Scriitorul Mihail Vakulovski: “Fiind poet, lucrez cu stari si sentimente adevarate si-n proza”
Elena Vladareanu
Tovarasi de camera este anuntata ca fiind o trilogie, cu rockmanul Student la Chisinau primul volum. Care sint celelalte volume? Sint deja scrise?
Salutare, Elena, ma bucur sa ne reintilnim. Da, am gindit istoria asta tovaraseasca, frateasca, tinereasca si studioasa ca pe-o trilogie. Prima parte a ei se desfasoara in Basarabia, ati vazut, cind personajul principal e student la Chisinau, ultima parte – in Romania, mai mult la Bucuresti, unde isi face doctoratul, iar a doua parte e un fel de riu care leaga cele doua maluri (cu tematica academica si universitara, no). Un fel de pod, dar nu de flori, ci de oameni, scena “frateasca” pe care o gasiti in Student la Chisinau, de altfel. Da, penultima varianta a trilogiei era deja scrisa atunci cind am plecat din Bucuresti, la sustinerea doctoratului, in 2000. Am scris romanul in acelasi timp cu teza de doctorat, si ea o trilogie – critica, interviuri si antologie (e vorba de Portret de grup cu generatia “optzeci” (Poezia); cond. st. N. Manolescu). Am materialul, dar in ultima vreme n-am avut nici macar o saptamina libera ca sa pot sa-mi finisez asa cum trebuie partea a doua (mi-ar fi mai usor sa public mai intii a treia parte, dar n-ar fi normal, doar daca voi renunta la partea a doua – si ar fi pacat). Asta chiar si acum, cind as putea zice ca a IV-a parte, Biblidioteca, a si aparut. Capitalismul gaunos imi cam suge energia, dar razbunarea va fi crunta.
Student la Chisinau este un rockman, iar cel mai recent volum publicat de tine, Biblidioteca, este prezentat ca fiind istorie. De ce aceasta taxonomie personalizata?
Da, imi place sa inventez termeni – sau sa-i folosesc altfel, creativ si hedonist, sau sa-i combin-imbratisez-imperechez. Am numit Student la Chisinau rockman in primul rind datorita atmosferei rock din roman, iar Biblidioteca e un roman la firul ierbii, o istorie mult prea de aici si acum si era cam aiurea sa-l numesc pur si simplu “roman”. Daca deschizi cartea-teza de doctorat, aparuta la Tracus Arte, si rasfoiesti chiar si la nimereala sau doar cuprinsul, vei gasi multi termeni care nu exista in dictionar (mi-a placut mult teoria literara in adolescenta si am venit la Bucuresti cu gindul sa-mi fac doctoratul la teoria literaturii, doar ca am avut un mare noroc cu Manolescu si am sarit din mers in barca literaturii contemporane).
Am vazut de curind o fotografie cu tine si cu un personaj din Student la Chisinau si inteleg ca nu a fost singura data cind autorul s-a fotografiat alaturi de personaje. Pina unde iti asumi realitatea faptelor si a personajelor din carte?
Da, fiind poet, lucrez cu stari si sentimente adevarate si-n proza. Majoritatea personajelor au un fel de model in viata reala si multi se recunosc in personajele mele, chiar daca nici macar nu stiam de existenta lor. Zilele astea, la CDPL Fest, am lansat Biblidioteca si am citit un fragment din roman, iar dupa lectura citiva oameni pe care i-am vazut atunci pentru prima oara mi-au spus ca si ei au gesturile unui personaj de-al meu, si ei tin mapa la piept dimineata, in drum spre facultate sau biblioteca, si ei... Avind in cap un model viu, real, si personajele par mai vii, mai credibile si mai adevarate. Da, unele “modele” m-ar cam lua la pumni, banuiesc, daca ar avea curaj si n-ar sti ca am in spate zeci de ani de lupte, am destul de putine personaje doar “pozitive”, dar deocamdata nu s-a suparat nimeni ca si-a vazut umbra sau oglinda la mine-n carte sau ca l-am pus pe alter ego-ul lui intr-o situatie mai incomoda sau mai jenanta. Ba da, unii s-au suparat, dar nu mi-au reprosat direct, ci au scris pe blogurile lor cum a fost intimplarea aia in realitate ori s-au plins prietenilor comuni. Personajul de care zici e prof de franceza si antrenor de karate, un tip absolut special, cult, inteligent, puternic, cu mult umor si foarte fain, cel mai tare karatist din R. Moldova, cel mai mare in grad, care a participat la campionate mondiale si europene si care s-a reapucat serios de antrenamente dupa ce a citit cartea, pe care i-a adus-o un prieten din vremea studentiei cu care nu s-a vazut foarte multi ani, dar care, venind in concediu din Moscova, unde locuieste acum, si cumparind cartea, l-a recunoscut in personajul meu, l-a cautat, i-a daruit cartea si s-au reimprietenit. Rockman-ul asta reface prietenii, cariere si iubiri, nu doar pune cartile pe masa, dezbraca si distreaza – n-am sperat chiar la asa ceva, dar sint impresionat de istoriile astea... incontrolabile... Da, au fost “personaje” la toate lansarile din vara trecuta – si la ambele lansari de la Brasov, si la Iasi, Sibiu, Bucuresti, Antonesti, Rosia Montana, Vama Veche si, fireste, la Chisinau... Am si poze cu unele “personaje” cu cartea in miini...
Ce spun oamenii cind citesc? Mai ales ca textul nu e tocmai magulitor, ba pe alocuri poate fi considerat usor compromitator. Sau se mindresc cu “scrie despre mine”?
Dap’, e literatura, e fictiune, nu letopiset. Dar daca te recunosti intr-un personaj imbecil e cam nasol, nu? Hm, unii nu prea au cum sa nu se recunoasca, si numele personajelor trimitind la ei, dar nimeni nu-i perfect, nici Hai, nici prietenii lui si nici scriitorul – sintem vii si nu traim (doar) in carti, nici noi si nici personajele noastre. Nu, n-am personaje foarte proaste, cred, in Tovarasi..., nu cred ca se bucura ca “scrie despre mine” si atit, dar cind am reintilnit – intimplator – personajele” mai caraghioase, de obicei... au evitat subiectul (ne-am intilnit cu unul dintre ei la o televiziune din Chisinau si frate-meu a plecat de linga noi, ca nu putea sa se opreasca din ris, vazind in omul din fata personajul din carte)... Totusi, personajul central e un student la Litere, iar cei din jurul lui fac deosebirea dintre literatura si realitate, eseu sau pagini de istorie... Ahahaha, mi-am amintit ca Gheorghe Erizanu, editorul Cartier, a spus la lansarea de la Chisinau (sau la emisiunea lui TV de a doua zi) ca se bucura ca nu ne-am invirtit in aceleasi cercuri in perioada naratiunii Tovarasilor..., dar nu stiu daca-si aminteste ca ne cunosteam destul de bine in partea a doua a cartii, haha.
Atmosfera hardcore din anii de studentie ai lui Hai (personajul principal din Student la Chisinau) are si ceva exotic, ceva (mai mult) din spiritul basa, ca sa apelez la un cuvint folosit de fosta revista “Time out” in urma cu citiva ani. Crezi in acest basa? Cum l-ai descrie? Mai este valabil astazi?
Tot basarabenii au inventat cuvintul “basa”. Eu l-am auzit prima oara de la frate-meu, in primul nostru an din partea asta a Prutului, 1996, apoi l-am folosit destul de des – peste tot, nu e o inventie a vreunei reviste, ci a studentilor basarabeni din Romania. Da, cred in diferenta si mizez pe ea. Mi se pare firesc ca personajul meu din Tovarasi..., fiind student la Chisinau, sa foloseasca limbajul si expresiile si jargonul basa, sa se poarte ca un basa veritabil, sa aiba si calitatile, si defectele basa si mi se pare firesc si normal ca si cititorul roman sa fie mai interesat de original, diferit, altfel, sa nu umble dupa aceeasi Marie cu alta palarie.
Nu te intreb intimplator, pentru ca la acel dosar initiat de revista “Time out” raspundeai si tu. Exista o generatie noua de tineri basarabeni care sa se impuna in arte vizuale si literatura? Ce i-ar apropia de artistii si scriitorii deja consacrati si ce ii individualizeaza?
Ai in vedere o generatie mai noua decit a noastra? Am avut discutia asta la Cenaclul Republica si concluzia a fost ca acum se impune degeneratia. Au aparut oameni noi interesanti, da, dar eu sint in partea asta a Prutului de vreo 15 ani si nu mai cunosc atit de bine noua fauna basa, despre asta ar trebui sa povesteasca cei de acolo, care-s in interiorul sistemului, frate-meu si Moni Stanila, care fac un cenaclu foarte viu la Biblioteca Nationala, sau Dumitru Crudu, care a adunat in jurul atelierului sau tineri aproape la fel de furiosi cum eram noi la virsta lor de acum. Cit despre ce ne-ar apropia: in primul rind locul unde traiesc si creeaza, biografia – pina la un punct, chiar daca noi ne-am nascut in URSS, iar ei in alta tara, desi in acelasi loc si poate ca si in aceeasi maternitate. Apoi multiculturalismul, legatura clara cu cultura rusa, socul intilnirii cu “fratii” romani, care nu-s niciodata asa cum ne imaginam noi de la distanta, din partea cealalta a Prutului s.m.a. Eu cind aflu de-un nou scriitor basarabean care ma impresioneaza nu-l tin secret, ci-l pirasc repede la Tiuk! si-n revistele la care scriu. Cea mai recenta descoperire e un scriitor basarabean de origine rusa – Vladimir Lorcenkov, cu care am facut un interviu pe care-l gasiti in acest numar Tiuk!, iar in numarul ce sta sa apara va fi si o cronica la cartea cu care a intrat in lista scurta a celui mai mare premiu rusesc, Natbest. Un scriitor foarte tinar, tradus in multe limbi, nu si in romana, deocamdata...
Dar cum te impaci cu exotismul? Deseori sintem tentati sa facem din exotism o trasatura negativa a produsului artistic la care ne referim.
Daca e cu masura si nu e kitsch, imi place, exotismul atrage de obicei, daca nu e ostentativ.
Tu si fratele tau, Alexandru, ati mers mereu umar linga umar. Intotdeauna v-am admirat – si cred ca nu sint singura – pentru cum ati stiut sa va sustineti si sa va promovati unul pe celalalt. Cum este literatura cind se imparte intre frati? Exista chestii scriitoricesti, de genul invidiei? Va cititi textele noi inainte de a le publica? Discutati? Va certati?
Literatura e un organism viu si se imparte doar intre cititori, ne putem “certa” in legatura cu o carte scrisa de altcineva, despre manuscrisele noastre discutam constructiv, pe text, si chiar daca aceste dialoguri pot parea destul de inflacarate dintr-o parte, in realitate sint doar analize literare. Nu, nu exista invidie intre noi, eu pur si simplu nu am asa ceva in program, nu stiu cum m-or fi educat parintii, dar nu cunosc acest sentiment, stiu insa ca e ceva autodistructiv si nociv, ceva ca fumatul, care-ti face doar rau. Da, ne citim textele inainte de publicare (e vorba de carti aici, nu ne citim textele publicistice niciodata in manuscris, de exemplu). Inainte vorbeam mai mult dupa lectura, iar acum, el fiind fratele meu de peste Prut, “vorbim” mai mult virtual, si asa am devenit si mai concreti – vezi ca acolo mi se pare ca varianta aia ar fi mai buna, as schimba expresia aia cu asta sau asta, acolo ai putea fi mai dur, acolo ar trebui sa fii si mai direct, ceva de genu’. Nu, nu ne certam, doar citeodata, la un pahar de vin, dar ne trece repede, nu m-am trezit niciodata suparat pe frate-meu... iar daca ma supar pe el, ma supar doar pentru ca uneori nu vrea sa aleaga varianta mai buna pentru el, de exemplu sa se lase de fumat.
De curind s-au implinit 10 ani de Tiuk! A fost, sper sa nu ma insel, prima revista literara online din Romania. Tiuk! e deja un nume cunoscut: fara a avea mari inventii tehnice, are intotdeauna autori buni si texte bune. Cum a inceput Tiuk! atunci cind publicatiile online existau doar in discutiile despre presa pe hirtie vs. presa online? Cum ai convins oamenii sa scrie fara bani?
Da, am gindit serios revista in 2000, iar primul numar a aparut in iarna lui 2001, a trecut ceva timp de-atunci... dar nu s-au schimbat prea multe – pentru ca asa de bun a fost proiectul si n-a trebuit sa schimb prea multe in timp, doar poate cite ceva din punct de vedere tehnic, cum spui tu. Am avut mereu oameni buni la capitolul design si web, tocmai de aceea nici nu este spectaculos, pentru ca e o revista de cultura, mai mult literara, si textul e cel mai important la Tiuk!, nu animatiile, care n-au lipsit la un moment dat, sau artificiile tehnice, in legatura cu care am avut destul de multe cazuri haioase, ca literatilor mai in virsta de cele mai multe ori le vine greu sa navigheze in afara textului. Acum de partea tehnica se ocupa Dan Masca si echipa lui de profesionisti de la reea.net. Pai nu mi-a fost greu sa-i conving pe colaboratori – eu fac revista doar pentru ca asa vreau, asa am eu chef, de placere, fara nici un ban, fara onorarii, iar ei au chef sa faca parte din echipa Tiuk! sau sa publice la noi. Chiar de la inceput m-am gindit serios la rubrici, i-am ales pe cei mai buni din domeniu, din punctul meu de vedere, evident, le-am propus rubricile si... atit. Nu-mi amintesc sa fi refuzat cineva si erau cei mai buni – arunca un ochi pe semnatarii primului numar.
Tiuk! ramine in zona underground a mass media culturale. Cum reusesti s-o pastrezi in aceasta zona?
Am primit oferte destul de serioase in legatura cu Tiuk!, dar pina acum le-am refuzat pe toate. Fac revista doar de placere si prefer s-o pastrez in zona unde nu exista cenzUra si mediocritate, ma intereseaza doar calitatea si originalitatea, iar secretul rezistentei Tiuk! e simplu si pur: o tin departe de... bani...
Ce inseamna Tiuk!?
TIUK e sunetul care se aude in timpul ciocnirii, in timpul actiunii, nu dupa. Aluzie fina ca-n Tiuk! traim, ilustram ceea ce se intimpla acum, nu doar acum nu stiu citi (zeci de) ani. Cuvintul e luat dintr-o proza foarte scurta a lui Daniil Harms, care e si motoul revistei, moto pe care mai bine-l cititi decit sa vi-l povestesc. E la locul lui, prima rubrica din stinga sus: www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2025.
Un interviu realizat de Elena Vladareanu, Suplimentul de cultura
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu