joi, 6 septembrie 2012

Cătălina Matei - câștigătoarea Concursului Național de Literatură 2012 - secțiunea poezie

Cãtãlina Matei este câștigătoarea celei de-a III-a ediții a Concursului Național de Literatură - secțiunea poezie - organizat de Rețeaua literară în parteneriat cu editura Tracus Arte sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR)

Juriu concursului a fost format din: Alexandru Matei, Alex Goldiş, Crina Bud, Şerban Axinte, George Neagoe si Gelu Vlaşin.

Cătălina Matei s-a născut în București la data de 28.06.1988. Este licențiată la Academia de Muzică din București și la Universitatea din București - Facultatea de Litere (română-engleză). A terminat și un masterat în Teoria literaturii și literatură comparată la aceiași Universitate din București.

ACTIVITATE LITERARĂ:

Premiul Special – Concursul Naţional „Mihai Eminescu”, secţiunea Eseuri, 2006
Diploma atelierului de creaţie „Poezie în Viaţã”, 2007 (moderator: Nina Vasile)
Marele Premiu „Nora Iuga” – concursul literar „Nora Iuga, secţiunea poezie, 2011
Menţiune specialã - Concursul Naţional De Literatură / Poezie „Reţeaua literarã”, 2011

Lecturi: AtelieRELAȚIONALE – organizator: Răzvan Țupa, 2010, Institutul Blecher – organizator: Claudiu Komartin, 2011, a fost invitată în iulie 2012 să susțină o lectură publică împreună cu Ioan Es. Pop la Cenaclul Universitas, moderat de Mircea Martin.

Manuscrisul Cătălinei Matei va fi publicat la editura Tracus Arte și prezentat la Târgul Internațional Gaudeamus 2012.

mâinile mari

mie îmi plac mâinile mari şi grele de bãrbat
care sugrumã ca o anacondã
nu-mi plac pantofii cui cum îmi plac bocancii care calcã apãsat
îmi place vocea groasã cu puţine cuvinte
mã uit cu jind la cei care pleacã
cu urã la cele care rãmân
dumnezeule dacã ai mâini de bãrbat ia-mã în braţe ce mai aştepţi

sunt o cutie micã în care depozitez urme de bãrbaţi
tãlpi amprente ecouri
gesturi care şi-au pierdut oamenii
mâneci goale de mâini

agitație

motanul de pe pervaz
care vrea o mânã sã deschidã geamul sã sarã
femeia care îşi leagã primul bãrbat de picior
cu şnurul de la halatul de baie
biciclistul bãtrân cu elastice
pe fiecare crac al pantalonului sã nu intre vântul
şi eu

nictalopie

azi-noapte mi-au mai crescut mâini
buzele au coborât s-au lãsat atât de jos cã vorbesc din burtã
şi dinţii sunt în stomac i-am înghiţit
îi aud cum mã rod mereu
azi-noapte mi-au cãzut oasele le-am gãsit lângã pat
m-am rostogolit şi le-am vãzut
acum sunt un cerc de carne cu toate amestecate-n mine

noaptea când nu se întâmplã nimic
nici somn nici dragoste nici rãzboi
când nu ai pentru ce sã te rogi sã se termine
termite termite termite
te rogi sã-nceapã odatã

cu dumnezeu în stomac

atât de puţin dumnezeu
mi-e gol
o sã sap într-un copac sã-l caut
dacã-l gãsesc mã vâr în el
şi-mi trag scoarţa peste mine
dacã nu-l gãsesc
îmi fac o scorburã în mijlocul meu
acolo l-am simţit ultima oarã
cocoşat într-o durere de ulcer

o să te mănânce timpul iubitule

cu prima iubire nu ai ce să faci
doar să o pui în aluat
lăsat la dospit
și mâncat proaspăt ieșit din cuptor
rămâi cu gustul pâinii calde
din ziua când copil alergai
și ți se făcea foame

descusutã

ai tras aşa ca animalul
te-ai descusut de mine
toatã noaptea o sã stau sã cos la noi
şi ai carnea atât de tare
abia intrã acul în tine

o sã mã duc sã mã vând la SH
sunt mulţi oameni acolo
trecuţi de prima iubire
aşteaptã sã fie purtaţi din nou
puşi pe pielea goalã

mâna cãzutã în poalã

m-ai cãlcat pe picior când m-am apropiat

las mâna sã mi-o zgârie pisica

aşa pielea mea e folositã la ceva

când vine iarna

împachetezi hainele de varã în spatele rafturilor

tot ce nu foloseşti pui bine pentru mai târziu

vrãbiile nu pleacã la frig

se-nghesuie în pieptul meu

lasã-mã sã te învelesc

într-o noapte ca asta

într-o noapte ca asta când femeile sunt violate
şi gardienii beau ca sã dea mai tare
ştiu cã nu te iubesc
pãzesc leagãnul ascuns în pod
ţin perna strânsã între dinţi
am uitat sânul care mã creştea
femeile plâng acum cu plapuma pe ochi

la lună plină

când e luna plină
mama mă ia
să ne așezăm sub ea
mă verifică la lumina ei
vrea să vadă
ce fac despărțirile dintr-o fată
ea doar s-a căsătorit cu tata
îi zic că e ca după
ce vezi un om mult de tot și apoi numai
mă întreabă
ca atunci când îți moare mama?

ca la mere

e ca la mere
când nu le cade coada
buricul
acea urmă vindecată de prima ruptură
nu se vede
încă nu știe că s-a desprins

coada
amintirea pomului
o târăște după el
până în mâna unei fete
ce o va învârti găsindu-și numele iubitului

cu urechea lipită

iubirea noastrã a ajuns în iad
aş fi vrut doar sã disparã
încãpãţânarea ei de a trãi oriunde şi oricum

m-aşez în genunchi
lipesc urechea jos
s-o aud cum geme şi se zbate
degeaba
nu ne mai ajunge

pe geam agenția funerară e non-stop
se moare întruna
și eu din când în când dar nu de tot

avort

din pântec ies mâini care te cautã
care nu vãd e ca la baba oarba
degete nebune dibuie
sã te tragã înapoi în mine

mirosul tãu de mort îi mãturã pe toţi
ai peste şaizeci de zile de când te-ai dus
şi nu pun de nicio-nmormântare
te ţin pânã ţi s-o duce şi duhoarea
şi rãmâi scheletul meu

la nouã luni te-am nãscut mort

despre oameni

oamenii sunt cerceii pe care mi-i pun
în fiecare dimineaţã
sã nu mi se astupe gãurile
noaptea îi dau jos sã nu mã-nţep în ei
şi-i pun cu grijã pe noptierã
am coşmaruri
cã ajung ca femeile din trib
cãrora le atârnã urechile

când rămâi

stau sã mã gândesc la tine
când eşti în capul meu
mi se mişcã pielea
şi-mi aşez mâinile pe ea
nu-i ca atunci
când îţi tremurã stomacul de foame
şi-l linişteşti cu o palmã pusã pe el
poate e un copil cãruia îi mângâi fruntea
şi-i spui sã aştepte cã trece

nasturii cu care și-a închis ochii
sunt lucioși ca oglinda
de care se izbesc oamenii
și cad

îi plac vorbele pe care le aude
și nu le deslușește
muzica deșirată

are scame pe limbă
și tu nu

nu o săruți

își citește horoscopul în fiecare dimineață
în loc de cafea
se-nchide la culoare
la ușă
la nasturi
și nu mai există apoi
până când îi comandă
și-și așază gâtul pe marginea cuțitului

Concursul Național de Literatură a fost organizat de :

Reţeaua literară