Ura la
moldoveni
Dumitru
Crudu
Ura- aceasta e starea de spirit care domină
societatea noastră. Urăsc toţi. Urâm pe toţi.
Îmi urăsc vecinici de palier. Vecinii de palier mă urăsc pe mine. O
urăsc pe vânzătoarea de ziare şi ea mă urăşte pe mine de moarte. Îl urăsc pe
troleibuzist şi el mă urăşte pe mine. Taxatoarea mă urăşte. Eu o urăsc pe
taxatoare. Mă urăsc trecătorii pe lângă care trec şi eu îi urăsc pe ei. Îl
urăsc pe un tip care vorbeşte tare şi el se uită chiorâş la mine. Cer o pâine
de la magazin şi vânzătoarea strigă la mine. Strig şi eu la o femeie de la care
cumpăr lapte. Strigăm unii la alţii. Ne privim chiorâş. Nu ne ascultăm. Nu avem
chef să ne strîngem mâinile.
Ura- ăsta e un sentiment copleşitor. Ieşi în
stradă şi începi să urăşti. Intri la serviciu şi încep să te mănânce pumnii. Îi
urâm pe ruşi, ruşii ne urăsc pe noi. Îi urâm pe comunişti şi comuniştii ne-ar
arde de vii dacă ar putea. Îi urâm pe cei care ne-au ieşit în întâmpinare pe
trotuar. Îi urâm pe cei care urmează să
treacă strada. Fără motiv. Deseori, fără niciun motiv.
M-am prins şi eu de multe ori cum mă cuprindea
ura. O ură iraţională faţă de oamenii din jurul meu care nu mi-au făcut absolut
niciun rău. Şi atunci am început să mă întreb, stai aşa, frate, da de unde se
trage ura asta? De ce îi urăsc pe cei care au un alt punct de vedere? De ce îi
urăsc pe cei care gândesc altfel? De ce îi urăsc pe cei care nu sunt de acord
cu părerea mea?
A trăi în Republica Moldova înseamnă a urî.
Am fost o dată în Germania,
într-un oraş german şi mergeam pe o stradă plină cu cetăţeni germani şi, brusc,
am simţit cum ura se năştea în capul meu faţă de nemţi. Îmi venea să strig, bă,
voi sunteţi nişte fascişti şi m-am speriat. M-a luat şi cu cald şi cu rece. De
unde şi până unde m-am întrebat puteam să am eu un asemenea gând? De unde?
E adevărat că starea aceasta a durat foarte
puţin, dar am trăit-o şi m-am speriat. Culmea e că buncii mei vorbeau fluent
germana . Culmea e că şi taică-meu o rupea în germană. Apoi mi-am dat seama de
unde mi se trage. Ştiţi şi voi prea bine de unde ni se trage această ură faţă
de nemţi. Ca şi ura faţă de români. Sau faţă de americani. Sau faţă de
europeni. A explicat-o foarte bine în romanul
său Sex în perestroika un cunoscut scriitor moldovean.
Mă uit în oglindă şi mă prind că mă urăsc. Şi
lucrul ăsta mă îngrozeşte. Nu, eu aşa nu
mai pot trăi. Ar trebui să schimbăm ceva, vorba Simonei Popescu. Dar oare ce? Nu ştiu ce, dar ar
trebui, pentru că eu aşa nu mai pot trăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu