duminică, 12 august 2012


Ion Buzu

      Photo© Vlad Us, august 2010



Şoareci aruncaţi unul cîte unul

Aveam nişte ore la facultate şi am decis să mă scol pe la 6 sau aşa ceva,
aşa, ca să testez o ipoteză,
am greaţă de dimineaţă,
se pare că organismul respinge lumea la ora asta,
nici un sens, o, chiar nici unul,
mediul e cam acid la ora asta,
se simt în aer urme ale suferinţei, crimelor şi beţiilor, înfrîngerii,
urina, sudoarea şi fantomele care au bîntuit sîngele în timpul nopţii
încă nu au reuşit să se evapore în totalitate.
Vine autobuzul din satul Drăsliceni şi
urcăm unul cîte unul,
femei cu genţi mari pline cu produse pe care să le vîndă la piaţă,
studenţi,
bărbaţi cu aparate de sudat şi ustensile pentru construcţie,
nu ştiu de ce, dar îmi vine în minte un poem de Bukowski
în care tatăl lui prinde puii de şoareci
şi-i aruncă în cuptor,
unul cîte unul.
„Haide, coboară, ai ajuns deja,
hai omule, ieşi odată că aşteaptă lumea.” – spune şoferul din autobuz,
de pe un scaun îşi face loc un tip cu dinţii încleştaţi
şi faţa zbîrcită, arsă, zgîriată,
are mîinile legate la spate cu o curea,
iese din autobuz şi afară îl apucă de guler un tip în uniformă de poliţist,
„Jora, să-mi dai cureaua înapoi că nu-i a mea!” – strigă şoferul omului în uniformă.
La facultate, profesorul ne vorbeşte despre o maşinărie
care e în căutarea dreptăţii
şi de fiecare dată reuşeşte să prindă pe cine trebuie,
lucrează întruna,
pînă cînd îi are capturaţi pe toţi.

haiku

„motherfucker, eşti terminat!” îmi striga
unul din ei.
în sfîrşit, cineva are dreptate.

Oamenii se roagă să moară

Oamenii se roagă să moară
şi rugăciunile lor vor fi ascultate
eşti o halucinaţie a cuiva autotputernic,
pe care nu-L poţi înţelege
şi pe care nu-L poţi prinde
să-L loveşti în faţă pentru tot ceea ce ai devenit,
să-L tîrăşti aici, în corpul tău, să vadă şi El cum e,
o omidă zbătîndu-se pe un jeratic
cu ţipătul astupat de spumele la gură:
„Sunt viu! Opriţi-vă din rugat!”

Session

1.
Cînd învăţam în gimnaziu mă uitam tot mai des în calendarul religios
din bucătărie şi căutam zilele însemnate cu roşu,
mi le notam pe o foaie şi îi aminteam mamei cînd va fi sărbătoare
şi atunci nu va trebui să lucrez,
mă voi uita toată ziua la televizor,
voi vedea Scary Movie încă o dată;
fără cartofi pe care să am grijă să-i ud,
fără grădina din curte pe care să o fac să arate cît mai îngrijită.
În zilele astea sunt doar eu şi televizorul,
stau în casă pînă se înfierbîntă în cameră,
ochii încep să-mi lăcrimeze şi mă simt
ca femeia din Requiem for a dream care înghiţea pastile
ca să stea trează şi să slăbească în timp
ce se uita săptămîni întregi la emisiunea preferată,
yellow in the morning
blue in the afternoon
orange in the evening.

2.
Legend e un joc în Playstation în care trebuie
să mergi şi să dobori tot felul de monştri,
să te strecori prin capcane, gropi, catapulte, cîini, săbii zburătoare
şi să ajungi la marele boss,
să dai în el cu pumnii şi picioarele şi să tragi din arbalet
apăsînd pe butoanele joystick-ului pînă
îţi învineţeşte degetul mare.
Doar aşa puteai trece jocul, făcîndu-ţi degetul vînăt,
altfel nimeni nu te credea că ai ajuns la final,
nu-ţi acordau nici o atenţie dacă nu-ţi zăreau degetul vînăt.
Mă jucam în Legend numai duminica sau de Crăciun, Paşti,
Sfîntul Ilie, Buna Vestire
sau orice zi în care puteam sta 6 ore fără întrerupere
apăsînd butoanele joystick-ului.
Uitam să mănînc ori să merg la veceu,
mă apropiam de ceva şi trebuia să apăs pe butoane
pînă cînd bossul de la ultimul nivel
zdohnea,
atunci puneam joystick-ul jos, îmi priveam mîinile tremurînd
şi mă simţeam un învingător,
nimic nu se compara cu senzaţia asta, nici meciurile cîştigate de colegii mei,
nici notele bune,
nici chiar 10 lei găsiţi pe drum.

3.
Cînd eram prin a şasea
în ajun de Crăciun mama m-a găsit ghemuit pe podea
în coridorul mic din casă.
„mă taie în partea stîngă a stomacului”- spuneam gemînd şi tremurînd
„s-a blocat în intestin”
„aaaa, mă înjunghie în partea stîngă”
„ e căcatul din tine, trebuie scos”
Cea mai mică mişcare îmi provoca tăieturi în intestin,
de parcă acolo era o steluţă ninja şi nu căcat
„e blocat acolo de mult timp şi nu mai iese. s-a adunat
în toate zilele astea, începe să-ţi crape maţele
şi să se împrăştie prin tot organismul,
în curînd te vei umple tot cu căcat.
clismă, îţi trebuie urgent clismă!”
atunci mi-a băgat o chestie în fund şi a început să curgă apă,
simţeam cum îmi intră prin fund, în intestinul gros, apoi tot mai înăuntru,
începeam să urlu,
mă zbăteam şi îmi scuturam fundul să iasă din el chestia aia care tot pompa apă în mine,
iată ce trebuie să suporte un om ca să scape de căcatul blocat în el timp de o săptămînă şi ceva;
nu am mai suportat,
am fugit la veceu cu pantalonii în vine şi i-am dat drumul
mă simţeam mîntuit.

4.
Vreau să primesc cadou o maşină de scris,
m-aş înţelege cu ai mei sau cu Cel de Sus să rezolve asta,
să tragă de nişte sfori şi pîrghii secrete şi
bang! să apară o maşină de scris pe masa mea,
să apăs pe taste cu putere şi cuvintele să ţîşnească în lanţ
producînd zgomotul unei mitraliere,
fratele meu să ţipe la mine să încetez că-l ţin treaz toată noaptea,
iar eu să mă mut afară
şi să apăs pînă îmi apar bătături la degete
tot mitraliind
simţind că mă apropii
şi cîiini să latre, să schelăie, să simtă şi ei că mă apropii.
aşa însă cîinii nu fac nici un zgomot,
eu stau şi doar mă scobesc în nas gîndindu-mă la poezie,
Dostoievski obişnuia să stea pe fotoliu o oră, 2, 3 pînă
îi tremura mîna dreaptă, apoi începea să zboare pe orizontală,
pe verticală, cădea, se ridica şi începea să scrie ceva de genul
„Fraţilor Karamazov”
eu mă scobesc în nas o oră, 2, 3 pînă acesta
începe a sîngera, scurgîndu-se pe mîna dreaptă
care se apucă să scrie.

5.
Corpul meu îmbătat cu bere iese în stradă pe la 2 noaptea
avînd buzunarele pline cu petarde
şi un ferestrău ascuns sub geacă.
Corpul meu nu înţelege nimic, e prost,
un morman de carne şi mai mult nimic;
cînd vede o maşină apropiindu-se acesta aprinde 2 petarde,
le aruncă în faţa maşinii şi fuge după un copac.
Corpului meu îi e într-o găoază de maşina aia,
mai ales avînd un ferestrău ascuns sub geacă,
s-a îmbătat ca un ţăran şi a ieşit noaptea după lemne de foc.
Corpul meu e prost, a umblat toată noaptea
aruncînd petarde după maşini, hlizindu-se
fără să aducă un lemn acasă.



Poeme Ion Buzu
Singurul rămas online

Unul cîte unul, oamenii din lista mea de messenger fac sign out,
doar eu rămîn online la 2.20 noaptea,
acestea sunt singurele relaţii sociale care mi-au rămas.
Îmi deschid fereastra mea de messenger
şi încep a-mi povesti cum am petrecut ziua,
cum am stat în pat şi m-am scărpinat la boaşe,
cum am făcut un căcat zdravăn şi elevii din şcoala de peste gard
şi-au oprit jocul să mă audă cum fac un căcat zdravăn,
m-am simţit bine cînd mi-au oferit atenţie,
în ultimele săptămîni doar de atenţia lor am parte…
şi brusc messengerul se întrerupe,
se întîmplă de fiecare dată cînd îmi scriu,
cei de la yahoo sau moldtelecom mi-au întrerupt singurele mele relaţii sociale.


Zeii, găoaza


Eram undeva la vie.
Venisem cu bicicleta.
Legam lăstarii, trebuia să o fac, stăteau
împrăştiaţi
şi strugurii stăteau lipiţi de pămînt.
Dacă nu leg lăstarii aceştia rămîn împrăştiaţi,
şi strugurii putrezesc.
Deci, era vreo opt şi ceva seara, începu să apară
nouri de ăştia serioşi, nouri ce arătau ca nişte şefi,
cu frizură scurtă, cefe groase şi ochelari de soare.
Îmi spuneam:
- Bre, ce facem, o luăm din loc că
nu e nici un adăpost aici şi dacă plouă, pămîntul se udă,
iar acesta se va lipi de roţi pînă cînd se vor bloca.
Nu voi mai putea merge pe bicicletă.
- Nee, nu te teme – tot eu răspundeam. Încă e devreme,
doar să termin rîndul ista!
- Nu vezi că începe a tuna?
Nu cumva vrei ca zeii să ţi-o tragă? Doar
ştii că o pot face…
- Lasă-mă cu asta! Nu mi-o vor trage
în nici un fel zeii.
- Hei, tu imaginează-ţi numai,
imaginează-ţi ce dimensiuni au
testiculele zeilor,
ar trebui să fie cît două planete.
Acum imaginează-ţi organul lor vegetal,
ăăăă, adică, genital,
şi încă în erecţie;
î?!
Sunt sigur că nu ai vrea aşa ceva în găoaza ta.
- Mda, ai dreptate – mi-am spus şi am strîns
ce lucruri aveam prin cîmp,
am urcat pe bicicletă şi
am început să pedalez.
Începu să plouă.
Sătenii îşi adăposteau ce aveau pe afară:
bobocii, puii, viţeii, vacile, gîştele, copiii;
îmi tot ieşeau în faţă,
trebuia să încetinesc să nu-i calc.
Pedalam şi spuneam
aaah, ce tare e senzaţia cînd plouă
şi eu merg pe bicicletă
şi,
hop!
un tunet din spate;
- Mai repede pedalează băi,
doar nu vrei o săgeată de aia în fund;
aminteşte-ţi,
zeii, găoaza.


Toţi sunt de partea lor

I-am văzut, acei poeţi care nu au sărit nici o masă,
nu şi-au ratat ora fixă de culcare,
i-am citit pe poezie.ro,
au primit steluţe galbene şi roşii
şi peste 500 de vizualizări,
luînd toate premiile de la concursuri;
le-am văzut feţele blînde, fără urme ale
unei încreţituri îndelungate provocate de durere;
ei sunt cei care au banii în momentele potrivite,
norocul, respectul şi zeii sunt de partea lor,
ziua le merge bine şi
niciodată nu s-au simţit aruncaţi din încărcătura unui camion,
aruncaţi în mijlocul unui cîmp de luptă
unde să se tragă asupra lor
şi ei să aibă arma blocată.

Spaima gopnicilor


a fost o harababura cum nu am mai trait în toată viaţa mea de 21 de ani
s-a apropiat unul de mine
cu 5 cm mai înalt
şi a cerut de fumat,
apoi a cerut telefonul pentru un apel,
a început să aplice presing mintal asupra mea
mă ţinea de mîna pe care o întindeam să opresc o maşină cu care să merg la ratuş
urla că o să plec acasă atunci cînd el va decide,
eu nu ştiam bine rusa, dar doream să-i fac pe plac răspunzîndu-i în rusă
mă bîlbîiam şi îl scoteam din sărite şi mai tare,
avea şi un amic care stătea într-o parte şi analiza situaţia;
se apuca de plouat
iar eu eram şi ameţit şi speriat
că era ora 11 noaptea
şi nu voi mai ajunge acasă
şi eram singur cuc
şi tipul au început cu ameninţări
iar eu speriat, fără alte soluţii şi fără entuziasm, nu m-am împotrivit
astfel că l-am lăsat să mă buzunarească
dar mi-am pastrat 10 lei de drum
de fapt, nu ştiu de ce, eram sigur că am numai 10 lei
şi i-am pus în alt buzunar şi i-am lasat să caute ceilalţi lei
care credeam că erau numai 2
cînd de fapt erau 31, o bancnota de 1 leu, una de 10 şi alta de 20
a luat-o pe cea de 20 zicînd că îmi lasă 10 pentru drum
apoi mi-au luat telefonul
dar nu-l puteau debloca
că nu lucra o tasta
şi îi rugam să-mi dea cartela
şi nici cartela nu o puteau scoate
era atit de vechi şi uzat telefonul
că s-au enervat încercînd să facă ceva cu el
mi l-au dat
şi, văd ca opreste o maşină
urc în ea
întreb dacă merge pînă la ratuş
şi şoferul zice că da
dar de aici, exact din masina aia, care era de fapt un taxi, şi intenţiona să mă taxeze cu 140 de lei,
a coborît victor
tipul cu care am vîndut rechizite
tipul cu care am învăţat la liceu
şi era ora 11.20,
iar eu niciodată nu am stat aşa tîrziu în chişinău
şi el mă strigă pe nume
iar eu am ieşit îndată, am dat mîna cu el
si, mi-a venit in cap ideea să confruntam gopnicii împreună
asa că i-am zis repede ce şi cum şi ne-am luat după ei
cu tot felul de negocieri,
brusc am prins curaj şi îmi era poftă de un fight club,
nu mă mai simţeam rău
victor ţinea mîna pe un spray de ăsta
care ameţeşte
îl avea în geantă
iar eu simulam ca îi sun unui cunoscut care e poliţist, fost kaghebist,
„alo, vasea, băi, pe unde eşti, a, bun. Uite, aici s-au apropiat de mine şi un prieten doi tipi care
vor bani si telefonul meu mobil,
nu poţi veni să rezolvi situaţia,
cît? în 3 minute vii? bine?” asta vorbeam în glas tare la telefon
mi-au dat cei 20 de lei
dar victor chiar a crezut că sun unui cunoscut ce vine cu maşina
şi astepta să apară în orice moment să ne ducă acasă
dar eu i-am zis că am simulat convorbirea că să-i sperii pe gopnici,
victor a început m-a batjocorit,
pînă la urmă s-au adunat vreo 10 oameni la „calea orheiului”
şi ne-am pornit exact la ora 00.00 cu un microbuz pe ruta „Otaci - Chişinău”
dar oare nu puteau fi toţi aceşti oameni in timpul cînd m-au abordat gopnicii?
„data viitoare fugi!” mi-a spus victor la ureche.
„cînd se apropie de tine cineva şi cere de fumat, ţipă că vine poliţia şi ia-o la sănătoasă,
sau dacă nu poţi alerga,
surpinde-l,
sărută-l, sau
arată-i un truc” – rîde victor.
„Cred că o să fug,
dar mai bine fug în zigzag,
în cazul că are un pistol şi vrea să tragă în mine”.
„Vezi să nu fugi în formă pătrată şi să revii la el” – rîde victor.
Sursa: https://sites.google.com/site/oameniimei/home/poeme-ion-buzu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan