Alte texte scrise la SCOALA DE CREATIVE WRITING DE LA ORHEIUL VECHI 20 iulie-26 iulie 2012

Angela BÎCU

JURNAL

08.10. Visam că sînt acasă şi mama mă mîngîia pe cap zicînd că sînt fată cuminte.

08.20. M-am trezit. Ultimul lucru pe care l-aş  fi făcut în dimineaţa aceasta era să mă ridic de pe saltea.

08.25. Am realizat că vecina mea Irina reuşise să se suprapună foarte inspirat peste salteaua mea.

08.30. Mergînd spre camera de baie fac schimb de mormăituri cu Marina, Emanuela şi ( incredibil!) cu Valentin.

08.32. Simfonia dimineţii nu se deosebeşte de alte zile. Apa din closet. Apa din cabina de duş.

08.45. Exersez cu periuţa de dinţi.

08.48. Îi răspund lui Laur că nu ştiu unde e Paula.

08.50. Caut îndelung prin geantă pieptenele care iarăşi nu e la locul lui.

08.55. Îl găsesc. Şi devin mai frumoasă. 

09.10. Mă aşez ultima la masa unde activează  de zor Valentin, Dumitru, Vergil, Marina şi domnul Moraru.

09.30. Uff! M-am insprăvit, am terminat micul dejun. Domnul Moraru spune o glumă despre fobiile electrocasnice ale Marinei. Vergil n-o găseşte inspirată. Ne despărţim.

09.40. Mă întorc chipurile să-mi aşez patul şi Laur mă întreabă ce flori i-ar plăcea Paulei. Chiar nu ştiu.

10.35. Începe atelierul Simonei. Îi arăt lui Dumitru două fotografii din minunata (fireşte!) copilărie în care stau călare pe o bicicletă. Dumitru înţelege de ce nu vroiam să-i întorc bicicleta.

14.20. După prînz mă chinui cu exerciţiul lui Moni. Dumnezeule! Şi eu care credeam că pisicile (de!) sînt ca pisicile. Mă opresc aici pentru că mai am de scris pagina din acest jurnal şi încă alte texte.

Virgil BOTNARU

JURNAL

Cîteva evenimente pentru ziua de azi, oarecum obişnuite - vizita domnului Niculescu de la ICR, glume pe seama lui Laur, lectura exerciţiilor propuse, o ieşire după ţigări, redescoperirea (surprinzătoare şi de această dată) a lui Valentin, un text nu tocmai fantastic despre mîţă, o pagină de jurnal ce trebuia elaborată, spălatul hainelor, trei mese pe zi. Sîntem pe ultima sută de metri, poezia crapă zorii şi merge la culcare odată cu maeştrii insomniaci. 15 pagini citite dintr-un roman, nişte poeme ascultate, emoţii trăite- modus vivendi a unei ordini ce se impune printre atîtea lucruri verzi.

JURNAL

Ecaterina BARGAN

8.30. Fetele au început să foşnească. Am deschis ochii. Felicia se schimbase deja. Mai era cineva trezit, dar n-am înţeles cine. Nu mă interesa. I-am închis la loc. A sunat un telefon. Era deşteptătorul Angelei, dar nu el m-a determinat să-mi deschid ochii, ci ridicarea bruscă a Cristinei de pe salteaua ei care se afla lângă salteaua mea. Era ca şi cum se trezise dintr-un vis urât. S-a uitat buimacă în jur. Avea părul ciufulit. S-a culcat la loc. Felicia râdea şi mai rîdea cineva. Nici de data aceasta nu am înţeles cine. Am închis ochii. Nu aveam niciun chef să alerg. Înainte să mă scol am decis că azi fac pauză de la alergat. Eventual, dacă mai târziu o să vreau, aş putea să alerg înspre seară. În sfârşit, m-am sculat. Aveam o stare semilucidă. Baia era ca de obicei ocupată. Nicio şansă să se elibereze în curând. Am ieşit în ogradă. Pe canapeaua de pe terasă Felicia citea Rubik. Pe măsuţa de lângă gard era cartea Simonei, Exuvii. Am început s-o citesc. Şi ieri si alaltăieri începusem să o citesc. Nu ştiu de ce, revenind, îmi venea să o iau de la capăt, nu de unde mă oprisem. Repetiţia adânceşte înţelegerea, ori, există o primă lectură în care abia te adaptezi tonului, abia pipăi formele, abia începi să te concentrezi. Am ieşit cu cartea la măsuţa de sub nuc, locul preferat de Paula. Irina a venit şi s-a căţărat pe gard să dea un telefon mamei ei. Era în pantaloni scurţi. Mi-am amintit că şi eu trebuie s-o sun pe mama. Am ieşit în stradă, întreptându-mă spre ieşirea din Trebujeni.  De acolo veneau Dumitru şi Anatol. I-am invidiat că şi-au făcut plimbarea de dimineaţă. M-am întors şi eu înspre pensiune, fiindcă mai rămâneau câteva minute până la masă. Aş fi putut să alerg, dar nu aveam niciun chef. Pe canapea Felicia încă citea Rubik. Mi-a arătat un capitol scris în stil Planeta Moldova. Eram convinsă că puţini români care nu au locuit în Moldova au apucat să citească capitolul până la capăt. Este un chin să citeşti ceva de neînţeles. Când am început să mâncăm, Simona şi Radu lipseau. Se vedea, Dumitru se simte mai bine. Pariam ieri pe asta. E destul să treacă o noapte, ca să-ţi treacă orice supărare, cel puţin febra supărării. Dumitru era în regulă, dar a plecat repede. M-am gândit că nu se mai întâmplă discuţia, aşa că m-am dus în cameră, apoi a spus cineva că urmează exerciţiul Simonei. Nu aveam foto. Am uitat acasă cartea în care le-am pus, dar am vrut să particip.

13. 31. Lina se aşază în faţa mea şi se uită la nişte fotografii. Aplecată fiind, medalionul îi atârnă în aer. – Aici cine e? mă întreabă. În stânga fetele stau pe canapea. De la dreapta la stânga, Iulia, Irina, Felicia şi Carolina culcată în braţele Feliciei. Irina îi mângâie părul. Fetele se uită în laptop. Se aude o melodie încet dinspre computer. Din perspectiva mea, e o imagine reuşită pentru fotografie. O compoziţie armonioasă. Le fac o poză cu aparatul lui Sandu. Ion şi Victor stau pe fotolii. Comunică. Ion, în timp ce vorbeşte, dă lent din cap în dreapta şi-n stânga, gesticulează şi râde.

Marţi

Felicia NEDZELSCHI

Azi am visat o cutie cu bomnboane plină de molii. Apoi te-am visat pe tine, deşi de o săptămână te-ai descleştat de mine. bunică-ta a avut să-mi spună ce înseamnă  moliile în vis.

Nu-mi amintesc nimic din dimineaţa asta, de parcă  n-am trăit-o. Am vrut să ies afară, la masa din deal unde prinde mobilul, masa aceea seamănă cu o buretă imensă. N-am ieşit, ştii? Muştele azi sunt foarte „naglîe”, una mi s-a aşezat pe pâinea cu smântână. Când ne-a dat astăzi orez la masă, m-am mirat că-l poţi presura cu cacao. Azi am început să citesc „Rubik”. Când am ieşit cu „Rubikul” afară, Dudu m-a întrebat cum am dormit. Am visat molii, Dudu. Azi sunt într-un vis letargic şi bufniţa de pe tricoul meu vorbeşte pentru mine.

Toată lumea cere azi metafore şi comparaţii. M-am dus în cameră, l-am înşfăcat repede pe Blaga să fur metafore. Buzu, mulţumesc, mi-ai găsit „otmazcă”: ideile sunt comune, cunoştinţele sunt colective. Irina mi-a dat să ascult Damien Rice. Tu să ştii că „I can’t take my eyes of you, till i’ll find somebody new” e valabil, e foarte corect.

JURNAL

Anatol Grosu

Vârf cenuşiu al talazului, valul, culoarea pulpei de struguri. Cenuşiu, asemeni măslinei în aproape, departe, fum cenuşiu pe stâncile lunecoase,

Aripioarele trandafirii ca ale somonului ale peştelui zburător zvâcnindu-şi umbrele cenuşii în apă, 

Turnul asemenea unei gâşte mari cu un singur ochi trăgându-se în sus din crângul măslinilor, şi am ascultat faunii hârjonindu-se cu Proteu în miresmele fânului sub măslini, şi broaştele vrăjmăşindu-şi glasurile cu faunii în penumbră.

Şi...

(Canto II)

XXXX

Lina Mamalâga

Mîţa ca tine recent învăţată să

Dea cu pumnul în piept

Mîţa ca material organic

Creşte în mama

Mîţa ca insomnia ei

Înfinge sub plapumă

Mîţa ca nervul isteric

Sparge o cană

Mîţa ca frica

Nu se ţine în casă

 Ana Donţu

totul va fi bine

ba nu

ba nu

ba nu

()

 Valentin BALAN

Poem din material rezistent

Dar sunt şi amintiri adevărate

vii precum ochii tăi

mari ca şi munţii care se întind în lanţ

peste creier.

Uite dacă ai putea deschide

o uşă în dosul craniului

şi ai vedea cum lucrurile celea trecute

mă ţin bine în viaţă.

De dor şi de ciudă

Ai încerca să distrugi această memorie

precum un vas

pe care-l trînteşti de asfalt

sticla s-ar sparge ca să

treci tu

o pisică însîngerată printr-o idée

iar conţinutul oricum ar rămîne întreg.

  
Virgil Botnaru

vizită  la bătrînul maestru

sorbindu-şi cafeaua

maestrul stătea în odaia lui

cu geamurile vraişte

ne aşteptam rîndul

cu foile în mîini

ca în scena imaginată de virginia woolf

cînd

Doamne, cu ăştia ce facem?

lor le-a plăcut să citească...

în nerăbdare

cineva dintre noi

dădea buzna

trîntind uşa cu

curul de perete

pentru ca mai apoi

aruncat cu furie

peste geam

incongruentul poet

să  revină

aşteptam

judecata dintîi

Irina BRUMA

Nimic despre foamete

mă înțepasem cu mâinuțele în perdeaua de sintetică albă, cu desene laterale roșii, franjuri lungi și subțiri. o lipisem de ochi și, după un inspirat sacadat, am început să-mi frec pumnișorii înveliți în perdeaua aspră, zgârâindu-mi fața udă de lacrimi, fiind incapabilă să dau drumul aerului din piept, până când acesta se umflase de parcă cineva mă ținea scufundată sub apă. când, înr-un sfârșit, am expirat, am însoțit aerul cu cel mai lung îîîîîîîîîîîîîî scâncit în viața mea. credeam că părinții nu se vor mai întoarce niciodată, că va trebui să trăiesc la nana toată viața, că va trebui să-mi împart întotdeauna jucăriile cu alina și olesea, că nu voi mai pleca în vacanță la bunica, că nu voi mai fi cea mai mândră fetiță din sat când mergeam cu tăticu pe stradă, ținându-mă de degetul lui mic și încercând să fac pașii la fel de mari ca și ai lui, pentru că el era înalt ca un munte și cel mai puternic tătic din lume, că mămica niciodată n-o să-mi mai împletească părul atât de strâns, încât îmi simțeam colțurile buzelor și ochilor întinse până la urechi, că ea niciodată n-o să-mi mai spună ”красота требует жертв”, refuzând să mi le depletească, încoronându-mi căpșorul cu o fundă mai mare decât întreaga mea față.

când, peste o vecie, părinții s-au întors din moskova, mi-au adus rochița de blugi pe care am îmbrăcat-o în prima zi de școală. mi-era o țâră cam mare, de altfel, ca și toate hainele noi pe care mi le cumpărau părinții. ”на вырос”, cum s-ar spune. în general, aveam multe haine care nu mi-erau pe mărime. fiind cea mai mică nepoată din partea familiei lui tăticu, purtam hainele tuturor verilor, inclusiv și ale băieților. ieșeam la joacă în tricouri cu spiderman, cu mașini de curse, cu ”черепахи нинджа”. făceau haz băieții din curte de mine, dar eu oricum eram cea mai krutaea, cu haine din moskova. ghiozdanul îl găsisem după luuungi căutări, chiar în ultima zi de vară. mămica era deja disperată, însă eu nu încetam să alerg printre rândurile pline de chinăzării, fiind convinsă de faptul că ghiozdanul meu o să-mi sară-n ochi.