Pentru ultima oară

poem de Viorel Oancea

Cândva vor fi pentru ultima oară.

Ultimul sărut,

Ultimul cuvânt,

Ultima privire,

Ultima vorbă bună.

Sărutăm și privim și vorbim de atât de multe ori.

Sărutăm adesea în fugă,

Privim adesea superficial sau cu ură,

Vorbim adesea cu păcat și cu dispreț,

Ignorăm adeseori.

În atât de multe feluri ne exprimăm și cu atâta formalism,

amăgindu-ne ca Domnul

ne va ferici să ne înștiințeze

cumva

că un anume gest pe care urmează să-l facem

este pentru ultima oară,

astfel încât,

avertizați,

să luăm măsuri și să dăm solemnitate și pasiune

acelui gest care - pentru noi

sau pentru celălalt -

va fi pentru ultima oară.

Afli câteodată

de dispariția cuiva drag sau doar cunoscut.

Și te întristezi că erați certați

și n-ați avut timp să vă împăcați.

Prietene, poți muri oricând,

dator,

fără să fi avut fizicul timp

să întorci un serviciu care ți-a fost făcut,

să declari dragoste celuilalt,

să-i spui cât de mult înseamnă pentru tine,

cât de pustie ar fi fost viața ta dacă nu v-ați fi întâlnit,

dator

cu o vorbă bună,

cu un zâmbet,

cu înțelegere, cu compasiune,

câteodată

chiar cu o minimă atenție.

Nu pleci achitat pe lumea cealaltă.

Gândește-te, când te așterni somnului,

când privești cerul sau câmpul,

când mănânci, când vorbești,

când întrebi de sănătate, când strângi mâna,

când stingi lumina, când îți săruți copilul, când închizi telefonul,

că într-o anume zi,

știută doar de Domnul,

aceste gesturi mici vor fi

pentru ultima oară.

Vom avea parte de asta.

Privește. Spune-i.

Iubește.

Mângâie. Mergi în vizită.

Dă un telefon. Ia în brațe.

Plângi. Destănuie-i. Respiră. 

 

 

 

 

 

poem de Viorel Oancea