Înainte de toate mi s-a blocat broasca uşii, când ieşeam din casă înspre atelier. Pe dinăuntru o puteam încuia, iar pe dinafară nu vroia nicicum. Eram singură şi nu puteam lăsa apartamentul deschis. Mi-am zis, asta e, nu o să pot ajunge la atelier, deşi nimeni nu o să mă creadă. Am stat un sfert de oră cu uşa întredeschidă încercând broasca şi pe de o parte şi pe de alta, când, resemnată, am mai încercat o dată dinafară şi din prima încercare, fără niciun efort, s-a închis. M-am uitat dacă aveam toate lucrurile la mine, pentru că nu mă aşteptam să meargă şi le aveam, dar, oricum, chiar dacă aş fi uitat ceva, nu m-aş mai fi întors. Prea mare riscul.
În al doilea rând m-au purtat gândurile departe şi nu mai recunoşteam unde am ajuns cu microbuzul. Trecusem de locul unde trebuia să cobor. Am rugat şoferul să oprească şi el a oprit. Eram pe Decebal, dar nu ştiam dacă trebuie să o iau la deal sau la vale, nu ţineam minte adresa, aveam doar o memorie vizuală a locului în care trebuia să cobor şi locul acela nu se vedea. M-am gândit că m-am rătăcit şi că dacă o iau la deal, înseamnă că de fapt ar trebui să o iau la vale şi invers. Dă-i încolo, dă-i încoace, n-aveam cum să ajung la timp. Totuşi se pare că am ales direcţia corectă şi am găsit biblioteca într-un final.
Dar, trei, biblioteca era închisă.
În realitate, ca-n toate poveştile consacrate, am avut un final fericit.
Peste un sfert de oră a venit Dumitru şi a deschis biblioteca, a închis alarma, după care toţi au dat buzna în bibliotecă. Când ne apucam să începem atelierul, a început să plouă. Noi, ca nişte sălbatici, ne-am scăpat la ploaie şi am ieşit în stradă să stăm sub ea, în timp ce oamenii normali alergau care şi unde să se adăpostească. O mămică cu 2 copii gemeni a fugit în bibliotecă şi noi, desigur, i-am dat voie să intre, cu condiţia ca noi să ieşim. Mămica aceea se uita la noi şi nu înţelegea ce-s cu barbarii ăştia.
Într-un moment oarecare un autobuz a oprit în faţa noastră şi a deschis uşile, deşi acolo nu era nicio staţie. Noi ne învârteam de fericire, iar şoferul a crezut că ne învârtim de disperare şi i s-a făcut milă de noi.
Atelierul a început cu lectura poeziilor Irinei Bruma, care era prezentă printre noi. Eram 11 oameni în total şi toţi şi-au dat cu părerea. Concluzia a fost că Irina are o poezie puternică, sănătos construită, cu imagini marcante şi o frumoasă poveste de dragoste. A doua parte a atelierului a fost dedicată poeziilor Linei, texte ce au stârnit îndelungate discuţii. Lina are câteva texte antologice şi mai multe texte care ar putea deveni foarte bune, dacă vor fi prelucrate. Pe mine m-a impresionat faptul că poeziile ei au trezit atâta spirit critic în colegii de atelier.
Colegii mei de atelier mi s-au părut nişte tineri entuziasmaţi, plini de energie şi cu o dorinţă mare de a scrie/ a analiza texte, ceea ce îi face un colectiv foarte plăcut.
Duminica viitoare va citi Carolina Vozian. La aceeaşi oră.
În al doilea rând m-au purtat gândurile departe şi nu mai recunoşteam unde am ajuns cu microbuzul. Trecusem de locul unde trebuia să cobor. Am rugat şoferul să oprească şi el a oprit. Eram pe Decebal, dar nu ştiam dacă trebuie să o iau la deal sau la vale, nu ţineam minte adresa, aveam doar o memorie vizuală a locului în care trebuia să cobor şi locul acela nu se vedea. M-am gândit că m-am rătăcit şi că dacă o iau la deal, înseamnă că de fapt ar trebui să o iau la vale şi invers. Dă-i încolo, dă-i încoace, n-aveam cum să ajung la timp. Totuşi se pare că am ales direcţia corectă şi am găsit biblioteca într-un final.
Dar, trei, biblioteca era închisă.
În realitate, ca-n toate poveştile consacrate, am avut un final fericit.
Peste un sfert de oră a venit Dumitru şi a deschis biblioteca, a închis alarma, după care toţi au dat buzna în bibliotecă. Când ne apucam să începem atelierul, a început să plouă. Noi, ca nişte sălbatici, ne-am scăpat la ploaie şi am ieşit în stradă să stăm sub ea, în timp ce oamenii normali alergau care şi unde să se adăpostească. O mămică cu 2 copii gemeni a fugit în bibliotecă şi noi, desigur, i-am dat voie să intre, cu condiţia ca noi să ieşim. Mămica aceea se uita la noi şi nu înţelegea ce-s cu barbarii ăştia.
Într-un moment oarecare un autobuz a oprit în faţa noastră şi a deschis uşile, deşi acolo nu era nicio staţie. Noi ne învârteam de fericire, iar şoferul a crezut că ne învârtim de disperare şi i s-a făcut milă de noi.
Atelierul a început cu lectura poeziilor Irinei Bruma, care era prezentă printre noi. Eram 11 oameni în total şi toţi şi-au dat cu părerea. Concluzia a fost că Irina are o poezie puternică, sănătos construită, cu imagini marcante şi o frumoasă poveste de dragoste. A doua parte a atelierului a fost dedicată poeziilor Linei, texte ce au stârnit îndelungate discuţii. Lina are câteva texte antologice şi mai multe texte care ar putea deveni foarte bune, dacă vor fi prelucrate. Pe mine m-a impresionat faptul că poeziile ei au trezit atâta spirit critic în colegii de atelier.
Colegii mei de atelier mi s-au părut nişte tineri entuziasmaţi, plini de energie şi cu o dorinţă mare de a scrie/ a analiza texte, ceea ce îi face un colectiv foarte plăcut.
Duminica viitoare va citi Carolina Vozian. La aceeaşi oră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu