John Berryman
din „Cântece vis”
14
Viaţa, prieteni, e plictisitoare. Ne e interzis să spunem
asta.
La urma urmei, cerul fulgeră, marea cea mare tânjeşte,
noi înşine fulgerăm şi tânjim,
ba pe deasupra mama mi-a zis când eram copil
(repetat) ‚Să mărturiseşti vreodată că eşti plictisit
înseamnă că nu ai
Resurse Interioare’. Conchid acum că nu am
resurse interioare, fiindcă sunt plictisit la greu.
Oamenii mă plictiseşte,
literatura mă plictiseşte, în special literatura mare.
Henry mă plictiseşte, cu zbuciumările & torturările lui
la fel de rău ca ahile,
care iubeşte oamenii şi arta belicoasă, care mă plictiseşte.
Şi dealurile astea calme, & ginul, arată ca un năvod
şi cumva un câine
s-a dus pe el & coada lui considerabil de departe
în munţi sau în mare sau în cer, lăsând
în urmă: pe mine, dând din coadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu