Ion Buzu

      Photo© Vlad Us, august 2010

Şoareci aruncaţi unul cîte unul

Aveam nişte ore la facultate şi am decis să mă scol pe la 6 sau aşa ceva,

aşa, ca să testez o ipoteză,

am greaţă de dimineaţă,

se pare că organismul respinge lumea la ora asta,

nici un sens, o, chiar nici unul,

mediul e cam acid la ora asta,

se simt în aer urme ale suferinţei, crimelor şi beţiilor, înfrîngerii,

urina, sudoarea şi fantomele care au bîntuit sîngele în timpul nopţii

încă nu au reuşit să se evapore în totalitate.

Vine autobuzul din satul Drăsliceni şi

urcăm unul cîte unul,

femei cu genţi mari pline cu produse pe care să le vîndă la piaţă,

studenţi,

bărbaţi cu aparate de sudat şi ustensile pentru construcţie,

nu ştiu de ce, dar îmi vine în minte un poem de Bukowski

în care tatăl lui prinde puii de şoareci

şi-i aruncă în cuptor,

unul cîte unul.

„Haide, coboară, ai ajuns deja,

hai omule, ieşi odată că aşteaptă lumea.” – spune şoferul din autobuz,

de pe un scaun îşi face loc un tip cu dinţii încleştaţi

şi faţa zbîrcită, arsă, zgîriată,

are mîinile legate la spate cu o curea,

iese din autobuz şi afară îl apucă de guler un tip în uniformă de poliţist,

„Jora, să-mi dai cureaua înapoi că nu-i a mea!” – strigă şoferul omului în uniformă.

La facultate, profesorul ne vorbeşte despre o maşinărie

care e în căutarea dreptăţii

şi de fiecare dată reuşeşte să prindă pe cine trebuie,

lucrează întruna,

pînă cînd îi are capturaţi pe toţi.

haiku

„motherfucker, eşti terminat!” îmi striga

unul din ei.

în sfîrşit, cineva are dreptate.

Oamenii se roagă să moară

Oamenii se roagă să moară

şi rugăciunile lor vor fi ascultate

eşti o halucinaţie a cuiva autotputernic,

pe care nu-L poţi înţelege

şi pe care nu-L poţi prinde

să-L loveşti în faţă pentru tot ceea ce ai devenit,

să-L tîrăşti aici, în corpul tău, să vadă şi El cum e,

o omidă zbătîndu-se pe un jeratic

cu ţipătul astupat de spumele la gură:

„Sunt viu! Opriţi-vă din rugat!”

Session

1.

Cînd învăţam în gimnaziu mă uitam tot mai des în calendarul religios

din bucătărie şi căutam zilele însemnate cu roşu,

mi le notam pe o foaie şi îi aminteam mamei cînd va fi sărbătoare

şi atunci nu va trebui să lucrez,

mă voi uita toată ziua la televizor,

voi vedea Scary Movie încă o dată;

fără cartofi pe care să am grijă să-i ud,

fără grădina din curte pe care să o fac să arate cît mai îngrijită.

În zilele astea sunt doar eu şi televizorul,

stau în casă pînă se înfierbîntă în cameră,

ochii încep să-mi lăcrimeze şi mă simt

ca femeia din Requiem for a dream care înghiţea pastile

ca să stea trează şi să slăbească în timp

ce se uita săptămîni întregi la emisiunea preferată,

yellow in the morning

blue in the afternoon

orange in the evening.

2.

Legend e un joc în Playstation în care trebuie

să mergi şi să dobori tot felul de monştri,

să te strecori prin capcane, gropi, catapulte, cîini, săbii zburătoare

şi să ajungi la marele boss,

să dai în el cu pumnii şi picioarele şi să tragi din arbalet

apăsînd pe butoanele joystick-ului pînă

îţi învineţeşte degetul mare.

Doar aşa puteai trece jocul, făcîndu-ţi degetul vînăt,

altfel nimeni nu te credea că ai ajuns la final,

nu-ţi acordau nici o atenţie dacă nu-ţi zăreau degetul vînăt.

Mă jucam în Legend numai duminica sau de Crăciun, Paşti,

Sfîntul Ilie, Buna Vestire

sau orice zi în care puteam sta 6 ore fără întrerupere

apăsînd butoanele joystick-ului.

Uitam să mănînc ori să merg la veceu,

mă apropiam de ceva şi trebuia să apăs pe butoane

pînă cînd bossul de la ultimul nivel

zdohnea,

atunci puneam joystick-ul jos, îmi priveam mîinile tremurînd

şi mă simţeam un învingător,

nimic nu se compara cu senzaţia asta, nici meciurile cîştigate de colegii mei,

nici notele bune,

nici chiar 10 lei găsiţi pe drum.

3.

Cînd eram prin a şasea

în ajun de Crăciun mama m-a găsit ghemuit pe podea

în coridorul mic din casă.

„mă taie în partea stîngă a stomacului”- spuneam gemînd şi tremurînd

„s-a blocat în intestin”

„aaaa, mă înjunghie în partea stîngă”

„ e căcatul din tine, trebuie scos”

Cea mai mică mişcare îmi provoca tăieturi în intestin,

de parcă acolo era o steluţă ninja şi nu căcat

„e blocat acolo de mult timp şi nu mai iese. s-a adunat

în toate zilele astea, începe să-ţi crape maţele

şi să se împrăştie prin tot organismul,

în curînd te vei umple tot cu căcat.

clismă, îţi trebuie urgent clismă!”

atunci mi-a băgat o chestie în fund şi a început să curgă apă,

simţeam cum îmi intră prin fund, în intestinul gros, apoi tot mai înăuntru,

începeam să urlu,

mă zbăteam şi îmi scuturam fundul să iasă din el chestia aia care tot pompa apă în mine,

iată ce trebuie să suporte un om ca să scape de căcatul blocat în el timp de o săptămînă şi ceva;

nu am mai suportat,

am fugit la veceu cu pantalonii în vine şi i-am dat drumul

mă simţeam mîntuit.

4.

Vreau să primesc cadou o maşină de scris,

m-aş înţelege cu ai mei sau cu Cel de Sus să rezolve asta,

să tragă de nişte sfori şi pîrghii secrete şi

bang! să apară o maşină de scris pe masa mea,

să apăs pe taste cu putere şi cuvintele să ţîşnească în lanţ

producînd zgomotul unei mitraliere,

fratele meu să ţipe la mine să încetez că-l ţin treaz toată noaptea,

iar eu să mă mut afară

şi să apăs pînă îmi apar bătături la degete

tot mitraliind

simţind că mă apropii

şi cîiini să latre, să schelăie, să simtă şi ei că mă apropii.

aşa însă cîinii nu fac nici un zgomot,

eu stau şi doar mă scobesc în nas gîndindu-mă la poezie,

Dostoievski obişnuia să stea pe fotoliu o oră, 2, 3 pînă

îi tremura mîna dreaptă, apoi începea să zboare pe orizontală,

pe verticală, cădea, se ridica şi începea să scrie ceva de genul

„Fraţilor Karamazov”

eu mă scobesc în nas o oră, 2, 3 pînă acesta

începe a sîngera, scurgîndu-se pe mîna dreaptă

care se apucă să scrie.

5.

Corpul meu îmbătat cu bere iese în stradă pe la 2 noaptea

avînd buzunarele pline cu petarde

şi un ferestrău ascuns sub geacă.

Corpul meu nu înţelege nimic, e prost,

un morman de carne şi mai mult nimic;

cînd vede o maşină apropiindu-se acesta aprinde 2 petarde,

le aruncă în faţa maşinii şi fuge după un copac.

Corpului meu îi e într-o găoază de maşina aia,

mai ales avînd un ferestrău ascuns sub geacă,

s-a îmbătat ca un ţăran şi a ieşit noaptea după lemne de foc.

Corpul meu e prost, a umblat toată noaptea

aruncînd petarde după maşini, hlizindu-se

fără să aducă un lemn acasă.

Sursa: http://raduvancu.unspe.com/2011/12/ion-buzu-poeme.html

Poeme Ion Buzu

Singurul rămas online

Unul cîte unul, oamenii din lista mea de messenger fac sign out,

doar eu rămîn online la 2.20 noaptea,

acestea sunt singurele relaţii sociale care mi-au rămas.

Îmi deschid fereastra mea de messenger

şi încep a-mi povesti cum am petrecut ziua,

cum am stat în pat şi m-am scărpinat la boaşe,

cum am făcut un căcat zdravăn şi elevii din şcoala de peste gard

şi-au oprit jocul să mă audă cum fac un căcat zdravăn,

m-am simţit bine cînd mi-au oferit atenţie,

în ultimele săptămîni doar de atenţia lor am parte…

şi brusc messengerul se întrerupe,

se întîmplă de fiecare dată cînd îmi scriu,

cei de la yahoo sau moldtelecom mi-au întrerupt singurele mele relaţii sociale.

Zeii, găoaza

Eram undeva la vie.

Venisem cu bicicleta.

Legam lăstarii, trebuia să o fac, stăteau

împrăştiaţi

şi strugurii stăteau lipiţi de pămînt.

Dacă nu leg lăstarii aceştia rămîn împrăştiaţi,

şi strugurii putrezesc.

Deci, era vreo opt şi ceva seara, începu să apară

nouri de ăştia serioşi, nouri ce arătau ca nişte şefi,

cu frizură scurtă, cefe groase şi ochelari de soare.

Îmi spuneam:

- Bre, ce facem, o luăm din loc că

nu e nici un adăpost aici şi dacă plouă, pămîntul se udă,

iar acesta se va lipi de roţi pînă cînd se vor bloca.

Nu voi mai putea merge pe bicicletă.

- Nee, nu te teme – tot eu răspundeam. Încă e devreme,

doar să termin rîndul ista!

- Nu vezi că începe a tuna?

Nu cumva vrei ca zeii să ţi-o tragă? Doar

ştii că o pot face…

- Lasă-mă cu asta! Nu mi-o vor trage

în nici un fel zeii.

- Hei, tu imaginează-ţi numai,

imaginează-ţi ce dimensiuni au

testiculele zeilor,

ar trebui să fie cît două planete.

Acum imaginează-ţi organul lor vegetal,

ăăăă, adică, genital,

şi încă în erecţie;

î?!

Sunt sigur că nu ai vrea aşa ceva în găoaza ta.

- Mda, ai dreptate – mi-am spus şi am strîns

ce lucruri aveam prin cîmp,

am urcat pe bicicletă şi

am început să pedalez.

Începu să plouă.

Sătenii îşi adăposteau ce aveau pe afară:

bobocii, puii, viţeii, vacile, gîştele, copiii;

îmi tot ieşeau în faţă,

trebuia să încetinesc să nu-i calc.

Pedalam şi spuneam

aaah, ce tare e senzaţia cînd plouă

şi eu merg pe bicicletă

şi,

hop!

un tunet din spate;

- Mai repede pedalează băi,

doar nu vrei o săgeată de aia în fund;

aminteşte-ţi,

zeii, găoaza.

Toţi sunt de partea lor

I-am văzut, acei poeţi care nu au sărit nici o masă,

nu şi-au ratat ora fixă de culcare,

i-am citit pe poezie.ro,

au primit steluţe galbene şi roşii

şi peste 500 de vizualizări,

luînd toate premiile de la concursuri;

le-am văzut feţele blînde, fără urme ale

unei încreţituri îndelungate provocate de durere;

ei sunt cei care au banii în momentele potrivite,

norocul, respectul şi zeii sunt de partea lor,

ziua le merge bine şi

niciodată nu s-au simţit aruncaţi din încărcătura unui camion,

aruncaţi în mijlocul unui cîmp de luptă

unde să se tragă asupra lor

şi ei să aibă arma blocată.

Spaima gopnicilor

a fost o harababura cum nu am mai trait în toată viaţa mea de 21 de ani

s-a apropiat unul de mine

cu 5 cm mai înalt

şi a cerut de fumat,

apoi a cerut telefonul pentru un apel,

a început să aplice presing mintal asupra mea

mă ţinea de mîna pe care o întindeam să opresc o maşină cu care să merg la ratuş

urla că o să plec acasă atunci cînd el va decide,

eu nu ştiam bine rusa, dar doream să-i fac pe plac răspunzîndu-i în rusă

mă bîlbîiam şi îl scoteam din sărite şi mai tare,

avea şi un amic care stătea într-o parte şi analiza situaţia;

se apuca de plouat

iar eu eram şi ameţit şi speriat

că era ora 11 noaptea

şi nu voi mai ajunge acasă

şi eram singur cuc

şi tipul au început cu ameninţări

iar eu speriat, fără alte soluţii şi fără entuziasm, nu m-am împotrivit

astfel că l-am lăsat să mă buzunarească

dar mi-am pastrat 10 lei de drum

de fapt, nu ştiu de ce, eram sigur că am numai 10 lei

şi i-am pus în alt buzunar şi i-am lasat să caute ceilalţi lei

care credeam că erau numai 2

cînd de fapt erau 31, o bancnota de 1 leu, una de 10 şi alta de 20

a luat-o pe cea de 20 zicînd că îmi lasă 10 pentru drum

apoi mi-au luat telefonul

dar nu-l puteau debloca

că nu lucra o tasta

şi îi rugam să-mi dea cartela

şi nici cartela nu o puteau scoate

era atit de vechi şi uzat telefonul

că s-au enervat încercînd să facă ceva cu el

mi l-au dat

şi, văd ca opreste o maşină

urc în ea

întreb dacă merge pînă la ratuş

şi şoferul zice că da

dar de aici, exact din masina aia, care era de fapt un taxi, şi intenţiona să mă taxeze cu 140 de lei,

a coborît victor

tipul cu care am vîndut rechizite

tipul cu care am învăţat la liceu

şi era ora 11.20,

iar eu niciodată nu am stat aşa tîrziu în chişinău

şi el mă strigă pe nume

iar eu am ieşit îndată, am dat mîna cu el

si, mi-a venit in cap ideea să confruntam gopnicii împreună

asa că i-am zis repede ce şi cum şi ne-am luat după ei

cu tot felul de negocieri,

brusc am prins curaj şi îmi era poftă de un fight club,

nu mă mai simţeam rău

victor ţinea mîna pe un spray de ăsta

care ameţeşte

îl avea în geantă

iar eu simulam ca îi sun unui cunoscut care e poliţist, fost kaghebist,

„alo, vasea, băi, pe unde eşti, a, bun. Uite, aici s-au apropiat de mine şi un prieten doi tipi care

vor bani si telefonul meu mobil,

nu poţi veni să rezolvi situaţia,

cît? în 3 minute vii? bine?” asta vorbeam în glas tare la telefon

mi-au dat cei 20 de lei

dar victor chiar a crezut că sun unui cunoscut ce vine cu maşina

şi astepta să apară în orice moment să ne ducă acasă

dar eu i-am zis că am simulat convorbirea că să-i sperii pe gopnici,

victor a început m-a batjocorit,

pînă la urmă s-au adunat vreo 10 oameni la „calea orheiului”

şi ne-am pornit exact la ora 00.00 cu un microbuz pe ruta „Otaci - Chişinău”

dar oare nu puteau fi toţi aceşti oameni in timpul cînd m-au abordat gopnicii?

„data viitoare fugi!” mi-a spus victor la ureche.

„cînd se apropie de tine cineva şi cere de fumat, ţipă că vine poliţia şi ia-o la sănătoasă,

sau dacă nu poţi alerga,

surpinde-l,

sărută-l, sau

arată-i un truc” – rîde victor.

„Cred că o să fug,

dar mai bine fug în zigzag,

în cazul că are un pistol şi vrea să tragă în mine”.

„Vezi să nu fugi în formă pătrată şi să revii la el” – rîde victor.

Sursa: https://sites.google.com/site/oameniimei/home/poeme-ion-buzu