Carolina VOZIAN

Exerciţiul Simonei Popescu, despre o fotografie. (fotografia Irinei Brumă în cărucior,alb-negru)

   E pe prosopul cu maci  crescut odată cu ea. Coboară din căciuliţa albă, din papucii cu şireturi bine legate ca şi borcanele cu dulceaţă din filmele ruseşti, costumul de vată ce o face caldă şi acum. Trece din mânuţele pufoase în alte mâini. Scările îi sunt mai aproape. Poarta bunicii- mai  mică.

  Mai târziu rochiţă din blugi şi flori în mâini şi prima zi de şcoală şi poziţie de pioner.

  Mai târziu părul ei cu bentiţă devine roşu în contrast frumos cu ochii albaştri.

  Mai târziu e altfel, e mâţa din textul ei şi multe alte mâţe. E ploaie şi soare şi totul.

Şi poate mai e cosmonaut.

Exerciţiul lui Radu Vancu, «în vizită la bătrânul maestru ».

maestrul are tricou orange

maestrul spune da da

e cu siguranţă o poetă foarte talentată

urmează să vedem acest fapt

chiar şi în acest text nespus de prost

se vede m?na lui de prozator

maestrul urcă pe bicicletă se uită la drum

maestrul e om din flutura

ştie foarte mulţi oameni din chişinău

maestrul ne recomandă să lăsăm poezia

proza e mai actuală

maestrul ?i zice lui buzu

la 2 noaptea

că literatura e o mare mămăligă

poate facem atelierul de cizmari ? zice buzu

maestrul îi cumpără pastile antimahmureală

maestrul se plânge copiii lui s-au dezvăţat de scris

aveau odată texte bune

maestrul e supărăcios îi trece repede

maestrul e blogger

maestrul mai mănâncă un sandwich

se ?mparte cu noi

Exerciţiul lui Radu Vancu, despre fericirea aparentă

"eşti cea mai minunată fetiţă din lume"

?n toată sâmbăta la tiraspol la carusel

roata dracului e imensă

în  vârful ei mă simţeam bine

oricum aveai să mă salvezi

scrisorile mele pentru moş crăciun

mai târziu ţi le-am găsit în  agendă

el venea cu avionul când nu era zăpadă

lăsa cadourile la balcon

m?inile mele peste m?inile tale la volan

am trecut nistrul

mi-am tăiat părul

l-ai conservat ?ntr-un borcan

cu inscripţia: carolina la 9 ani

Exerciţiul lui Radu Vancu: („dar sunt şi amintiri adevărate” – primul vers)

dar sunt şi amintiri adevărate

iaşiul plâns fără tine

privirile cu o viteză de 200 km/oră

indiferenţa ta de urs ?n hibernare

o iarnă întreagă

dinţi încleştaţi în umărul meu

„cât poţi ţine aerul sub apă atât de tare mă”

pisica ta moartă în braţele mele

Text la exerciţiul lui Dumitru Crudu & Anatol Moraru, despre o experienţă iniţiatică

Bunica ia morfină. Mama, ce e morfina ?

Apă, apă în plămâni are bunica. Vreau bunica să moară, îmi rămâne camera ei frumoasă cu sobă. Mă culc la ea pe braţe, îmi povesteşte despre Transilvania. Îmi zice că a învăţat asta la români.

Mama, ce înseamnă «la români » ?

Bunica are gărduleţ împrejurul patului, noaptea îl sare. E sub masă, ţipă.

Mama, ce are bunica ? O să moară ?

Mă culc lângă ea. Are halat negru cu floricele violete. Mama mă duce în altă parte.

Bunica citeşte o carte de Octavian Goga care e pe masă.

De ce pl?ngi, bunica ?

El scrie despre noi.

Despre cine noi ?

Despre noi.

Aduc aparatul de fotografiat cu peliculă, îi fac o poză cum doarme. E mică, mică. Pielea ei zbârcită.

Ţip la bunica. De ce nu alege bine fasolele ? Cum nu vede ?

Ochii ei albaştri au însurit. Mama sună felcerului să vină.

Morfină, luaţi-i morfină !

Camera în care stă bunica e frumoasă. Mai frumoasă decât toate 8 camere.

Când moare o să fie a mea?

Sună telefonul: a murit bunica. Mama plânge.

Cum a murit bunica?

Mă culc lângă ea. I-au pus ?n m?ini o lum?nare.

De ce lumânare ? Nu-i lumină ?

Mama mă ia de lângă bunica. La înmormântare o apuc de mână.

Îi deschid ochii bunicii. Albaştri.Albaştri.

Nu face asta ! 

De ce ? Eu vreau bunica să mă privească.

Exerciţiul lui Moni Stănila, 5 comparaţii « mâţa ca »

Mâţa ca şi coastele copilului african din fotografie

Vulturul aşteaptă

Mâţa bolnavă ca ochii tăi spălaţi în fum

şi în cântecul de Placebo

Mâţa, ghearele ei ca degetele tale

lilieci încâlciţi în părul meu

plână la sânge

Mâţa pe pervaz etajul 9

ca frica mea de înălţime

când te văd

Mâţa ca paşii tăi

vin tiptil şi mă fac să scârţîi