exerciţii pentru Simona

Felicia Nedzelschi

American Dream

Pata aia de pe masă nu se ştergea cu cârpa. Lemnul dat cu lac prindea orice murdărie. Era urma de la cana fierbinde cu cafea. Vera rodea masa cu cârpa. În „Poiana” trebuia să fie curat lună. Uşa de la intrare zornăie şi Vera tresare, şterge mîinile de şorţ şi acoperă pata de la cana cu cafea cu şerveţelul. Vera lucrează chelneriţă la „Poiana” de doi ani şi are 50 de lei pe zi. Normal.

- Domnişoară, tu azi-mâine îmi aduci meniul?, - spune colţul stâng al cafenelei. La masă stau doi bărbaţi în costume ca la parlamentari, numai că de la „Ionel”. Unu-i sur şi altu-i negru. Cel în sur are o chelie care şi-o şterge cu o batistă mare şi albastră.

- Auzi, fată hăi?, - spune costumul sur, - Ia adă o carafă de cel mai bun vin care-l aveţi voi aici, da? Şi nişte zacuscă frumoasă la vinul ista, bun? Stepan Gheorghievici, mai vreţi ceva ca să „udăm” afacerea?

- Ajunge Nicolai Mihailovici, suntem la slujbă, una-două.

- Da, da, drept spuneţi. Hai mişcă-te ... Veruţa, dulceaţ-o, - costumul sur se uită la ecusonul de pe pieptul Verei.

Vera nu vrea să aducă vin şi zacuscă, la EuroTV acuş începe episodul 5 a „Unchiului din America”. Vera porneşte televizorul din cafenea şi se duce după vin. Cel mai scump costă 149 de lei, un cabernet de firmă. Vera nu înţelege pentru ce să dai atâţia bani, dacă nanu Vasea are beci şi vin de casă. Aici toţi au vin de casă. Vera scoate din frigider vinul, ia două pahare frumoase şi încă întregi şi suflă în ele. Ştergarul albastru din mâna ei dă ritmic pe pereţii paharului.

În episodul 5, unchiul John din America primeşte în vizită o nepoată din Rusia. Vera aleargă spre televizor să vadă America. Vera ar vrea să călătorească, să vadă lumea şi să facă multe poze. Ea visează cum picioarele singure o duc în America până când se împiedică de litoral, dar Vera se împiedică de cablul de pe jos şi varsă vinul de 150 de lei, pardon – 149, pe costumul sur pe nume Nicolai Mihailovici. El clipeşte des şi uimit, vinul se îmbibă în cămaşa lui albă şi pata se măreşte ca ciuperca bombei atomice.

- Praşmandovcă chioară, curcă calică, - spune pe o răsuflare costumul sur. Stepan Gheorghievici, nu-i de râs!

Costumul negru moare de râs, pare o morsă retardată care abia se abţine să bată din palme de bucurie. Abia de poate să spună printre sughiţuri.

- E-e-eşti conce-e-ediată, - şi asta e adevărat, pentru că e şeful ei.

Dar Vera nu disperă, ea cumpără Makler şi se uită pe la anunţuri de angajat la lucru. Ea dă peste un anunţ de chelneriţă şa un restaurant de mâncare indiană unde o oră e 100 de lei. În mintea ei Vera calculează că în cinci ore face cât într-o lună la „Poiana”. Sticla de sauvignon de 149 de lei o trimite acum în Illinois, unde va sta la cămin fără plată. Vera-şi face bagajele şi zboară la Illinois, spre un american dream care în Makler nici măcar nu avea adresă. Dar costă 8$ pe oră.

Cuşca

Aici arde luina chiar şi ziua. O nouă cameră, zero ferestre, 10% de lumină solară. Numărul magic de şapte saltele versus 16m² de covor cu parodie pe Picasso. Scaunele gemene siameze împovărate de hainele Ecaterinei şi de ştergare azurii. Ele respiră umed a săpun antibacterial. Camera asta e o cochilie provizorie, o minigară cu bagaje până la următoarea călătorie. Gara din care se vede o zi de toamnă încleiată pe perete în formă de poster. Poster care emană mai multă lumină decât lampa cu trei becuri care zboară sub tavanul ameninţător de instabil asemeni unor licurici la pensie. În camera asta sunt prize ticsite cu fire care poartă nume de fete. Toate saltelele sunt şifonate diferit. Aici e o sală de forţă pentru poeta care aleargă şi plângăcioasele care se antrenează în a spune cât de nasoală e o treabă sau alta. Aici varul de pe pereţi e roz ca zefirul de la „Bucuria”, iar dulapul e un monstru care mestecă în gura enormă cărţi de literatură română şi vin, şi căni, şi cristal sovietic. Draperiile de la uşă de culoarea caramelei le poţi aşterne în trei straturi peste cameră. Trăiesc într-o cuşcă cu un hamster, o pisică, o vulpe, o barză, un pui de lup şi o vrabie şi încercăm să trecem prin toamna din poster ca ptrintr-un portal.

Exerciţiul cu fotografia

Când am ridicat x mic la pătrat, părut şi-a schimbat culoarea, ochiul stâng s-a umflat de la o muşcătură de viespie, gura a început să râdă - un râset dat cu ruj.

Eu vroiam păr lung ca la Alisa, păr până la fund şi rochie de Albă ca Zăpada. Frustrarea circula prin fiecare fir de păr când mama lua foarfecele roşii de croitorie şi reteza din Rapunzel dream. Acel puţin care rămânea era acum strâns într-un mic "havuz" în vârful capului, un fel de antenă. "Puişor, uite aici! O să iasă păsărica"

"Stinge bliţul că arăt oribil", a spus X mare, un x mic la puterea a doua, cu păr la pătrat, cu sâni la pătrat care de fapt sunt rotunzi. antena acum e rochia roşie, e pandativul roşu, antenă cu bruiaj. Aici nu e Crăciunul, e ultima zi de BAC şi păsările nu sunt în obiectiv, ci în havuz la Orfeus, lângă Uniunea Scriitorilor. Nenea ciudat care a propus berea spune "Aveţi ochi frumoşi".

"Tanti, fetiţa dumitale are nişte ochi ca două vişinele" şi e Crăciunul din '94 şi moş Nicolae nu mai vine. x mic nu înţelege de ce ghirlandei de brad i se spune ploiţă, dacă iarna nu plouă.  A vrut să scape de ştrampii şi pantalonii de lână şi aţă care se fac garmoşcă la glezne, aşa încât X mare şi-a ascuns gleznele sub rochie.

Ecuaţia X+x= cu acelaşi nas, iar fără rimel x mic îşi conturează silueta pe faţa lui X mare.