Cristina DICUSAR

Bătrânul maestru 1

Am scuturat pământul ca pe o pătură 
Şi am înţeles că cel mai mare înţelept nu e o scoică din mare.
Am mai scuturat odată pământul
Şi am înţeles că cel mai mare înţelept nu e o broască ţestoasă.
Am mai scuturat odată pământul
Şi am înţeles:
Cel mai mare înţelept nu mai trăieşte acolo.
Bătrânul maestru (varianta 2)

În dreptul râului Răut
Trăieşte un înţelept.
El vrea să scrie o carte
Despre cum oare să meditezi
Atunci când nu-ţi iese?
Sau atunci când nu vrei să meditezi?
Sau atunci când nu-ţi pasă  de meditaţie?
Un mare înţelept stă la malul râului Răut
Şi pescuieşte.
În timp ce face acest lucru, el învaţă peştii să zboare
Iarba – să muşte,
Timpul – să se oprească.
Mă gândesc la el atunci când primesc note rele la matematică.
Dar sunt şi amintiri adevărate…
Acuma ştiu, sunt amintiri adevărate ca magneţii
Ce se-nvârtesc în cercuri până  lumea înnebuneşte.
Sunt amintiri atât de-adevărate încât rânjeşte cosmosul la ele
Şi le-nghite.
Sunt amintiri pe care nu le simţi  şi-acestea se repetă mereu ca nişte cercuri.
Sunt amintiri atât de-adevărate
Pe care nu le ştii şi ele sunt negre şi dacă deschizi ochii – nici le pasă.
Dar sunt şi amintiri adevărate…
Ca o pisică din „Alisa”, noaptea
Râde de toate.

Mâţa ca…

Mâţa, ca un punct pufos în mijlocul unei propoziţii – adoarme.
Mâţa ca începutul lui august, de care îţi spânzuri tristeţea, iar ea ţi se urcă înapoi în spate.
Mâţa, ca podeaua pe care alunecă  gândurile, şi te fac să te-mpiedici.
Mâţa ca o fericire cu gheare tăiate.
Mâţa ca mine, ca tine, cum privim afară şi ne oglindim în fereastră.

Jurnal de tabără

Obosită, obosită. Trezire bruscă. Aiurea. O cameră mare, mulţi oameni. O cafea. Aş fi vrut o cafea. Ies din casă, văd o masă verde. Pe ea – cărţi, ţigări, bere. Mă aşez. Mănânc. Un băiat se uită cum înfulec. Mi se pare aiurea. Nu e frumos aşa.
Duc farfuria, aştept. Azi scriem, scriem despre amintiri, alcătuim metafore, când trecem unul pe lângă  celălalt întrebăm: Ai scris? Ce-ai scris? Îmi citeşti? Casa se umple de foi. La terasă e muzică… Sunt prea mulţi oameni.
Poemul fericirii

Ce zi!
Ce mică, invizibilă, cu-atâtea repetiţii
Şi totuşi,
Ce zi!
Ca ploaia amânată,
Chiar dacă o fetiţă
A târâit umbrela.
Ce zi uriaşă
În absenţa ei.
Dar,
Vai, ce zi! – Aceeaşi,
Geamănă cu celelalte!
Ce zi!
Ce minunată zi,
Ca pasul
Ce-l faci mai maşinal
Cu orice înaintare
Ce zi!
Ce zi frumoasă
Ca ştampila ce o pui
Pe orişice scrisoare.
Ce zi! Ce zi! Ce zi…

Problemele mele la 12 ani:

Problema nr. 1: Liceul „Miguel de Cervantes”
      Sub-probleme:

     Profa de informatică ne predă Turbo Pascal TP7

     Fug de la lecţii

     Nu-mi place matematica, nici voleiul, nici şcoala.

Problema nr. 2: Casa
            Nu vreau să-mi fac temele, dar nu am altceva de făcut.
            Am primit cadou casete cu Beatles şi Aznavour. Dansez.
            Când vine Mihaela, facem teatru.
Problema nr. 3: M-am îndrăgostit de Maxim Galkin.
Problema nr. 4: Părinţii divorţează  fiindcă mi-a murit motanul.
Problema nr. 5: Înainte să adorm, număr până la trei.
Acum:

1. Nu-mi mai place să dansez. Nu mai fac teatru. Nu mă mai văd cu Mihaela.
2. Profa de informatica ne tot predă Pascal. Eu nu mai fug de la lecţii.
3. Mi-e dor de tata şi de fratele meu.
4. Acum sunt îndrăgostită de Tzara, Kafka şi Camus.
5. Înainte să adorm număr până la trei.

Am fost în rochia mea verde şi apoi m-am întors…
- Mergeam.
     Doar mergeam.

     Drumul era o linie dreaptă,

                  O funie foarte subţire.

Am văzut o fetiţă.
Ea avea o minge uriaşă,
      O minge multicoloră,
            O minge frumoasă şi mare
                  Şi o arunca în aer
                           Sus-sus,
                        Şi încă o dată,
                              Şi încă o dată…
Mă temeam să-i spun,
      Îmi venea să-i spun
            Că are o minge frumoasă,
                  Că o aruncă în aer…,
                        Că aş vrea şi eu  să o arunc departe,
                              Să văd cât de departe ajunge
                                    Mingea aceasta

     Multicoloră.

Fetiţa mă privea,
      Şi mingea, şi culorile mă priveau.

     Dar eram atât de fricoasă,

                  Atât de fricoasă…
                        Şi-am mers mai departe
                              Pe drumul acela,
                                    Pe funia aia subţire…

Un arici mort.

Drumul - o linie dreaptă cu un arici mort.

O fetiţă…

                                  O minge multicoloră,

                                                               O minge frumoasă şi mare

Cativa pasi inainte – în spate un arici mort…

Câţiva paşi înainte – în faţă un arici mort…

Voiam să fiu singură.

Dar un arici mort…

Un drum înapoi în rochia verde

Si un arici mort.