Încă 5 zile în Chişinău. Dacă cineva mi-ar spune că i s-a blocat povestea, i-aş zice să continue cu o tâmpenie, doar să nu abandoneze, după care de la sine va reveni la un fir serios.

  Bufniţa a apărut în faţa ferestrei şi a zburat. Ce ar putea să urmeze acest sfârşit prematur trântit în scenă de dragul unei duble apariţii, în timp ce miza conflictului de până atunci era tocmai absenţa ei. Ce rost are acum o stupiditate, şi, dacă ar avea, care ar fi aceasta?

 Că, după prima bufniţă, a mai venit una, dar de data aceasta avea şi o scrisoare în plisc, iar în scrisoare scria: azi va muri cineva. Să fie o glumă proastă sau un fenomen suprarealist? Că a dat un telefon amicilor şi le-a spus: lăsaţi-o baltă, am găsit-o, iar ei să zică, peste noapte: prea târziu, şi noi am găsit-o, şi oraşul să fie invadat de bufniţe? Că şi-a mai făcut un ceai şi a meditat asupra evenimentelor, luând decizia să se întoarcă acasă, în Puhăceni (din popor, puhoace – bufniţă), luându-şi încolo prietenii pentru a descoperi împreună sensul acestor ciudate previziuni?

*

Dar dacă naraţiunea s-ar întâmpla aici, în Chişinău, despre ce ar fi vorba? Despre oamenii care-mi sfredelesc în perete când n-am chef să mă plimb? Sau cei care lucrează la construcţia unui bloc în locul în care creşteau, mai înainte, copaci? Veveriţele, hulubaşii şi câinii care îmi populează pădurea? Vecinii despre care nu ştiu nimic şi comunicarea cu care se limitează la obişnuita formulă de salut, cu variaţiile de rigoare, în funcţie de partea zilei în care mă aflu, variaţii pe care le încurc, fiindcă, în bezna coridorului, uit unde e soarele şi acul ceasornicului, iar uneori ei le încurcă? Despre amicii care, mai nou, nu mă respectă? Despre femeia cu broboadă roşie din pădure, care trecând pe lângă mine, m-a fixat cu privirea, în timp ce şi eu o fixasem cu privirea, fiindcă încercam să-i ataşez o poveste: i-a ars casa şi acum se îndreaptă înspre singura sa rudă rămasă în viaţă, o nepoată cu doi copii, unul dintre care e surdomut, şi soţul căreia s-a înecat vara trecută într-un lac; femeia cu broboadă pe care după o jumătate de oră o auzeam strigând într-un strat mai adânc al pădurii: Doamne, eliberează-mă de spurcăciune!? (deşi iniţial auzeam stricăciune, nici acum nu sunt sigură)

*

Acum trebuie să mă ajut să ies din blocaj. De ce am adus bufniţa reală în pagina 26? Dacă aş visa nopţi la rând o bufniţă şi într-o dimineaţă m-aş trezi cu ea reală în geam, cred că aş înnebuni. Ar fi prea mult.