Ion Buzu

Din budă

Dragă L, să ştii că acum eu păşesc cu greu prin

ruinele vieţii mele,

nu ştiu dacă mai are vreun rost să mai continui,

chiar nu ştiu dacă voi mai ieşi vreodată de aici,

la ce bun?

Nu ştiu dacă mai are vreun rost să mai respir.

Deja de vreo 6 luni stau închis aici şi nu prea cred

că m-aş descurca prea bine afară,

acolo unde ţie îţi merge atît de bine,

ba chiar reuşeşti să adormi şi să te trezeşti la oră anumită şi toate

astea au sens pentru tine.

Eu nu văd de ce aş ieşi din buda în care putrezesc de 6 luni,

oricum, dacă ies, voi da peste alta în care putrezim cu toţii,

dar ţie, dragă L, acolo unde ai pus la spam puţinele gînduri despre mine,

acolo unde pentru tine toate astea chiar funcţionează

şi vezi un sens în alarma telefonului mobil care te trezeşte pe la 6;

nu ştiu, poate era o vreme cînd şi la mine funcţionau, pe bune,

nu am fost aşa din totdeauna, adică

eram şi eu util şi nu mă defectam prea des,

ba chiar stîrneam pe ici acolo vorbe de laudă

şi simţeam palme de încurajare pe umăr...

Paşii lui Maldoror

Maldoror priveşte orizontul deasupra

porţii sale,

orizontul la 2 noaptea şi Maldoror o ia pe un drum

lîngă traseul central pe unde în permanenţă trec maşini,

care acum îi dau cu lumina în faţă,

şoferii cred că e un spirit, o fantomă, o halucinaţie la 2 noaptea

provocată de oboseala vieţii cotidiene,

boala lor incurabilă.

Pentru ei Maldoror este coşmarul în care au fost ameninţaţi că vor cădea,

mai devreme sau mai tîrziu.

Maldoror se opreşte brusc cînd aude sunetul apei curgătoare,

îngenunchează în faţa pîrăului făcut de ploaie,

se deschide la haină, o găseşte umplută cu sînge şi îl lasă să

curgă în pîrăiaş.

Maldoror s-a născut cu leziuni la creier

pe retină i se proiecta

interminabilul sfîrşit al lumii.

Maldoror văzuse Poemul – un trup atîrnînd spînzurat într-o noapte ploioasă.

Lui Maldoror îi tremură piciorul drept

şi are insomnii,

el e chinuit de revelaţia adevărurilor iadului interior pe care le purta

dintotdeauna,

care i se scriu în creier ca nişte arsuri chimice,

ca un muribund de ciumă chinuindu-se în febră şi în propriul sfîrşit.

Maldoror păşeşte încet oprindu-se lîngă o benzinărie şi vede

felinarul lîngă care îşi citea textele cu

2 ani în urmă pe la 1 noaptea,

Îşi imagina că va trece cineva întrebîndu-l ce face aici,

iar el îi va răspunde că acasă nu are lumină şi că are

nevoie să-şi citească textele, e doza sa de heroină.

Maldoror îşi priveşte umbra care e frica,

gîndul că nimeni nu-i va smulge cuiele care-l ţin

răstignit în acest cadavru.