Închisoarea familiei Robu
De la o bucată de noapte nu am putut dormi. Ambele ferestre erau deschise. Intrase frigul. M-am trezit să le închid. Apoi nu am mai putut adormi. Mă înspăimânta gândul că sunt blocată să trăiesc la familia Robu. Culmea e că două zile în urmă chiar îmi doream asta. Am ales eu însămi să nu mă mut la cămin. Confortul de a nu mă ocupa de gătit şi spălatul hainelor, plus liniştea care-mi era, mai mult sau mai puţin oferită de odaia de care dispuneam, spaţiu îndeajuns pentru toate lucrurile mele. Am avut destule motive să aleg a locui în continuare la familia Robu.
Înainte de asta îmi cumpărasem bilet spre Constanţa pentru data de 20 septembrie. Până pe 23 aveam timp să depun cererea pentru cămin. Când m-am răzgândit să depun cererea, mi-am schimbat biletul pentru 25 septembrie, să stau mai mult acasă. Acum vreau înapoi biletul din 20 septembrie şi vreau să mă mut la cămin.
Domnul Robu este un alcoolic care bea la 8 dimineaţa şi stă la computerul acela din secolul XVI până la miezul nopţii, în odaia mea, indiferent dacă dorm sau nu. Doamna Robu, dacă pot să o numesc doamnă, e o femeie frustrată şi nefericită care fumează ca un tren în bucătărie şi vorbeşte cu pisicile în limbajul pisicilor. Prima dată când am auzit-o, am scăpat ceaşca din mâini. Credeam că am înnebunit. Doamna Robu dă cu piciorul în geanta cu mâncare pe care mi-o trimit părinţii, fiindcă, barem, a dat peste ea ploaia şi era prea subţire îmbrăcată, deşi tot ea şi-a propus, insistând, ajutorul. Domnul Robu, dacă se îmbată, începe a vorbi lucruri mai mult sau mai puţin absurde şi nu se opreşte. Doamna Robu îmi spune – nu poţi mânca acum, avem musafiri, stând cu paharul de bere în faţă, când deschid frigiderul. Domnul Robu e deranjat de faptul că dimineaţa se aud dulapurile din bucătărie când îmi fac eai. Doamna Robu îmi zice – mie nu-mi place prietena asta a ta, să nu o mai văd în casa asta. Domnul Robu îi spune maică-mii la telefon – Nastiuşa şi-a luat nasul la purtare, nu a dormit acasă, când ştie foarte bine că am învăţat toată noaptea cu o colegă pentru examenul de botanică.
Însă 250 de lei pentru cămin, adică 64 de euro pe lună, 576 de euro pe an, plus 900 de euro pe mâncare, 1300 taxa de studii, 150 viza de reşedinţă, în total 3000 de euro pe an. Părinţii mei nu au un salariu îndeajuns de mare.
Dacă două zile în urmă am ales eu însămi să rămân la familia Robu, acum sunt revoltată că nu a alternative şi simt cum mi se scurg înapoi zilele până o să mă întorc în închisoarea familiei Robu.
Ecaterina Bargan
De la o bucată de noapte nu am putut dormi. Ambele ferestre erau deschise. Intrase frigul. M-am trezit să le închid. Apoi nu am mai putut adormi. Mă înspăimânta gândul că sunt blocată să trăiesc la familia Robu. Culmea e că două zile în urmă chiar îmi doream asta. Am ales eu însămi să nu mă mut la cămin. Confortul de a nu mă ocupa de gătit şi spălatul hainelor, plus liniştea care-mi era, mai mult sau mai puţin oferită de odaia de care dispuneam, spaţiu îndeajuns pentru toate lucrurile mele. Am avut destule motive să aleg a locui în continuare la familia Robu.
Înainte de asta îmi cumpărasem bilet spre Constanţa pentru data de 20 septembrie. Până pe 23 aveam timp să depun cererea pentru cămin. Când m-am răzgândit să depun cererea, mi-am schimbat biletul pentru 25 septembrie, să stau mai mult acasă. Acum vreau înapoi biletul din 20 septembrie şi vreau să mă mut la cămin.
Domnul Robu este un alcoolic care bea la 8 dimineaţa şi stă la computerul acela din secolul XVI până la miezul nopţii, în odaia mea, indiferent dacă dorm sau nu. Doamna Robu, dacă pot să o numesc doamnă, e o femeie frustrată şi nefericită care fumează ca un tren în bucătărie şi vorbeşte cu pisicile în limbajul pisicilor. Prima dată când am auzit-o, am scăpat ceaşca din mâini. Credeam că am înnebunit. Doamna Robu dă cu piciorul în geanta cu mâncare pe care mi-o trimit părinţii, fiindcă, barem, a dat peste ea ploaia şi era prea subţire îmbrăcată, deşi tot ea şi-a propus, insistând, ajutorul. Domnul Robu, dacă se îmbată, începe a vorbi lucruri mai mult sau mai puţin absurde şi nu se opreşte. Doamna Robu îmi spune – nu poţi mânca acum, avem musafiri, stând cu paharul de bere în faţă, când deschid frigiderul. Domnul Robu e deranjat de faptul că dimineaţa se aud dulapurile din bucătărie când îmi fac eai. Doamna Robu îmi zice – mie nu-mi place prietena asta a ta, să nu o mai văd în casa asta. Domnul Robu îi spune maică-mii la telefon – Nastiuşa şi-a luat nasul la purtare, nu a dormit acasă, când ştie foarte bine că am învăţat toată noaptea cu o colegă pentru examenul de botanică.
Însă 250 de lei pentru cămin, adică 64 de euro pe lună, 576 de euro pe an, plus 900 de euro pe mâncare, 1300 taxa de studii, 150 viza de reşedinţă, în total 3000 de euro pe an. Părinţii mei nu au un salariu îndeajuns de mare.
Dacă două zile în urmă am ales eu însămi să rămân la familia Robu, acum sunt revoltată că nu a alternative şi simt cum mi se scurg înapoi zilele până o să mă întorc în închisoarea familiei Robu.
Ecaterina Bargan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu