tristeţe şi dezamăgire am fost pus în situaţia de a constata că, mai ales în ultimii ani, domnul Tismăneanu şi-a abandonat "fotoliul" de "observator" şi a devenit, tot mai evident, un fel de "şef de galerie", la "peluză".
Cu doi ani de zile în urmă, constatând acest derapaj tot mai accelarat al analistului spre un militantism angajat, scriam aceste rânduri: "În Evenimentul zilei de azi, (19 mai 2010, n.m. V.G.), d-l Vladimir Tismăneanu ne povesteşte un vis: cum IICCMER, adică institutul pe care îl acoperă cu faima sa ştiinţifică, va publica, prin osârdia tinerilor (şi inocenţilor) cercetători o serie de volume dedicate biografiilor călăilor regimului pe care abia l-a condamnat. «Trebuie să se ştie» - spune domnia sa, cu imperativul unei cauze trecute, cine au fost «căpcăunii»! Nu cine au fost victimele! Nu biografiile - cel puţin, atât, după ce li s-au luat vieţile - victimelor. Nu, d-l Tismăneanu vrea să «îmbrace» fantomele comunismului, lăsând pe oropsiţii acestora, în continuare, fără identitate şi fără recunoaştere. «Visul» d-lui Tismăneanu începe să devină coşmarul tocmai al acelora care au plătit, chiar cu viaţa, pentru aşternutul de mătase în care dormitează d-sa. Cred că ajunge! Ar fi timpul ca IICCMER să «viseze» la biografiile celor asasinaţi în «romlagul» românesc. Nu lista «fantomelor» d-sale ne interesează, ne doare lista celor pe care Marius Oprea a vrut să-i dezgroape şi să le redea identitatea!"
Acum, guvernarea s-a schimbat, conducerea IICCMER a fost şi ea - firesc - schimbată. Dar, nu e foarte sigur că ceea ce numeam atunci un "coşmar" se va sfârşi. Scriu aceste rânduri, totuşi, pentru că vreau (cred că sunt chiar dator) să lămuresc din primul moment "post-Tismăneanu" două lucruri: mai întâi pentru că nu mă voi alătura corului celor care vor considera eliberarea din funcţie a d-lui Tismăneanu drept o victorie (indiferent a cui sau a ce). Apoi, că în această chestiune nu sunt în discuţie în mod special persoane, ci principii şi proiecte naţionale menite să redea demnitate unei memorii rănite şi umilite.
Sigur, d-l Tismăneanu, pe parcursul mandatului său "ştiinţific" nu a făcut multe din lucrurile pe care le aşteptam de la domnia sa să le facă. Poate că aşteptările mele (ale noastre) n-au fost destul de realiste. Dar, în acelaşi timp, d-l Tismăneanu a făcut multe lucruri pe care nu ne aşteptam (şi n-am fi dorit) să le facă. Şi în această a doua ipostază, tocmai obiectivitatea ştiinţifică a domniei sale a fost în suferinţă. Mă bucur, totuşi, în acest ceas "deşteptător", gândindu-mă că d-l Tismăneanu are din nou şansa şi, (de ce nu?), şi timpul necesare pentru a-şi (re)ocupa modest "fotoliul" de "spectator angajat", lăsînd "goarna" şi "toba" de campanie în rastelul istoriei. Altfel spus, eu nu aştept plecarea, ci întoarcerea domnului Tismăneanu. La ce?
Va trebui să decidă singur. Nu cred că va mai avea vreodată această şansă. Viaţa e, totuşi, scurtă chiar dacă istoria e nesfârşită!
Pentru cei care urmează la conducerea IICCMER nu va fi nici simplu, nici uşor. Vor avea o misiune aproape imposibilă dacă institutul în întregul său nu va fi recalibrat. Mi-e greu să-mi imaginez cum va arăta design-ul unei limuzine de lux (cam ce a devenit în aceşti doi ani instituţia la care mă refer), căreia va trebui să i se monteze un motor de tractor cu lamă şi cupă!
Vasile GOGEA


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan