AMINTIRI BRAŞOVENE

În clipa când am început să frecventez cursul de creative writing al scriitorului Alexandru Muşina de la Universitatea „Transilviania” din Braşov, aveam mai multe prejudecăţi legate de literatura de consum, susţinând sus şi tare că adevărata literatură nu poate să nu fie decât elitistă şi să se adreseze unui cerc restrâns de iniţiaţi. Mi se părea atunci că acele cărţi care sunt digerate de un public larg sunt ratate din start. Tot ceea ce e preţuit şi de omul din stradă nu are cum să aibă valoare. Pentru că, credeam eu, un student în anul patru, şi un proaspăt debutant în literatură, adevărata literatură nu poate fi gustată decât de intelectualii subţiri care sunt dobă de carte şi sunt capabili să descifreze cele mai încâlcite rebusuri literare. Or, în opinia mea de atunci, literatura autentică trebuia neapărat să fie dificilă, compusă din nenumărate planuri, având o grămadă de structuri de adâncime şi de suprafaţă, având ieşiri într-un plan simbolic şi unul metafizic, fiind în acelaşi timp meta şi intertextuală, fiind ceva greu de înţeles şi foarte sofisticată şi complicată.  Ei bine, încă de la primele ore ale cursului scriitorului Alexandru Muşina, această convingere a mea a început să se clatine şi asta s-a produs pentru că domnul profesor a reuşit să ne releve şi farmecul literaturii de consum. Ba mai mult decât atât, una dintre tezele sale pe care le promova cu multă acribie era că marea literatură înglobează în sine şi anumite genuri ale literaturii de consum. Exemplele pe care ni le dădea veneau să-i ilustreze ideea că o mare parte din literatura autentică s-a născut din genuri sau specii minore. Domnul Muşina ne-a convins că romanul poliţist, romanele de aventuri, romanul senzaţional, trillerul, romanul fantastic, romanul faptului divers, romanul sentimental, fantazy sau romanul de călătorii şi aşa mai departe au putut constitui un punct de plecare pentru apariţia foarte multor capodopere ale literaturii universale. Sau, altfel spus, ideea domnului Muşina era că valoarea multora dintre marile creaţii literare europene sau americane, dar nu numai, consta în aceea că puteau fi savurate atât de iniţiaţi, cât şi de publicul larg.

Marele pariu pe care-l pusesem atunci era ca să scriem nişte texte care să aibă subiecte antrenante, o intrigă imprevizibilă, suspans, conflict puternic şi neaşteptat, nenumărate răsturnări, un şoc al surprizei, personaje vii şi autentice, dar să mai ascundă în spate şi o miză înnoitoare.

Pe lângă toate aceste lucruri, nu pot să nu-mi amintesc şi de atmosfera de la curs. Era una deosebită. Bucuria de-a scrie era dublată de plăcerea că sunt oameni gata să te asculte şi să-şi dea cu părerea despre textele tale. Poate că ar fi un truism să spun că cel mai iubit curs al meu a fost cel de scriere creatoare, dar am s-o fac, în amintirea momentelor unice de  delectare intelectuală pe care le-am trăit într-o încăpere strâmtă de la parterul Facultăţii de Filologie de pe Bulevardul Eroilor.

De vreo patru ani de zile, ţin şi eu la Chişinău un atelier de scriere creatoare la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu care e consacrat însuşirii unor noi tehnici literare, dar mai ales scrierii ad-hoc a prozei şi poeziei. Fiecare şedinţă e împărţită în două: în prima parte are loc o sesiune de scriere creatoare, iar în cea de-a doua, discutăm textele scrise în prima parte a zilei. O mare parte dintre povestirile scrise în cadrul atelierului le-am inclus  în antologia Covoare Moldoveneşti care a apărut la sfârşitul anului trecut la editura Grafema Libris din Chişinău. Cea mai mare bucurie a mea e că unele dintre cele mai bune texte ale tinerilor scriitori basarabeni Ion Buzu, Carolina Vozian sau Ecaterina Bargan, au fost scrise anume în timpul şedinţelor Atelierului de scriere creatoare Vlad Ioviţă. Sunt sigur însă că pentru nimic în lume nu mi-ar fi venit ideea să ţin acest atelier dacă nu aş fi frecventat la mijlocul anilor nouăzeci cursul de scriere creatoare al domnului Muşina de la literele din Braşov. Sunt lucruri care nu se uită niciodată, domnule profesor!