Ploaie şi proză

La atelierul de azi au participat Carolina, Elena, Cristina, Petru, Ion, Emanuela, Felicia şi subsemnata. Am scris texte din perspectiva unui copil de 8 ani, cu probleme şi conflicte specifice vârstei. Au scris 4 oameni. Primul şi-a dat cu părerea Petru, care a spus despre textul Cristinei că intenţionalitatea se vede, dar are exprimări, sofisme ce nu pot fi expuse la 8 ani, că e nevoie de un simplism mai pronunţat la această vârstă. Nu are temă de conflict, doar momente conflictuale, însă, comparativ cu textul Feliciei, are intenţie, pe când Felicia fuge din start de intenţie. Nici la ea nu e relatat de la vârsta de 8 ani. Apoi s-a întrebat de ce Felicia a ales intenţionat ca elevul trebuie să fie clasa 1, nu clasa a 2-a. La Elena a observat o prelungire a temei precedente, fiindcă Elena avea deja un text care corespundea ca subiect condiţiilor exerciţiului. Ion a observat, conflictul este în mare parte între un personaj şi alt personaj. Nu există conflict interior. În foarte puţine cazuri copilul e singur. Dacă ar fi fost singur, monologul s-ar fi dezvoltat. Despre textul Feliciei Ion a spus că este interactiv, a remarcat conotaţiile cum ar fi ruperea capului păpuşii – o inserţie gotică a la Sorokin. În textul Elenei a remarcat cele 2 fete care fac răutăţi fără niciun sens, şi în asta a văzut artisticitatea. A dus paralelism la un film, gangs of new york, şi a mai observat o nuanţă, faptul că cele 2 fete sunt de fapt una singură, ca-n fight club. Însă acumularea de năzbâtii ar trebui să ducă înspre ceva şi i-a sugerat să se debaraseze de tendinţa de a moraliza. Emanuela a observat, copiii descrişi seamănă cu autorii. Carolina în cazul Cristinei a fost de acord cu Petru, copilul pare mai matur. Deşi a fost condamnat la acel orfelinat, povestea vine din perspectiva unui om matur. E foarte interesant, dar e greu de povestit când nu ai trăit. La Elena a văzut multe năzbâtii, amintiri din copilărie. I-a plăcut momentul în care fetele au cărat toate cărţile în pod, doar să le aibă şi i-a plăcut finalul. A văzut inocenţa copiilor în toate acele acţiuni năstruşnice, pentru că şi ea în copilărie a fost aşa. S-au discutat şi textele mele. Asupra unuia chiar s-a polemizat, astfel încât Ion îl acuza de lipsă de autenticitate fiindcă el consideră că un copil nu e posibil să se plictisească. Un copil are mereu ceva de făcut, vrea să scape de părinţi, nu-i zgândără să-i dea de lucru, a spus Ion, iar Petru l-a contrazis, împreună cu alţi câţiva cenaclişti care au trecut prin copilăria la bloc şi ştiu cum e să te plictiseşti de moarte fiind copil, iar asta a trezit polemica. A fost foarte interesant. Următoarea şedinţă va avea loc duminică la orele 16.