O mie de dedicaţii şi o povestire cu mult dialog

Sâmbătă, 6 noiembrie, a avut loc o nouă şedinţă de atelier, pe care am început-o cu scrierea unor sonete. Regula a fost ca poeziile să aibă rime şi fiecare al doilea vers să fie sub forma unei adresări către o persoană concretă dintre cele prezente. Sandu Macrinici i s-a adresat Nataliei şi lui Arici, dar i-a menţionat pe toţi cei prezenţi, Arici nu a scris, Felicia mi s-a adresat mie, eu m-am adresat lui Sandu Macrinici, Ion Buzu i s-a adresat lui Sandu Macrinici (ce sincronizare), Natalia Graur mi s-a adresat mie, iar Dumitru Crudu i s-a adresat lui Ion Buzu.

Cel mai bun sonet a fost a lui Ion, în opinia lui Dumitru, spunând că trebuie de pus pe blog. Dar Moni Stănilă a spus că şi sonetul lui Dumitru Crudu e foarte tare şi că trebuie de publicat pe blog.

În cadrul acestei şedinţe ne-a citit o povestire nouă Natalia Graur, o povestire deocamdată fără titlu.

Prima şi-a exprimat opinia Felicia Rusu, care a spus că ar fi văzut acest text ca fragment dintr-o proză mai mare şi că nu înţelege ce vrea să transmită de fapt această povestire.
Ion Buzu consideră că Natalia ar fi bine să găsească „jetonul” textului, care să fie determinat fie de o stare, fie de o idee, care să facă din text un „organism” şi că i-ar fi plăcut să se descrie mai în detaliu momentul în care personajul spune că a stat 4 luni în păduri, şi nu să se treacă superficial peste acest moment, să fie ceva mai mult decât surprinderea celuilalt. Iar al doilea moment fain, a spus Ion Buzu, e cel cu iarba, unde ar trebui mai multe detalii. Aici Alexandru Vakulovski a adăugat că trebuia să precizeze de la cine a luat iarba şi cât a dat pe ea.

Eu am zis că mi-a plăcut proza fix aşa cum e scrisă, că mi s-a părut interesantă. Găsisem doar nişte greşeli de tastare. Mi-a plăcut şi finalul foarte lejer care îi sugerează cititorului că ceva se întâmplă şi după punctişorul acela de ca urmă, lăsându-i liber imaginaţiei.
Moni Stănilă a spus că e total contrar la ceea ce au spus Felicia şi Ion, că proza de mult timp a trecut din etapa în care ar necesita să se justifice prin ceva. A observat că discursul e mai limepde decât în precedenta proză a Nataliei, unde erau mult mai multe neajunsuri. Dar, de asemenea, a spus că acest text mai necesită să fie lucrat. Iar în privinţa ierbii, Moni consideră că e riscant la 18 ani să scrii pe un asemenea subiect, mai ales când nu ai experienţă în domeniul dat.

Alexandru Vakulovski a observat şi el că e mai coerentă spunerea, dar vede prea multe lucruri îngrămădite în text, sugerându-i 2 alternative de soluţionare a problemei. Prima ar fi să facă un text rupt pe fragmente care să nu aibă legătură între ele, aceasta fiindu-i structura. A doua alternativă era, dacă mai ţin minte bine, să centreze textul pe o stare ori o idee şi să aleagă o singură linie de subiect prin care să se conecteze textul. Şi a adăugat că Nataliei i s-ar potrivi mai bine prima variantă, cu fragmentarea neordinară. Sandu a mai spus că era bine dacă punea titlu la text, fiindcă titlul direcţionează cumva.

Dumitru Crudu a văzut pe atât de interesant şi viu descris personajul masculin, pe cât de searbăd şi fără expresivitate cel feminin, astfel încât nu sunt suficiente cuminţenia şi ascultarea personajului feminin pentru participarea la această proză. Şi a spus că poate pentru descoperirea celuilalt ar fi bine ca în dialog cel care se confesează să fie personajul masculin, dar Moni Stănilă a spus că dacă s-ar confesa amândoi, textul ar ajunge patetic.
Dumitru Crudu a fost de acord cu ideea că e necesar să se găsească un „jeton” care să lege povestea, iar povestea ar putea începe de altundeva, de la festivalul hipie, spre exemplu. Dar Natalia a spus că atunci iarăşi s-ar adânci într-o zonă în care nu are experienţă.

Nina Caraman a spus că e important ca proza să aibă un început, un cuprins şi o încheiere şi să se respecte această structură. Moni Stănilă nu a fost de acord, aducând aceleaşi argumente cu care i-a contrazis iniţial pe Felicia şi Ion, spunând că aşa cum nu e necesar să existe ceva moralizator la nivel de idee, şi la nivel structural autorul are libertate.

Finalmente s-a rămas la alternativele lui Vakulovski, astfel încât sâmbăta viitoare Natalia Graur o să ne citească versiunea finală a prozei sale, cu tot cu titlu, iar Sandu Macrinici o să ne aducă o povestire nouă.

Ecaterina Bargan