miercuri, 13 iunie 2012

Silvia Berdan
 (studenta in anul III la Universitatea Ion CREANGA, membra a atelierului Vlad IOvita)

Aş putea trăi fără coloană vertebrală???
Dar nu...
Eşti imaginea difuză din timpul somnului.
Mă doare mişcarea ta
prin capul meu.
De ce pătrunzi prin efracţie prin toate ungherele mucegăite?
Ce dobitoc!!!
Credeai c-o să încui doar cu un lacăt???
Metempsihoză
Am murit printr-un fulg
şi m-am născut într-o lacrimă
în dulcii ochi ai unui vis.
M-am înfrăţit cu uitarea,
anasteziind durerea
amintirilor.
Stele mi-au îngheţat seva gîndurilor
aşa că
muguri n-au de unde să apară.
M-am rotit cu tornade
pînă-n ceruri
în cercuri
şi cu focuri de fulgere m-am întors înapoi.
Deşi arsă- cenuşă, am dormit am tăcut...
Într-al şaptelea cerc m-am trezit, m-am zbătut.
Din rînduri de ceaţă şi fum mi-am croit
o pereche de aripi
şi-un zbor nesfîrşit.
Dar...
urcată prea sus pe-a viselor scări
am căzut în prăpăstii.
Plîng. Lumînări.
Şi-am închis pe suc cruci chei, zbuciumări.
Timp
Tic-tac-uri lungi.
Se scurge viaţa prin uluce.
Aşteptări...
Praf de suflet răsfirat de vînt.
Îmi vîjîie prin visuri.
Uitarea.
Trădări.
Depresie
Pic... pic...în picuri de ploaie
Observ că şi sufletu-mi curge-n şuvoaie.
Tîrăşte pe pietre un tumult de sînge
se pierde, mă doare şi fuge.
Deşartă de visuri plutesc iar prin vid.
Am chei de la uşi ce nu se deschid.
M-apasă cu forţă, m-afundă în tină
şi nici o speranţă s-jung la lumină.
Se-nmoaie şi oasele...mă-ntorc în ţărînă,
Iar inima-mi tace, mă uită...
Bătrînă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu