Interviu cu Radu Vancu

Ce reprezintă pentru dumneavoastră poezia?

Un fleac vital. O bagatelă care te ţine viu. O jucărioară care poate face diferenţa între viaţă şi moarte. La propriu, aşa cum a făcut-o pentru deţinuţii politici din puşcăriile comuniste.

Ce v-a determinat să deveniţi scriitor?

Megalomania. De foarte mic aveam viziunea mea vorbind pe stadioane maselor şi mişcându-le. Pe la cinci-şase ani mă visam aşadar Adrian Păunescu. Pe la unsprezece-doisprezece m-am deşteptat şi am început să scriu poeme pentru domnişoare. Aşa am devenit poet biografist.  

Aveţi vreun text preferat între cele pe care le-aţi scris până acum? Aţi putea să ne citaţi câteva versuri?

Îmi pare rău, nu pot face asta.

Care este atitudinea dumneavoastră vis-à-vis de expansiunea publicitarului în societate?

Ambiguă. Pe de o parte, societatea spectacolului, cu formula lui Guy Debord, e hipnotică; pe de alta, e distructivă, dacă-i iei iluzia în serios. Dincolo de teoretizări, e cam jenant că televiziunile au ajuns tarabe pentru cele mai sordide mărfuri.

Se poate trăi doar doar din literatură, din punct de vedere financiar?

Nu ştiu dacă în România se poate trăi din literatură. Şi, de altfel, în ce mă priveşte, nici n-aş vrea asta – simplul gând că bunăstarea familiei mele ar depinde de felul în care ştiu să-mi vând fantasmele mă paralizează. Bazaconiile mele poetice sunt treaba mea, nu au nici o utilitate pentru altcineva, în nici un caz n-aş putea să le marketez, cum se zice. Cum ar fi, de exemplu, să ştiu că dacă nu scriu până mâine un poem n-aş putea să cumpăr pâinea? M-ar deprima total, şi sigur n-aş mai putea scrie, şi implicit pâinea ar rămâne pe raft. Aşadar, glumind şi nu prea, aş zice că tratarea poeziei ca marfă ar duce la prăbuşirea societăţii de consum.

Ce atitudine aveţi faţă de mass media? La ce ne poate duce mass media?

Mass-media înseamnă şi Discovery, dar şi OTV; Mezzo, dar şi Taraf TV; CNN, dar şi Antena 3. Încât a trata nediferenţiat un spectru aşa de divers mi se pare o eroare. Oricum, explozia Internetului a diminuat mult posibilitatea mediei de a manipula, iar Twitterul s-a pus chiar în slujba Revoluţiei (precum altădată suprarealismul). Cert e că mass-media marketează mai eficient răul decât binele, după cum oamenii consumă mai degrabă răul decât binele.  

Mai avem minuni?

Revoluţia din ’89 a fost una, cea din ’09 alta. Suntem contemporani cu un şir de minuni care poartă numele generic de căderea comunismului. Că le plătim printr-un şir riguros contrapunctic de orori, şi asta e adevărat. Învăţăm pe pielea noastră ceea ce ştim din vechile texte: minunile costă.

Scrieţi sau aţi scris un jurnal? Credeţi în literatura jurnalului?

N-am scris jurnal niciodată, dar poezia mea e un fel de jurnal, s-a spus asta de către unii critici. Nu ştiu de ce n-am ţinut, nu spun că n-o să ţin niciodată; cât despre literatura jurnalului, sunt un avid consumator al ei şi, până la urmă, al oricărui specie a genurilor biograficului. Sunt pentru mine literatură superlativă jurnalele lui Ernst Jünger, dar şi Jurnalul fericirii al lui Steinhardt, memoriile lui Maurice Nadeau, dar şi corespondenţa lui Flaubert. Adevărul omului concret pare aici mai la îndemână, eul ficţional e mai sangvinizat, îi cresc fâşii de carne şi muşchi peste coastele goale şi imateriale.  

 Care sunt scriitorii care merită să fie citiţi?

E aici un cerc vicios: merită citiţi toţi scriitorii despre care, după ce i-ai citit, ştii că merită citiţi. Trebuie, aşadar, să-i citeşti întâi ca să vezi dacă merită citiţi. Un răspuns scurt ar putea fi acesta: merită citiţi autorii care merită recitiţi.  

Mai ţineţi minte prima carte lecturată?

Nu. Ar putea fi o Biblie ilustrată pentru copii, din casa bunicii mele din Cisnădie, dar nu pot fi sigur de asta.

Povestiţi-ne o întâmplare hazlie din viaţa dumneavoastră.

A fost hazliu să-l văd pe Mircea Geoană ţopăind. Cam la fel de hazliu ca o secvenţă din The Great Dictator al lui Chaplin, să zicem.

Care este crezul dumneavoastră poetic?

Cred că poezia te poate salva. Restul sunt chiţibuşuri.