Catalin Gombos	19:24 (acum 2 ore)

Aseara in Bucuresti a cantat celebra formatie vocal-instrumentala "Red Hot Chilli Peppers". Dupa cum, fara indoiala, stiti deja, aveam bilet, intr-o zona buna, zic eu, care oferea o imagine excelenta a scenei. Concertul, pana la jumatatea sa, a fost superb. Pe la jumatate, amicul care statea langa mine, Varneanu, zice "M-a sunat Ralu (nevasta-sa) si a zis sa o suni pe Mira, ca tot incearca sa dea de tine pentru ca i s-a rupt apa". Cum glumisem de multe ori, de-a lungul acestor luni, cu privire la posibilitatea ca cea de-a doua mea fiica sa aleaga sa vina pe lume in aceeasi zi in care celebra si talentata formatie vocal-instrumentala "Red Hot Chilli Peppers" canta la Bucuresti, nu l-am luat in intregime in serios pe Varneanu. Am iesit totusi din tribuna, nu si din superbul si modernul stadion Lia Manoliu, pentru a verifica.

Varneanu nu glumise si nici sotia sa. Apa se rupsese.

M-am repezit catre iesirea din stadion in timp ce celebra, talentata si populara formatie vocal-instrumentala "Red Hot Chilli Peppers" incepuse sa cante cunoscutul sau hit "Under the bridge"; se pare, de altfel, ca acela a fost momentul culminant al concertului, cel putin asa zicea o cronica pe care am citit-o azi. Am prins un taxi si i-am zis "Cat de repede se poate, ca imi naste nevasta!" Intre timp, la telefon, discut cu sotia. Era de-a dreptul speriata, lucru de inteles avand in vedere ca era singura acasa cu Maia Samira (in noua noastra casa, dar asta este o alta poveste) si, operatia fiind programata miercuri, pe 5 septembrie, nu aveam nimic pregatit pentru spital iar doctorita ei era plecata la Mehedinti, adica departe. Ingrijorat si eu, sun la Salvare, din taxiul care gonea nebuneste. "Buna seara, ce urgenta aveti?" "Buna seara, as avea nevoie de un sfat" "Domnule, noi aici nu dam sfaturi medicale, noi trimitem ambulanta" "Doamna, daca ma veti asculta, o sa vedeti ca este necesar un sfat. Sotia mea este pe punctul de a naste, casa este in celalalt capat al orasului fata de spital si vreau sa stiu daca e cazul sa fie transportata cu ambulanta sau cu masina" "Cu ambulanta, dati-ne adresa" "Aleea Muza Adormita numarul 11". Am simtit la capatul firului zambetul cu care deja m-am obisnuit al operatoarelor de la ambulanta, taxi, etc..."Aleea cum?" intreaba ea. "Muza Adormita, ii raspund. Este o sculptura de Brancusi, intrucat aleea se afla in cartierul Brancusi." "Nu-mi apare pe harta" "Stiu, pentru ca este o strada noua, dar sa ma sune ambulanta si ii voi iesi eu in intampinare"

Imi sun sotia s-o linistesc, cred eu, ca va vine si ambulanta. "De ce i-ai chemat? striga ea. N-am facut dus si nu mi-am facut bagajul". Repetam conversatia cateva minute mai tarziu cand o asigur, din nou, ca va avea timp pt ambele, ca ambulanta o va astepta. Pana la urma am asteptat noi ambulanta. Ajung acasa, facem bagajul si dusul, ambulanta nu venea. Sun din nou. "Buna seara, am o urgenta cu o gravida pe Aleea Muza Adormita". Operatoarea incepe sa tipe, "Domnule, nu faceti glume cu ambulanta, ca unii oameni chiar am nevoie". "Doamna dar nu fac glume, ridic si eu vocea. Muza este care ii inspira pe poeti iar Muza Adormita este o sculptura, celebra, a lui Brancusi. Se afla in cartierul Brancusi, nou construit, si de aceea nu figureaza pe hartile dumneavoastra. Mai sunt aici, insa, si alte strazi denumite dupa operele lui Brancusi, despre care presupun ca ati auzit, Domnisoara Pogany, Masa Tacerii, Coloana Infinitului. Va rog sa trimiteti ambulanta"

Intr-un tarziu ambulanta soseste, ii ies in intampinare, ii arat pe unde se ajunge pe Aleea Muza Adormita. Se pleaca, separat pt ca nu e voie cu insotitor in ambulanta. O urmarim, la volan fiind cumnatul meu pe care l-am indemnat, increzator in sansele noastre, sa se tina aproape. Mergem pe contrasens, trecem vreo 7 stopuri pe rosu, depasim coloane, la un moment dat trecem si pe langa un echipaj de politie care blocheaza traficul special pt mica noastra coloana. La al doilea echipaj, norocul nostru s-a incheiat. Agentul ne sare in fata, ambulanta trece mai departe, noi oprim (trecusem, din nou, pe rosu, printr-o intersectie foarte aglomerata). Se apleaca spre geam. Buze subtiri, taioase, ochelari la fel de subtiri si de taiosi, voce ferma. "Actele". "Domnule era o urgenta" da sa zica cumnatul. "Nici o urgenta, in seara asta ramaneti fara permis". "Domnule dati-mi voie sa va explic, sotia mea e in ambulanta..." "Talonul", scuipa agentul, fara sa ma asculte, apoi ia actele si o ia catre masina de politie. Ma duc dupa el. Ma aplec si il vad ca deja scrie constatarea. "Domnule, eu sunt de la radio, iata actele mele, dati-mi voie sa va explic" "Nu-mi explicati nimic", scrasneste el continuand sa scrie. "Domnule dar imi naste sotia care era in ambulanta". Colegul lui, mai uman, il ia de mana. Si-o smulge. "Nu ma intereseaza", zice agentul. "Domnule, nu ma las eu, dar cel putin ascultati-ma". El continua sa scrie, dar cel putin nu ma mai intrerupe, astfel incat ii explic ca sotia era speriata, ca ne-am luat dupa ambulanta pt ca eu am bagajul ei si actele si pt ca nici nu stim unde e spitalul (ceea ce era adevarat). Colegul lui zice, "ia dati si dvs actele, mergem la spital, va verificam si o sa fie rau daca ne-ati mintit"

Cu masina politiei ca antemergator, cu girofarul pornit, ne indreptam spre spital. Intram direct in curte, agentul (uman) coboara si, ignorandu-ma, se indreapta catre ambulanta. "Ati adus o gravida?" "Da, zice soferul" "Pe domnul il stiti, intreaba agentul aratand catre mine care, intre timp, il ajunsesem" "Da, raspunde un pic speriat soferul, este sotul, a vrut sa urce cu noi in masina, nu i-am dat voie si dupa aceea a zis ca se tine dupa noi." "Bine", conchide agentul si se indreapta catre masina de politie, cu mine pe urmele sale. Pe la mijlocul distantei se intoarce si imi intinde actele. "Stiti ce nenorocire s-ar fi putut intampla? Suntem oameni si noi, intelegem, sotia mea a nascut acum doua luni, dar sa treceti asa pe rosu..." Imi torn cenusa in cap, ii multumesc, ii spun ca nu era normal sa plateasca cumnatul meu pentru mine si ca, oricum, eu am vrut sa respect legea intrucat fusesem la concert si consumasem bere, dupa cum presupuneam ca se putea mirosi, si nu ma putem sui la volan.

Intru in spital. Deja vestea ca plecasem de la concertul cunoscutei formatii vocal-instrumentale "Red Hot Chilli Peppers" mi-o luase inainte. "Am ascultat si eu in tinerete" a conchis chirurgul sef dupa ce i-am povestit cate ceva despre concert. "S-a nimerit sa fiu de garda", a zis, o jumatate de ora mai tarziu, cu o urma de regret in glas, medicul anestezist. Numai tanara si placuta la infatisare doctorita neonatolog nu aflase. Ba chiar, cand am intrebat-o daca asculta rock, mi-a zis, un pic obraznic, ca chiar deloc. Iar cand i-am spus ca acum doi ani si patru luni o alta formatie mare (AC DC) venise, cand se nascuse Maia, a spus, sfatos ironic ca "o nastere este mai importanta decat un concert". I-am zambit cu intelegere si un dram de superioritate si i-am explicat ca nu era vorba de pierderea unui concert ci de faptul ca legende ale rockului, adevarati monstri sacri, onoreaza cu vizite indelung-asteptate nasterea fetelor mele. Ca o paranteza, daca vreunul din voi vrea sa vina si U2 in Romania, rugati-va sa mai facem un copil.

 Povestea politiei care intrase in curtea spitalului, cu girofarurile aprinse, ajunsese si ea la medici; a trebuit sa le explic intreaga tarasenie. Impresia buna pe care le-am facut-o, in ciuda berilor baute, s-a confirmat cand, printr-un nou act de magie, am reusit sa obtin, in scris, pe mail, rezultatele analizelor pe care le facuse Mira chiar ieri si fara de care nu ar fi putut intra in operatie. Si era, deja, miezul noptii in Bucuresti, vineri seara, sfarsit de saptamana, luna si anotimp si, pe deasupra, luna plina, iar 45 de mii de oameni se indreptau catre casele lor, sau locuri de baut, dupa ce asistasera incantati la concertul incantatoarei formatii vocal-instrumentale "Red Hot Chilli Peppers".

Ca sa nu mai lungesc aceasta poveste deja lunga, cu pacienta ajunsa in spital, sotul si tatal copilului de asemenea, analizele in mainile competente ale medicilor, nimic nu mai putea opri pregatirile de operatie. Care, dupa instructajul cu anestezia, semnaturile de consimtamant, etc., etc., a si avut loc, fara intarziere. La ora 1:40, prin fata mea a trecut o asistenta care tinea un ghemotoc in mana, l-a descoperit, s-a vazut o fatuca suparata de copil careia simpatica asistenta i-a zis "saluta-l pe tati!". Era cea de-a doua mea fiica, Dorli "Blue, Li-La, Li-Lu!" Anastasia, care a venit pe lume un pic mai guraliva, un pic mai alba, un pic mai mare (48 de cm fata de 47), un pic mai grea si cu un pic mai mult par decat sora sa mai mare, neasemuita Maia Samira. Si cred eu ca singurul motiv pentru care a fost un pic mai grabita decat soru-sa a fost acela ca a vrut sa se nasca, la fel ca si ea, intr-o zi de sambata si pe o data de 1 ale lunii. Si aceasta a fost, in mare, povestea nasterii sale.

Va pupa tata!