Nabokov

„lepidopterele l-au plasat într-o lume dincolo de viziunile obişnuite, unde, pe aripa posterioară a unui fluture „o mare pată de forma unui ochi imită o picătură de lichid cu o perfecţiune atât de stranie încât o linie care traversează aripa este discret înlocuită la exact aceeaşi distanţă când trece pe partea cealaltă”, unde „un fluture trebuie să arate ca o frunză, şi nu numai toate detaliile frunzei sunt reproduse, ci şi semnele care mimează găurile mâncate de insecte sunt imitate cu generozitate”. El cere, deci, în arta sa şi a altora, ceva în plus – o înfloritură cu magie mimetică şi dublu înşelătoare – ceva supranatural şi suprareal, în sensul iniţial al acestor cuvinte degradate.”

„...Stilul nu este un instrument, nu este o metodă, nu este doar o alegere de cuvinte. Fiind mult mai mult decât atât, stilul constituie o componentă sau o caracteristică intrinsecă a personalităţii autorului. Astfel, când vorbim de stil, înţelegem natura specifică a individualităţii artistului, şi felul în care se exprimă pe sine în producţia sa artistică... Dar un scriitor fără talent nu-şi poate dezvolta deloc un stil literar care să aibă valoare; în cel mai bun caz va fi un mecanism artificial, creat deliberat şi fără scânteia divină.

   De aceea eu cred că un om nu poate fi învăţat să scrie decât dacă are talent literar. Numai în acest caz poate fi ajutat un autor tânăr să se descopere pe sine, să-şi elibereze limbajul de clisee, să elimine stângăciile, să-şi formeze un obicei din a căuta cu o răbdare neclintită cuvântul potrivit, singurul cuvânt potrivit care va transmite cu cea mai mare precizie nuanţa şi intensitatea exactă a gândului...”.

Cursuri de literatură, Vladimir NABOKOV