Literatura erotică, sexul, pornografia sau emoția preludiului?
Nu cred în sex sau în ceea ce are el de oferit. În consecință nu cred nici în libertatea sexului sau în orice formă de manifestare a sexualității individuale. Acceptarea sexului ca o formalitate a existenței individuale prin care defulăm și dezavuăm tendința spre echilibru care ne definește este identic cu acceptarea alăturării frumosului de estetic, nicidecum diferențierea lor.
Nu-i condamn pe cei care exprimă, chiar numai și la nivel declarativ, nevoia imperioasă de a face sex, de a vâna ori a se lăsa vânați, de a-și permite fluxul și refluxul adrenalinei prin vintre și vene, doar pentru o comparație imatură, borgiană sau aleghieriană a prezentului cu trecutul adolescentin al vieții lor. Prefer să-i ignor și să respect ideea inimității, să răd pufnind de Freud și adepții practicanți ai lui și să exersez varianta platonică, nu doar la nivel teoretic, a iubirii filosofice pure, acea formă nealterată a simțirii în care instinctele nu-și află locul dinaintea sau dinapoia trăirii.
Aici nu este vorba de adulter sau preacurvie în sensul biblic, un sens de altfel insuficient argumentat pentru a fi credibil. Aici este vorba de ceea ce pierdem, bucată cu bucată din noi, vorbesc despre sexul liber ca despre o lepră a afectului, o metastază neextripată a rațiunii.
Sunt adeptul a tot ceea ce este cât mai puțin alterat, a tot ceea ce este autentic și cât mai aproape cu putință de originile umanității, chiar dacă punctul de pornire ar fi nudul cuplului sedus de forme și teama primei atingeri, Adamși Eva, etalonul naivității precare și duioase înainte de căderea în plasa ingeniutății șarpelui. Sexul lăsat liber prin piețe și la tarabe nu ne îndobitocește mai mult decât suntem, doar ne elimină din tagma celor care își arogă trăirile simple și umane cu care am fost înzestrați de la născare, de la plânsul îndurerat și înciudat al pruncului până la sfiala și suferința ratării primei iubiri. De aici înainte sufletul se închide și se tratează cu indiferența ipocrită a masculului alfa din turma bipedă și totul se reduce la instinct și la plăceri mărunte și costisitoare (din toate punctele de vedere). Sunt adeptul instinctului doar când este vorba de supraviețuire; ador să fiu animal atunci când sunt amenințat, dar și mai mult ador revenirea la viață, la simțire și iertare.
Literatura erotică este latura nevrotică a scriitorului/poetului ratat. Orice neîmplinire și fantasmă se regăsește în fiecare sân pârguit de dorință, coapsă fierbinte sau carne tremurândă, ăste toate ”uitate” intenționat între paginile unei păduri neajunse încă hârtie, acele păduri bântuite în vremea pubertății de falanga autorului tributar unor masturbări atroce, capabile să le răscolească ceea ce ei numesc ființă, indiferent că suportă numele Bruckner, Coelho, Miller, etc …
Pronografia începe și se sfârșește în sălbăticie, locul unde instinctele nu și-au pierdut puritatea, autenticitatea și veridicitatea, locul unde umanitatea visează să ajungă prin erudiția laturii străine lui, a tot ceea ce ai lui nu și-au dorit ca el să ajungă. Dar este bine că ea există, ea pornografia; prin comparația cu ea, adepții și consecințele ei ne educăm instinctele și însănătoșim ființa.
Mai ador ceva … Emoția preludiului, șoapta sinceră și răsuflarea întretăiată a lacrimii de după!...
Puritanismul îmi este străin, dar ceea ce fac și trăiesc în intimidate este treaba mea. Când literatura erotică, sexul liber și pronografia ne invadează mă simt trădat …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu